luni, decembrie 4, 2023
RECOMANDĂRIMoștenirea domnească | Conace și biserici din Oltenia: Conacul boierilor Păieni, comuna...

Moștenirea domnească | Conace și biserici din Oltenia: Conacul boierilor Păieni, comuna Botoșești-Paia, Dolj

De duminică, 7 februarie, suntem bucuroși să începem o nouă rubrică de interes pentru dvs: se numește „Moștenirea domnească. Conace și biserici din Oltenia” și are ca obiectiv să vă prezinte, săptămânal, câte-un monument istoric, din cele lăsate nouă de înaintași.

Începem cu Oltenia, grație doamnei Carina Tătăranu, președinta Asociației „Inima Olteniei”, care ne va face cunoștință, săptămânal, cu câte-o comoară uitată sau nu, din patrimoniul național. Pe viitor, sperăm să ajungem să inventariem „Moștenirea domnească” din întreaga Țară. (Redacția).

Conacul boierilor Păieni, sat Botoșești-Paia, comuna Boteșești-Paia, Dolj

Originari din localitatea Paia, de unde familia şi-a luat numele, boierii Păieni au fost prima oară menționați în documente în anul 1583.

Păienii erau deținătorii unor domenii funciare întinse, având proprietăţi în toate judeţele Olteniei: Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Romanaţi. Însă moșia lor de vatră era Paia, menţionată prima dată într-un hrisov emis la 17 mai 1589, de domnitorul Mihnea Turcitul a întărit lui Nica, al doilea postelnic, şi soţiei sale Maria, nepoata Ancăi din Coiani, stăpânirea peste mai multe sate, printre care şi „Paia toată”.

În anul 1819, moşia Paia se găsea în stăpânirea boierilor Păieni. În anul 1831, ca stăpâni ai acestei moșii sunt menționați şetrarul Teodorache Păianu şi Nicolache Păianu.

În 1864, moşia Paia se afla în stăpânirea lui Nicolae Păianu, Gheorghe Păianu şi Petre Colibăşianu7. În anul 1906, ca proprietari ai moşiei sunt menţionaţi: Sever Gărdăreanu, C. Colibăşianu, Gheorghe N. Păianu, Colonel Drăgoescu, Jose de la Guerero, inginerul N. I. Păianu şi D. Comşa. În anul 1918, pe moşia Botoşeşti-Paia se aflau mai mulți proprietari: Janeta Milescu (4569 ha), Maria Comşa (542 ha), Sabin Iliescu (350 ha), Gr. Drăgoescu (600 ha) și Gh. Păianu (531 ha). Partea de moșie a lui Gh. Păianu este împărțită între moștenitori și ajunge în 1925 la Gh. N. Păianu (247 ha) și ing. N. Păianu (150 ha).

În localitatea Botoșești-Paia din Dolj se găsește și astăzi unul dintre conacele Păienilor, ridicat în a doua jumătate a sec. al XIX-lea de Gheorghe N. Păianu. Aici funcționează dispensarul comunei. Pe 18 septembrie 2009, clădirea a fost reabilitată de către militarii Regimentului Regal 105 Artilerie (Voluntari) și Batalionului 20 Infanterie.

Surse:

Ioana Constantinescu, Structuri socio-fiscale în judeţul Mehedinţi după catagrafia din decembrie 1819, în „Mehedinţi – istorie şi cultură”, vol. I, Drobeta Turnu Severin, 1978

Ion Donat, Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831, Craiova, Editura Helios, 1999

Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Bucureşti, 1864

Anuarul agriculturei pe anul 1906 cuprinzând cele 5 judeţe din regiune Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi, Vâlcea, Craiova

Ileana Cioarec, Domeniul funciar al boierilor Păieni din judeţul Dolj, Arhivele Olteniei, Craiova

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate