Diplomatul Ștefan Popescu, fost secretar de stat în Ministerul de Externe, afirmă că declarațiile președintelui Trump privind preluarea controlului în Gaza înseamnă mult mai mult decât par la prima vedere.
În opinia sa, declarațiile sale urmăresc două obiective majore: extinderea acordurilor Abraham și mobilizarea actorilor din zonă pentru găsirea unei soluții durabile în Gaza.
„Ce semnificație au declarațiile președintelui Donald Trump cu privire la preluarea controlului Fâșiei Gaza și deplasarea populației acesteia în Iordania și Egipt ? Devin oare Statele Unite putere mandatară, asa cum au fost Franța și Marea Britanie după Primul Război Mondial ?
Nicidecum ! A discuta dacă este posibila sau nu materializarea afirmațiilor sale înseamnă a ne pierde în detalii. Să le luăm pe rând:
1. Președintele american urmărește două mari obiective : extinderea acordurilor Abraham (în principal la Arabia Saudita dar și asocierea Turciei la aceste acorduri) și unul economic – este o miza uriașă participarea la reconstrucția Gazei, Libanului, Siriei și participarea la marele proiect saudit, orașul viitorului Neom.
2. Extinderea acordurilor Abraham, începerea reconstrucției și finanțările în principal saudite sunt condiționate de încetarea durabilă a operațiunilor în Fâșia Gaza și de găsirea unei soluții pentru palestinieni – condiție absolută pentru Arabia Saudită.
3. Declarațiile lui D. Trump au efect antrenant : pun în centrul atenției Fășia Gaza, obligă actorii regionali să aibă reacții, să se așeze la masa negocierilor pentru a găsi o soluție, pentru a face ca Hamasul să nu încalce acordul și vom vedea că se vor așeza și la discuții pentru un plan care să cuprindă și finanțarea reconstrucției. Deja, regele Iordaniei și președintele Egiptului s-au arătat deschiși pentru discuții și găsirea unei soluții în cadrul unor convorbiri telefonice cu președintele Trump.
4. Premierul Netanyahu se bucură cu jumătate de gură. Sa ne aducem aminte cum i-a fost smulsa întrevederea pentru acordul de încetare a focului în plin Sabat de către S. Witkoff, emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, și publicarea fără comentariu pe rețeaua Truth Social a unei înregistrări cu un universitar american care îl insulta pe Netanyahu (President Trump shared a video of Jeffrey Sachs calling NETANYAHU a « deep dark son of a bitch » who drags the US into endless wars).”, a scris analistul de politică externă.
Sigur… de aia s-a dus ginerica miliardarul Kushner in Israel …”sa fie pace” si nu cumva sa preia controlul investitiilor imobiliare intr-un spatiu controlat de Netanyahu… acum – diplomatic dorit sa fie “acoperit” de Trump, …. cica de SUA!
Da’ calul, ce zicea?
Voia baba sa fie trecuta strada?
Genocidul ramane …. ca si cum nu s-a petrecut?
…..
Asta e problema cu “diplomatii” – farisei antrenati, stiu sa-ti vanda pestele stricat frumos ambalat, … daca nu stii sa negociezi!