De la a Treia Forță la renașterea României profunde

„Am venit prea devreme” , rostea Nietzsche prin nebunul lui, încercând să anunțe era nihilismului unei Europe care se afla deja în ea, dar nu era capabilă să vadă asta.

Sub egida nebunului care a sosit prea devreme s-ar putea plasa manifestul lui Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon, A Treia forță, România profundă (2008)*, o mișcare care dacă dacă se prezintă într-o formă mai coagulată începând cu 2008-9**, în schimb abia acum ar putea căpăta amploarea cuvenită, pe fondul crizei de legitimitate fără precedent a centrului politic, reprezentat de PSD, PNL, UDMR, USR. A Treia Forță deși s-a plasat într-un cadru mai larg de contestare a status quo-ului neoconservator (politico – intelectual) de la Dunăre, din anii 2000 —de pildă, Boierii minții (Sorin Adam Matei) e o altă încercare din afară de contestare a aceluiași status quo—, s-a afirmat în schimb ca o mișcare de respingere a tuturor, ca două fețe ale uneia și aceleiași monezi, din perspectiva României profunde, adică de pe premisele teologico-morale ortodoxe și patrimoniale ale unei alterități, la ora aceea puternic zdruncinate.

Moneda, se înțelege, era neoconservatorismul american, o formă diluată de conservatorism combinată cu liberalismul de stânga american în anii ’70-80 (drepturi, multiculturalism, bugete sociale mari etc), care se traducea în linii mari prin anticomunism, taxe mici (corporațiile în special), free market, big state, globalism (nu doar economic, dar și civilizațional) și/ sau Consensul de la Washington (al ambelor maluri ale politicii americane, din anii ’80), care va penetra administrația americană, ajungând să domine establishment-ul american începând cu administrațiile Reagan – Bush și continuând evident cu administrația Clinton and so on (vezi Paul Gottfried, Mișcarea conservatoare, 2009). Ceea ce putea fi numit la ora aceea conservatorism tradițional (old right, paleoconservatism etc) și care număra politicieni și intelectuali ca Pat Buchanan, Sam Francis sau chiar Paul Gottfried***, va cădea într-un con de umbră, care va fi trezit abia în 2016-17 de venirea lui Trump, acest american excentric, descins direct din “labirintul conservator” și mișcarea MAGA a unor paleoconi precum Pat Buchanan, Sam Francis etc.

William Buckley Jr. și personalitățile din jurul National Review, Heritage Foundation etc sunt câteva din figurile și think-tank-urile mai influente ale neoconservatorilor.

Neoconii sau intelectualii publici de la noi s-au născut ca niște clone ale neonconservatorismului transatlantic mai degrabă decât ca expresie a unei atitudini de tip “ce mai avem de apărat”, întrucât din punctul lor de vedere nu era nimic de apărat.

De fapt, tot ceea mai părea să fie de apărat, devine de la jumătatea anilor ’90 încolo principala problemă, în perspectiva deschisă de globalismul american, bazat pe doctrina neoconservatoare a kin countries syndrome a Școlii de la Harvard (Samuel Huntington & Francis Fukuyama).

Prea radicali, prea devreme!?

Radicali nu, prea devreme, poate. Descriși ca paseiști depeizați (Mircea Platon și Ovidiu Hurduzeu erau la studii în America, la ora aceea), legionarzi sau pășuniști, după caz,**** ei erau în realitate nu doar anti-globaliști dar și anti-vadimiști. Prima îi transforma pe toți ceilalți în adversarii lor, partide politice și intelectuali de centru (stânga/ dreapta). A doua, îi punea în război cu probabil tot ceea ce putea fi mai legionar la ora aceea, PRM – Corneliu Vadim Tudor. Eseul “Antiglobalism fără vadimism” din A Treia Forță. România Profundă (2008) e elocvent. Pe scurt, se aflau război cu toată lumea.

Prea radicali? Bătălia dintre cei care contestau status quo-ul neoconservator, mult mai bine reprezentați politic (majoritatea parlamentară din parlament) și de ecou (Observator cultural, Jurnalul național, Cotidianul, Antena 3 etc), și intelectualii publici sau neoconii oficiali (concentrați din ce în ce mai mult în jurul președintelui jucător și a opoziției, începând cu a doua jumătate a anilor 2000) era în realitate o bătălie pentru putere și/ sau cucerirea establishment-ului. