ACTUALITATEMașina electrică, de Theodore Dalrymple

Mașina electrică, de Theodore Dalrymple

Dacă aș fi marxist, aș fi tentat să spun că trecerea obligatorie la mașini electrice reprezintă o conspirație a bogaților contra săracilor, pentru a-i robi și mai mult. (Prin săraci înțeleg, desigur, pe cei relativ săraci, nu pe cei mai mizeri).

Mulți dintre cei relativ săraci au mașini vechi, ieftine și, desigur, poluante. Mulți dintre acești săraci au nevoie de astfel de vehicule pentru a merge unde au treabă. Negustorii și artizanii mici au, în cea mai mare parte, camionete diesel care vor fi în curând interzise; vor fi nevoiți să le schimbe cu modele mult mai scumpe, electrice. Ceea ce are marele avantaj de a-i forța să se îndatoreze pentru a le cumpăra sau să dea faliment, lăsând piața doar pentru corporații. Ar fi încă un mic pas din marșul către monopol pe care l-au prezis marxiștii.

Bineînțeles că argumentul pentru tranziția către mașinile electrice este acela că sunt mult mai „prietenoase” cu mediu, de parcă mediul ar fi o persoană singură care are nevoie de prieteni (e mult păgânism în mișcarea ecologistă). Nimeni nu poate nega însă că mașinile electrice au anumite avantaje: luate individual emit mai puține gaze nocive și fac mai puțin zgomot, până într-acolo încât unii nefericiți pietoni nu le pot auzi.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Dar efectele poluante ale acestor vehicule sunt exportate sau transferate în altă parte, în minele unde se găsesc metalele necesare pentru baterii, în gropile de gunoi pentru bateriile consumate (cu siguranță locul va fi găsit, mai devreme sau mai târziu, undeva în Africa) și în centralele energetice necesare pentru a furniza electricitatea pentru zeci de milioane de mașini, iar cea mai puțin poluantă sursă de energie – centralele nucleare – a fost în bună măsură abandonată pe motive prudențiale.

Toate acestea au loc într-un moment când noile modele de mașini tradiționale sunt cel mai puțin poluante; iar tipurile mai vechi de mașini, care erau mai poluante, ieșeau oricum din uz, din cauza vârstei. Mai mult, infrastructura necesară pentru a asigura un flux suficient de energie va necesita subvenții de miliarde, cu toată corupția pe care o implică astfel de aranjamente. Sper că nu voi fi considerat un cinic excesiv când spun că bănuiesc că banii, sau cel puțin promisiunea banilor, s-ar putea să fi trecut dintr-o mână în alta când a început goana pentru a promova sau chiar a face obligatorii mașinile electrice. Nu am nicio dovadă în sens penal; nu pot merge într-o sală de judecată să spun că am văzut corupție. Dar toată povestea asta îmi miroase mai urât decât orice scoate o mașină diesel pe țeava de eșapament.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Pare că există o alianță ciudată între ecologiștii urbani, pe de o parte, și marile interese financiare, pe de altă parte. Ecologiștii doresc tehnologie „verde”, nu pentru a prezerva mediul, pentru care nu dau doi bani din punct de vedere estetic, ci ca o dovadă că le „pasă”. O turbină de 600 de picioare într-un peisaj superb nu-i deranjează, dimpotrivă, se bucură; nu văd acolo un abator de păsări imposibil de privit, ci un simbol aproape religios al salvării, cum erau pe vremuri troițele puse la intersecția drumurilor în țările creștine. În ceea ce privește efectul lor asupra mediului, dacă turbinele eoliene salvează sau produc mai multă energie, puțini sunt aceia care sunt capabili să facă un calcul, dar asta e pe lângă subiect. Subiectul fiind acela de a demonstra compasiunea față de biosferă. Între timp, subvențiile îi fac pe unii milionari. Fără subvenții nu există turbine eoliene.

