ACTUALITATEVal de proteste în timpul Congresului PPE la București

Val de proteste în timpul Congresului PPE la București

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Mai multe proteste au loc miercuri, în fața Romexpo, acolo unde are loc Congresul PPE. Partidele AUR, USR, dar și mai mulți fermieri români au organizat ,independent, proteste împotriva Partidului Popular European, a Congresului PPE dar mai ales împotriva Ursulei von der Leyen, Președinte al Comisiei Europene.

Astfel, europarlamentarul AUR Cristi Terheș, împreună cu membrii și susținători AUR s-au adunat miercuri în fața Romexpo pentru a protesta “faţă de ceea ce PSD şi PNL deja au decis, şi-au împărţit funcţiile, vor să o ţină pe doamna Ursula von der Leyen încă cinci ani la conducerea Comisiei Europene”.

La protest este prezent și George Simion cu o șapcă pe care scrie TRUMP.

Manifestanții au afișat bannere cu mesajul ”Jos Ursula” și au strigat ”Suveranitate”, ”Hoții sau “Ursula nu uita, România nu te vrea”.

De asemenea, partidul USR a organizat, miercuri, o acțiune de protest în contextul Congresului Partidului Popular European de la București. Două mașini cu ecrane digitale au circulat prin București afișând mesaje în română și engleză: Vote for PPE, wins S&D/ Votezi PNL, câștigă PSD.

Pe ecrane au rulat și afișele USR cu Cătălin Drulă și mesajele: „Nu îi lăsa să îți fure viitorul. Alege România modernă”.

„USR le transmite reprezentanților PPE aflați în aceste zile la București că ar trebui să clarifice cu cei din PNL cum au ajuns popularii europeni frați cu social-democrații în România. Asistăm la un festival al absurdului, cei care vor vota cu PNL la europarlamentare vor trimite de fapt pesediști la Bruxelles”, a declarat Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al USR, conform Știripesurse.

Nu în ultimul rând, mai mulți fermieri români s-au adunat miercuri după amiază în zona Romexpo, acolo unde are loc Congresul PPE. Președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți, Ștefan Muscă, a declarat la B1Tv, că a vrut alături de altă organizație să depună cerere pentru a organiza un protest pașnic, la Romexpo, joi, pe 7 martie, dar cererea le-a fost respinsă.

„ Am încercat cu o organizație la fel ca și a mea să depunem o cerere la Jandarmerie, să ne dea voie să protestăm și noi la Romexpo, și ne-a interzis, ne-a fost respinsă cererea. Adică nu vor să deranjăm pe doamna Ursula. Noi să fim deranjați, să ni se introducă tot felul de reguli, să nu mai avem voie să dăm cu pesticide … Că doamna se gândește la mediu, agricultura să moară, nu o interesează, dar noi n-am avut dreptul să putem să protestăm și noi pe data de 7 martie pașnic, că noi știți că protestăm în România pașnic. Nici nu ne-a primit cererea. Ne-a spus să nu o depunem, că este siguranța zero și nu ne primește la Primăria Capitalei cererea. Acum 4 zile am fost (n.r. să depunem cererea)”, a spus fermierul român.

Deși fermierii nu au reușit să depună cererea de protest, alți fermieri au anunțat că, totuși, vor face în așa fel încât li se vor face auzite vocile.

“O să avem grijă să vedem pe cine trimitem acolo, pentru că nu e corect ca noi să avem cea mai mică subvenție din comunitatea UE. Am acceptat primul exercițiu financiar, adică din 2007 până în 2013, dar ia uite, suntem în 2023 și mie nu mi s-a mărit subvenția. Eu sunt la nivelul, cel mai mic, suntem cei mai chinuiți fermieri din Europa. Adică nu văd de ce europarlamentarii nu luptă și pentru noi, să avem și noi nu chiar drepturi egale, că nu cotizăm cât cotizează alte țări, dar măcar să mă apropii și eu acolo sau să primim și noi în funcție de cât suntem de afectați din cauza acestui război. Ferească Dumnezeu de război, dar vino și ajută-mă să pot să supraviețuiesc și eu, să am și eu un preț garantat poimâine când voi băga la recoltat la grâu. Dacă vând tot cu 40, 50 de bani, 60 de bani, cum vin cerealele din Ucraina, noi vom fi falimentari”, a mai adăugat președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.