În februarie în acest an, un inculpat va fi apărat într-un proces de către o aplicație de inteligență artificială, transformând acest caz în primul în care un cetățean va fi apărat de un robot, scrie avocatul Veronica Dobozi pe Juridice.ro.
Compania și-a prezentat invenția drept „primul avocat robot din lume”, iar scopul său declarat este să-i ajute pe oameni „să lupte cu corporațiile, să învingă birocrația și să dea în judecată pe oricine prin apăsarea unui buton”.
„Lansarea primului avocat robot din lume luna viitoare completează cercul funcțiilor juridice preluate de inteligența artificială, după mediatorii roboți din Canada[1], judecătorii roboți din Estonia[2] și procurorii roboți din China[3]. Tot în China, câinii roboți și dronele[4] au preluat funcții ale forțelor de poliție, iar preluarea se va extinde în viitor. De altfel, anii de pandemie au demonstrat că dronele sunt foarte eficiente ca forțe polițienești”, a mai scris Dobozi.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Ea deplânge faptul că „toți inventatorii lor pretind că vor să ajute oamenii, să le facă viața mai ușoară, dar în final nu fac decât să-i deconecteze, să-i îndepărteze pe unii de alții și să scoată oamenii din schema societății, înlocuindu-i cu roboți”.
Reamintim că anul trecut, un robot i-a rupt degetul unui copil cu care juca șah.
Veronica Dobozi prevede că roboții vor deveni ceva uzual în sălile de judecată din România.
„Vă amintiți timpurile când la bancă vorbeați cu oameni și nu cu aplicații? În câțiva ani, în sala pașilor pierduți a Palatului de Justiție din București se vor plimba câini roboți – îmi pare rău pentru jandarmi, erau simpatici – iar birourile judecătorilor de la etaj vor fi inutile, pentru că roboții nu strică hârtie și nici nu au nevoie de scaune.
Cât de spre avocați… multiple profesii noi se ivesc la orizont, ar fi bine să ne orientăm din timp. Pentru că, așa cum sublinia CEO-ul DoNotPay, „Vor fi în continuare o mulțime de avocați buni, cum sunt cei care se ceartă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar o mulțime de avocați doar percep mult prea mulți bani pentru a copia și lipi documente și cred că vor fi cu siguranță înlocuiți și ar trebui înlocuiți”.
Judecătoria Tîrgu Mureş
utilizează subsistemul de supraveghere video pentru asigurarea
siguranței și securității instituției. Acest subsistem vine în completarea subsistemelor de detecție și
alarmare la tentativa de efracție, de control acces, de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu,
formând astfel un sistem integrat la securitate fizică.
Astfel,subsistemele de televiziune în circuit
închis funcționează în relație de colaborare cu celelalte subsisteme enumerate mai sus, asigurând
elementul de monitorizare în timp real și posibilitatea de vizualizare post-eveniment precum și
înregistrare, afișarea și transmisia video către diverse persoane desemnate ca utilizatori ai
subsistemului de supraveghere.
Întrucât prelucrarea datelor cu caracter personal (imaginea) prin intermediul mijloacelor de
supraveghere video are un caracter obligatoriu, refuzul persoanei de a furniza datele respective
determină anularea accesului acesteia în sediul Judecătoriei Tîrgu Mureş
.
Viitorul este (deja) aici! Pana la avocatii-robot din sala pasilor pierduti sau la jandarmii-robot, noi deja avem de cativa ani buni politicieni-robot daca nu cumva si un presedinte-terminator (pe sub piele cred ca seamana cu cel din poza acestui articol, iar pe deasupra …parca are privire de Schwartzenegger?). Politicienii-robot sunt foarte “eficienti”, respectand intocmai programul software dat precum si orice comenzi primesc de la “stapanii” lor aflati “la butoane”! Unii reusesc sa mimeze ceva inteligenta-artificiala (AI), altii nu prea reusesc… (nu spun cine ca deja se stie clar cine)
In concluzie, in Romania nu exista coruptie (nu-i asa?) ci exista …roboti, inteligenta-artificiala! Aceasta …o fi “politica-smart”?!
O judecătoare a fost găsită cu gâtul tăiat, lângă propria maşină
8 nov. 2019 — O judecătoare de la Curtea de Apel (non-Bucuresti)
Un procuror DNA s-a sinucis aruncându-se de la fereastra …
15 mar. 2019 — Printre primii care l-a văzut a fost un ofițer antidrog, în aceeași clădire aflându-se și sediul DIICOT
(non_Bucuresti)
-probabil gasim si un apucat cu incest:
securitatea trebuie sporita!
(desi activitatea nor-ma-la a dumnealor dauneaza societatii,
ca o parere imuabila lu maxtor)
normal ca erau simpatici:
-apucatii INTRA SEPARAT
fara control de securitate
(pana va face unu/una casta de pomina….)
(trebuie caini robotici
aia nu au secs….si poa’ sa miroasa pe oricine)
Securitatea pierde frâiele. Asta e marea problemă. Și orice ar face tot acolo se ajunge pentru că sunt slabi la minte.
Se agață de război ca inecatul de pai. Chiar cred că rușii le-ar permite să fure ca până acum și că statul ar mai avea bani pentru pensiile lor.
Hoții sunt distruși in orice scenariu.
Este interesant virajul PSD. Chiar dacă e analfabet Ciolacu a ințeles de unde bate vântul.
Sunt ingrijorați corupții că nu mai pot să umble la judecători
Da, pentru că roboții nu sunt programați de nimeni. Ei se nasc singuri 🙂
lucrurile astea vin natural. Avand in vedere ca azi mori cu dreptatea in mana si majoritatea judecatorilor sunt corupti sau la ordin, mai avem o speranta ca macar robotii vor mai face cate o ‘greseala’ si in favoarea omului nedreptatit.