ACTUALITATEEconomistul Bogdan Glăvan, despre creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2025:...

Economistul Bogdan Glăvan, despre creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2025: Este o rețetă de sinucidere economică. Duce deficitul la cel mai mare nivel înregistrat vreodată pe timp de „pace”

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Economistul Bogdan Glăvan trage un semnal de alarmă după ce prim ministrul Marcel Ciolacu a anunțat o nouă mărire a salariului minim pe economie, ce va deveni 4,050 lei începând cu 1 ianuarie 2025.

Într-o postare apărută pe pagina sa de Facebook, specialistul în economie avertizează că decizia Guvernului este o rețetă de sinucidere economică, creșterea “alandala” a salariilor ducând deficitul la cel mai mare nivel înregistrat vreodată pe timp de „pace”.

De asemenea, Bogdan Glăvan subliniază faptul că puțin contează câți bani primești, puterea lor de cumpărare fiind cea care contează.

”Ciolacu a anunțat iar o💩creștere.

Mărește din nou salariul minim, care conform noii legi elaborate în Parlament se va situa la 47% din salariul mediu, despre care toată lumea știe că crește pe datorie. Ce meșteșug de tâmpenie, ce rețetă de sinucidere economică:

1. Guvernul crește alandala salariile ducând deficitul la cel mai mare nivel înregistrat vreodată pe timp de „pace” (nu e vreo criză pandemică sau financiară, din câte știu);
2. Astfel Comisia de Prognoză calculează că salariul mediu tot crește;
3. Iar Parlamentul mărește salariul minim fiindcă a crescut cel mediu
4. Ceea ce duce, logic și contabil, la o nouă creștere a cheltuielilor cu salariile și, bineînțeles, la creșterea salariului mediu și
5. Va determina în viitor creșterea salariului minim fiindcă, dar deja am senzația că repet, crește salariul mediu.

De această prosteală ridicolă se alege praful imediat dacă avem doi neuroni și ne amintim că, pe vremuri, când eram mai tineri, părinții noștri erau milionari. Ba chiar și bunicii erau milionari. De asta ei încă sunt obișnuiți să vorbească despre și să calculeze în milioane. I-a făcut pe toți milionari tovarășul Iliescu.
Dar puțin contează câți bani primești, ci puterea lor de cumpărare.

Salariile și pensiile au valoare doar dacă au acoperire în bunuri și servicii. Iar în situația de față nu au, fiindcă statul trăiește din deficite enorme, fiindcă nu are nici după ce bea apă, altminteri nu ar mări impozitele an de an.

În realitate, creșterea abruptă a salariului minim nu înseamnă decât două lucruri mari și late: o veste bună pentru bugetari și o veste proastă pentru privați. Pentru antreprenori, creșterea salariului minim echivalează cu creșterea birurilor: ei trebuie să plătească de la 1 ianuarie mai multe dări statului.

Fiindcă cineva trebuie să plătească deficitul. Doer nu-l plătește Ciolacu din pantofiii lui de 1000 de euro și nu-l plătește nici Grindeanu din ceasul lui de milionar în euro și nu-l plătește nici ministra muncii din sufletul ei mare cu care a tăiat pensiile câtorva sute de mii de români + pensiile viitoare* a milioane de români care acum dorm pe ei.

Ne vom trezi când va fi prea târziu, ca de obicei”, a transmis Bogdan Glăvan pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. nu mai promovați un acolit de-al lui Ludovic Orban, complice la sabotarea economiei de stat. Loberalii ăștia au inchis piețele in timp ce lăsau hypermarketurile. Ăștia băteau pelerinii in timp ce ei iși făceau alegeri in partid etc.

  2. “Dar puțin contează câți bani primești, ci puterea lor de cumpărare.” – o propozitie care arata inalta competenta a autorului !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE