ACTUALITATELudovic Orban anunță noul său partid: Forța Națională sau Forța Liberală

Ludovic Orban anunță noul său partid: Forța Națională sau Forța Liberală

ACTUALIZARE 23:00 Fostul lider al PNL, Ludovic Orban, a anunțat că se gândește serios să construiască un nou partid, care s-ar putea numi Forța Liberală sau Forța Națională. El spune că acest lucru s-ar putea întâmpla în următoarele 2-4 săptămâni.

„Este posibil să construiesc o nouă forță politică, Forța Liberală, Forța Națională, numele e mai puţin important. Mă gândesc cu foarte mare seriozitate la acest lucru. Nu-mi doresc, aș prefera să le revină mintea la cap colegilor mei, să se trezească efectiv din starea asta de tulburare și din ruperea totală de realitate. Speranțele sunt mici, dar încă mai sper”, a spus Orban, la Digi24.

El spune că ar putea lua decizia formării noului partid în 2 până la 4 săptămâni.

„Dacă această conducere nelegitimă care practic a ocupat PNL și face de râs PNL în fiecare zi, dacă această conducere va face Guvern cu PSD drumurile noastre se despart”, a mai spus Orban.

Anunțul lui Orban a sosit după ce numărul parlamentarilor PNL care au părăsit grupul acestui partid din Parlament a ajuns la 14.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Deputatul Nicolae Giugea (foto) a anunţat că, începând de luni, nu mai face parte din grupul PNL şi va activa ca parlamentar neafiliat.

„Începând de astăzi nu mai fac parte din grupul parlamentar al PNL. Este o decizie grea, pe care am luat-o după ce am cântărit cu atenţie ce se întâmplă acum în partid. Nu sunt nou în politică şi nu cedez primului impuls, dar ştiu când lucrurile scapă de sub control. Din păcate, în PNL asta se întâmplă”, a scris Giugea pe Facebook.

În opinia sa, PNL este „captiv unui grup care se comportă iraţional”.

„Nu există niciun fel de explicaţie logică pentru modul în care, în câteva luni, grupul lui Florin Cîţu a distrus o coaliţie perfect funcţională, a distrus un Guvern care avea oportunitatea de a face reforme reale pentru a pune România pe direcţia cea bună şi, în cele din urmă, a instalat haosul în ţară. În plină pandemie, aşa-zisa echipă câştigătoare a declanşat un război în partid, apoi unul în coaliţie, apoi unul cu întreaga ţară. Uneori, fără ca oamenii de ştiinţă să poată găsi explicaţii plauzibile, pe plajele din întreaga lume sunt descoperite balene eşuate. Nimeni nu a reuşit să înţeleagă până acum ce le determină pe aceste mamifere să se sinucidă din senin.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Ceea ce se întâmplă acum cu PNL seamănă izbitor de mult cu acest fenomen natural. Partidul se îndreaptă către un naufragiu evident şi nimeni nu are curaj să spună nimic. Mulţi ştiu, dar tac. Le e mai frică de şeful din partid, decât de electorat”, a completat Giugea, citat de Agerpres.

Potrivit deputatului, de câteva luni, PNL s-a decuplat de tot de interesele electoratului.

„Am promis în campanie că vom fi un partid responsabil care va acţiona în interesul cetăţenilor. Ce face acum aşa-zisa echipă câştigătoare nu mi-aş fi imaginat nici în cele mai negre coşmaruri. Asistăm la o decuplare totală de agenda publică. Într-o ţară lovită cumplit de valul patru al pandemiei, în prag de iarnă când facturile la energie au crescut peste noapte, când preţul la benzină a depăşit cele mai pesimiste prognoze, conducerea PNL nu face altceva decât să arunce România în haos”, a scris el. „Negocierile pentru stabilirea unui nou Guvern au arătat că, în momentul de faţă, PNL nu are nicio strategie, niciun plan, nicio idee. Nu pot să fiu părtaş la aşa ceva, pentru că activitatea mea în Parlament este legată de cetăţenii care m-au votat, nu de o conducere a PNL efemeră şi lipsită de orice contact cu realitatea. Rămân încă membru al PNL, dar voi activa ca parlamentar neafiliat”, a adăugat Giugea.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentarPropolis mielat (tinctură de propolis cu miere)și vei contribui la susținerea siteului R3media

Demisia lui Nicolae Giugea ridică la 11 numărul demisionarilor din grupurile parlamentare ale PNL, prima fiind cea anunţată de fostul lider al partidului Ludovic Orban.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...