vineri, martie 29, 2024
OPINIIDespre Daci: adevăruri, mistificări și manipulări (I)

Despre Daci: adevăruri, mistificări și manipulări (I)

Despre daci, strămoșii noștri atât de des contestați, s-au scris o mulțime de texte. Însă, de cele mai multe ori, despre ei s-a scris mult și prost. Cei care au scris prost au fost, pe de o parte, străini sau conaționali care doresc să ne anuleze cultura (cancel-culture), atribuindu-le dacilor un rol prea puțin însemnat, similar cu cel al unui sclav, uitând faptul că, de-a lungul istoriei, au existat multe alte populații de sclavi, acum oferite drept exemple clasice, pe când dacii au fost un neam de oameni liberi, iar asta până la capăt, deoarece romanii au dus un război de colonizare și nu de epurare sau masacrare totală prin genocid. Să luăm spre exemplu o populație care a suferit mult pe parcursul istoriei, drept comparație istorică.

Această populație a suferit din cauza cetățenilor spartani, iar acești sclavi erau hiloții, o populație subjugată care constituia majoritatea populației din Laconia și Messenia, teritoriile care cuprindeau Sparta. Legați de pământ, ei lucrau în principal în agricultură și îi susțineau economic pe cetățenii spartani. Numărul de hiloți în raport cu cetățenii spartani a variat de-a lungul istoriei statului spartan, astfel, potrivit lui Herodot, existau șapte hiloți pentru fiecare spartan în momentul bătăliei de la Plataea din anul 479 î.Hr. Astfel, „necesitatea” de a ține sub control populația de hiloți și de a preveni rebeliunile a fost una dintre principalele preocupări ale spartanilor. Hiloții erau maltratați și umiliți în mod regulat și mai degrabă sub forma unui ritual. În fiecare toamnă, spartanii declarau război hiloților și îi masacrau. În mod cert, au avut loc revolte și încercări de a îmbunătăți soarta hiloților, cum ar fi Conspirația lui Cinadon. Astfel, nu înțeleg cum cineva ar putea compara dacii cu hiloții. Chiar dacă ar fi ca istoricii „de carton să schimbe placa” și să acuze populația dacă că ar fi fost exploatatoare și nu exploatată, există mult prea puține dovezi conform cărora sclavii ar fi fost folosiți în sistemul economic al dacilor. Alții care au scris mult și prost au fost cei care, din varii motive au dorit să ascundă adevărul istoric sau să folosească „jumătăți” de adevăr. În mod cert, există și cei care au preferat să „rescrie” istoria după bunul lor plac. În materialul de față, eu voi încerca să vă conving de importanța istorică a dacilor, iar asta folosind doar surse istorice de necontestat. Consider că o să reușesc „să demolez” monumente clădite pe minciuni și ridicate pentru profitul unui așa zis istoric, care combină politica altor state cu istoria.

În primul rând, haideți să vedem „imaginea de ansamblu”, într-un mod geopolitic, nu doar local. Deoarece o mulțime de istorici preferă să aibă o viziune dubioasă asupra dacilor și deoarece eu doresc să prezint și opinia unor străini, pentru a vedea că nu doar românii consideră anumite lucruri despre daci, o să relatez opinia unor istorici maghiari de renume:

