După 35 de ani de la plecare, Părintele Arsenie Boca a devenit Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop

Fie și dacă ne gândim numai la perioada în care a trăit și slujit ca monah, preot, traducător, scriitor,  pictor bisericesc și duhovnic, este lesne să profilăm dimensiunea misiunii sale. Când în România toate erau potrivnice omului, sufletului și Bisericii, potrivnice credinței în Dumnezeu, el a venit să fie călăuză și să ne întărească. Să îndepărteze stihiile satanismului; materialismului științific; să anihileze despărțirea de Dumnezeu pe care comuniștii o impuneau violent, ori cu viclenie, combătându-i prin propriul sacrificiu; punând la pământ securea și ciocanul prin îmbrățișarea Crucii lui Hristos.

S-a lăsat persecutat fără tresărire vreme ce-i apăra pe semeni. A neglijat voit să se gândească la consecințele, care nu au contenit să dea năvală peste el. A rezistat ca o stâncă și a luminat ca un far, calea unui neam asuprit; aruncat fără voie în amurg.

În fața Securității a răspuns cu demnitate, curaj și pace. În fața Bisericii a stat scut de apărare și sol al Adevărului. În fața fricii și dezbinării poporului, a chemat la unitate și credință.

De aceea, sunt sigur că nici nu a fost greu Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să delibereze a-l canoniza Sfânt. Dar ca un plus la cântarul sfințeniei, Părintelui Arsenie i s-au adăugat numeroasele minuni: Milioane! Incalculabile! Ce au avut și au loc în fiecare zi la mormântul de la Prislop, de chiar când a plecat (28 noiembrie 1989).

„Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos să o dăm!” a fost chemarea pe care Părintele Arsenie Boca a urmat-o în fiecare clipă. Încă din fragedă pruncie! La liceu i se spunea deja „sfântul”, ca mai târziu să fie supranumit Sfântul Ardealului. Prin pronia lui Dumnezeu, acest Om cu O mare, cum îi plăcea să sublinieze despre alți vrednici, a chemat sub aripa lui Hristos neamul nostru obidit de marxism, punându-l sub paza rugăciunii neîncetate. Avea o dragoste necontenită pentru neamul românesc. Căuta prin sfat și îndrumare să îl închine în integralitate lui Dumnezeu, după cum chiar avertiza: „Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când își urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu”. Încă de când era în viață și slujea, fie la Sâmbăta de Sus, fie la Prislop, fie la Drăgănescu, or Sinaia, părintele era căutat de mii de oameni. Oare de ce? Pentru că oamenii în ultimă instanță nu au nevoie de nimic, decât de Dumnezeu. Iar Arsenie Boca purta pe mâini și buze prinoasele lui Hristos, cu care ne întâmpina și ne întâmpină și azi în duh pe fiecare, în special când mergem la Prislop. Se cuvenea așadar ca fără reținere să fie recunoscut ca Sfânt.

Totodată, prin cărțile pe care le-a scris, prin Filocalii, învățături, picturi și fapte, Sfântul Arsenie a lăsat poporului român o moștenire substanțială. Inestimabilă. Una care astăzi, așa cum a și prevăzut, ne este fortifiant împotriva vremurilor schimonosite, antiumane.

Nu este de neglijat nici misionarismul său în ceea ce privește înaintevederea, profețiile. Căci prin acestea am putut să stăm în fața ocurențelor mai pregătiți, mai întăriți.

În aceste circumstanțe, privind astăzi spre Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop, ne poziționăm smerit; în racursi; cu capete cât mai plecate spre acest mare sfânt al lui Hristos, veșnic căutat cu speranță de semenii aflați în nevoi.  Rugându-ne lui, descătușați, umpluți de nădejde. Și ce bucurie poate fi mai mare în sânul Bisericii Ortodoxe Române, decât atunci când ne îmbogățim cu Sfinți?

Vrednic este!