Astăzi, intenția reprezintă cea mai mare parte din virtute, iar intenția se măsoară în principal după ceea ce oamenii spun că intenționează să facă. La urma urmelor, fiecare dintre noi este expert asupra propriilor intenții, probabil singurul subiect în care este cu adevărat expert; drept urmare, dacă spun că îmi doresc mai multe turbine eoliene deoarece aceasta este singura cale prin care poate fi salvată planeta, cine mă poate contrazice?

Suspectez, din nou, că e ceva mai putred în mintea ecologiștilor decât dorința de câștig care îi mână pe antreprenorii subvențiilor. Tuturor ne plac banii și, dacă ni se oferă cu toptanul, majoritatea nu ar ezita. Dar ecologiștii au o atitudine stranie față de frumusețe: se simt intimidați de ea, motiv pentru care doresc atât de des să o distrugă cu schemele lor urbane și rurale de salvare a planetei. Frumusețea, așa cum a spus marele și regretatul scriitor Simon Leys, ne pune în față propria noastră incapacitate de a o crea, pe scurt, cu propria noastră mediocritate. Pe cale de consecință, ne dorim să aducem totul la nivelul nostru, nu foarte înalt. Urâțenia, cu care am fost cei mai mulți dintre noi obișnuiți, ne domesticește și ne face să ne simțim confortabil.

Ar trebui să precizez că nu am acțiuni la producătorii de mașini și nici nu-mi plac prea tare mașinile. Ne-au iuțit viețile, dar în același timp ne-au făcut să pierdem nenumărate ore în ambuteiaje frustrante și enervante. Au avut de asemenea un efect dezastruos asupra esteticii orașelor, cu atât mai mult cu cât au ignorat marea vorbă a lui Henry Ford, conform căruia poți avea orice culoare la mașină dorești, câtă vreme este negru. O stradă în care mașinile parcate sunt măr-verde, stacojiu, albastru ciel, galben muștar și auriu nu poate să mai aibă vreo frumusețe (în caz că avea vreuna).

Fericit e bărbatul, nu care nu are mașină, ci care nu are nevoie de mașină, sau care are nevoie doar foarte rar, iar atunci ia un taxi. Unul dintre editorii mei era un astfel de om, iar viața lui a fost incomparabil îmbogățită de faptul că nu a avut niciodată o mașină și nu a fost nevoit vreodată să învețe să conducă. Trăia în centrul Londrei și mergea peste tot cu transportul public. A fost un istoric și critic de artă foarte productiv, și ar fi realizat mult mai puține dacă ar fi ales să conducă, să parcheze și să-și facă griji de întreținerea ei. Nu a fost niciodată tentat să facă excursii lipsite de sens, așa că dacă mergea undeva, o făcea întotdeauna cu un motiv.

Admit, totuși, că mulți oameni ar putea avea alt punct de vedere și își privesc mașina ca un simbol al libertății de a fi mobil. Servitutea voluntară e o boală bine cunoscută, dar măcar să nu fim electrificați.

Volumul de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” de Theodore Dalrymple a apărut la Editura Contra Mundum și poate fi comandată aici.

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

  1. Am avut volanul în brațe de copil iar la 18 ani, permisul. Mașina este jumătate din afacerea mea și uneori, rar, Europa era terenul de joacă.Să trăiesc în baterie, ca găina, în buricul târgului unde o vrabie sau un porumbel rătăcit plus un ghiveci cu un cactus sfrijit sunt toată natura pe care o vezi, nu îmi pare a fi o viață demnă de acest nume, nici chiar pentru un critic de artă.Acesta e motivul pentru care, cred eu, sunt atâtea mașini. Dacă nu-și pot oamenii permite o casă, măcar au siguranța că se pot simți ca într-una odată ce drumul spre „grădină” este asigurat.E noțiunea lor despre puțina fericire pe care au libertatea s-o simtă din când în când, în căsuța lor pe roți.Și sunt mulți.Cine să-i judece?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...