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

„…În jurul anului 50 î.Hr., aceste triburi din bazinul carpatic și din peninsula Balcanică s-au confruntat cu conducătorul dacic Burebista, {1-46.} care a început brusc să își extindă stăpânirea. După cum s-a menționat, sursele nu indică în mod clar dacă Burebista a fost unificatorul inițial al triburilor dacice sau dacă eforturile sale de unificare s-au bazat pe activitatea predecesorilor săi, cum ar fi misteriosul Rubobostes. Sursele datează perioada domniei sale prin referire la evenimente importante din istoria romană: marele preot Decaineus, principalul asistent și consilier al lui Burebista, a ajuns în Dacia în anul ascensiunii la putere a lui Sulla (82 î.Hr.), iar asasinarea lui Burebista a coincis cu cea a lui Caesar (44 î.Hr.). Aceste corelații indică faptul că Burebista a domnit la mijlocul secolului I î.Hr. Conform tuturor mărturiilor, a domnit o perioadă lungă, poate chiar patruzeci de ani. Potrivit celei mai importante surse a noastră, Strabon, Burebista și-a încheiat vasta sa cucerire într-o perioadă scurtă de timp. O epigrafă de la Dionysiopolis (Balczik, Bulgaria) indică faptul că în 48 î.Hr. era considerat „primul și cel mai mare rege care a domnit peste Tracia”. În aceeași inscripție se menționează că Dionysiopolis a trimis o delegație la tatăl unui conducător getic, iar acesta din urmă s-a întâlnit cu trimișii la Argedava. Din cauza stării fragmentate a textului, nu se poate stabili dacă acest domnitor din Argedava a fost tatăl lui Burebista. De asemenea, nu este evident nici faptul că Argedava este același loc cu Arcidava (Varadia), situat la marginea estică a Banatului. Dacă acesta este cazul, atunci este foarte posibil ca domnitorul care a primit delegația greacă în Argedava să fi fost tatăl lui Burebista. Pe de altă parte, nu există niciun indiciu că Burebista a exercitat vreo influență asupra orașelor grecești de la Marea Neagră în prima jumătate a domniei sale. Dacii nu apar în planurile îndrăznețe ale regelui Mithridates în anii 70-60 î.Hr. nici ca dușmani, nici ca aliați, ceea ce sugerează că sfera lor de influență nu se extindea încă până la Dunărea inferioară sau la coasta Mării Negre. Așadar, cel mai probabil, Burebista și-a finalizat cuceririle într-un scurt interval de timp, între anii 60-50 î.Hr. În faza anterioară, mai lungă, a domniei sale, trebuie să se fi concentrat pe unificarea triburilor dacice, precum și pe stabilirea și consolidarea unui regat centralizat. În această sarcină, care a implicat fără îndoială vărsare de sânge, el a avut ajutorul și {1-47.} sfatul marelui preot Decaineus, despre care se spune că se bucura de puteri „practic regale”. Având în spate realizarea considerabilă de a unifica triburile dacice, Burebista a trecut la cucerirea în scurt timp a unor teritorii vaste. Secvența cuceririlor sale nu este clară, deoarece sursele nu oferă decât câteva date sumare. Burebista a extins domeniile dacice în trei direcții majore. Spre sud-est, a ajuns până la Marea Neagră și a pus stăpânire pe orașele grecești de la Olbia, la gura de vărsare a Niprului, până la Apollonia (Sozopol, Bulgaria). Este probabil ca înainte de a lansa această campanie, Burebista să fi subjugat triburile geților de-a lungul cursului inferior al Dunării, dar și pe Bastarnae, care trăiau la nord de geți, pe versantul estic al Carpaților. Popor de origine germanică sau celtică, bastarnaii furnizaseră deja trupe regilor Macedoniei în secolul al II-lea î.Hr. și vor continua să servească drept mercenari ai puterilor străine; după moartea lui Burebista, au luptat împotriva romanilor ca aliați sau mercenari ai dacilor. Spre marea alarmă a Romei, a doua țintă a lui Burebista a fost Macedonia. Armatele sale au traversat Dunărea și, jefuindu-și drumul prin peninsula Balcanică, s-au îndreptat spre provincia romană Macedonia și coasta dalmată, care se afla, de asemenea, sub control roman. În ultimii ani de domnie ai lui Iulius Cezar, respingerea amenințării dacice a fost o preocupare principală a politicii externe romane. În cele din urmă, singura dovadă tangibilă a acestei cuceriri este faptul că Scordisci, înfrânți de Burebista, au devenit aliații săi în campaniile ulterioare și că dacii și-au stabilit o prezență durabilă la sud de Dunăre, în partea de nord a Serbiei de astăzi. Cea de-a treia direcție, spre vest, a expansiunii dacilor a atins triburile celtice vecine. În prima jumătate a secolului I î.e.n., alianța boiană (boii) cuprindea triburi celtice care se stabiliseră în nordul Transilvaniei. Primul obiectiv al lui Burebista a fost probabil să supună aceste triburi, Taurisci și Anartes; în acest proces, el s-a confruntat cu alianța tribală celtică (boiană) care domina {1-48.} întreaga jumătate nordică a Bazinului Carpatic. Confruntarea a avut loc atunci când Burebista a traversat Tisa și s-a îndreptat spre inima tribului Boian din nord-vestul Transdanubiei și vestul Slovaciei. Victoria sa asupra celților a dus nu numai la destrămarea alianței boiene, ci și la înființarea unor așezări dacice în părțile sudice ale Slovaciei de astăzi. Printre dovezile acestei așezări se numără ceramica dacică caracteristică, formată manual, precum și „dacianizarea” numelor celtice din regiune în secolul al II-lea d.Hr. Schimbarea rezultată în raportul de forțe de pe cursul mijlociu și inferior al Dunării i-a îngrijorat pe romani, cu atât mai mult cu cât un popor aproape necunoscut lor și care trăia în afara sferei lor de influență a devenit brusc un factor politic major în interiorul Illyricum (coasta dalmată) și în Macedonia. Astfel, distrugerea puterii dacilor a devenit unul dintre principalele obiective politice ale lui Iulius Caesar, care și-a făcut planuri pentru a lansa o ofensivă din Macedonia. Dacă Cezar nu ar fi fost asasinat, campania ar fi fost demarată probabil în 44 sau 43 î.Hr. Burebista a căzut și el victimă dușmanilor săi politici cam în aceeași perioadă. Complotul (sursele vorbesc de o rebeliune) poate că a servit intereselor nobililor daci disidenți, deoarece unificarea triburilor dacice a necesitat fără îndoială demiterea multor căpetenii independente. Nu poate fi exclus nici faptul că romanii au avut un amestec în complot; în perioada de după dispariția lui Burebista, mai mulți conducători daci au păstrat legătura cu Octavian și Marc Antoniu . La apogeul puterii sale, Burebista avea 200.000 de soldați… extinderea în continuare a Daciei ar fi amenințat rețeaua de alianțe de-a lungul Dunării; dacii ar putea recurge la șantaj diplomatic; elementele de opoziție se mobilizau în regatul lui Decebalus; iar securitatea navigației pe Dunăre trebuia să fie asigurată. Singurul focar de probleme de-a lungul Dunării pe care Roma nu reușea să-l neutralizeze definitiv cu bani și diplomație era regatul dacic… a doua expediție romană s-a lovit de un contraatac bine planificat, condus de Decebalus, care era hotărât să lupte până la capăt”. Aceasta este părerea maghiarului András Mócsy, un arheolog, epigrafist, istoric antic, profesor universitar și membru al Academiei Maghiare de Științe, un istoric care a preferat să recunoască adevărul istoric de necontestat al existenței poporului dac. Acum, întrebarea mea este, dacă un istoric de renume maghiar susține adevărul istoric al existenței dacilor, cum se poate ca alții, majoritatea fără a studia istoria reală, să susțină faptul că dacii nu au existat niciodată? (https://mek.oszk.hu/03400/03407/html/10.html).

În al doilea rând, haideți să vedem împreună importanța istorică a poporului dac, din perspectiva unui istoric american: „…În anul 85 d.Hr., Decebalus (r. c. 87-106 d.Hr.), viitorul rege al Daciei, a invadat provincia romană Moesia. Guvernatorul provincial Oppius Sabinus a întâmpinat armata dacică cu Legio V Macedonia, însă guvernatorul s-a numărat printre pierderile grele suferite, forțând legiunea să se retragă. Legiunea a IV-a Flavia Felix a sosit din Dalmația prea târziu pentru a ajuta. Decebalus și armata sa se întorseseră deja în Dacia, după ce: au jefuit orașe și au luat mii de prizonieri. SENATUL ȘI ARMATA ERAU AMÂNDOUĂ NEMULȚUMITE DE TRATATUL LUI DOMIȚIAN. ÎN MINTEA LOR, ERA UN SEMN DE SLĂBICIUNE. Ca răspuns la această înfrângere, în anul 86 d.Hr. împăratul roman Domițian (r. 81-96 d.Hr.) și-a organizat legiunile și a trecut la ofensivă. Cu sprijinul a cinci legiuni, prefectul gărzii pretoriene, Cornelius Fuscus, a trecut Dunărea în Dacia, unde a fost imediat atacat de Decebalus. Asaltul l-a costat viața pe prefect, iar legiunile sale asediate s-au retras peste fluviu, în Moesia. Deși sursele nu sunt de acord, se presupune că în timpul asaltului, Legio V Alaudae a fost anihilată și steagul său a fost capturat. Unii istorici cred că legiunea a fost înfrântă mai târziu, fie în timpul campaniei lui Traian, fie în războiul împotriva sarmaților din anul 92 d.Hr. Cu trupele rămase pentru a asigura garnizoana granițelor, Domițian s-a întors la Roma pentru a-și regândi ofensiva… După Domițian, Traian a înțeles, dar nu a avut încredere în regele dacic… Decebalus era considerat un războinic iscusit și un expert atât în ambuscade, cât și în bătălii crâncene. Era un maestru al sincronizării și un manager iscusit atât al victoriei, cât și al înfrângerii. Traian trebuie să-și fi dat seama de acest lucru și, când a văzut că regele dacic era în mișcare, a decis să atace… Traian a ordonat legiunilor sale să redirecționeze râul și să găsească comoara ascunsă: 360.000 de kilograme de aur și 730.000 de kilograme de argint…”. (istoricul Donald L. Wasson – https://www.worldhistory.org/article/1772/legions-of-the-dacian-wars/).

Continuarea în partea a II-a

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE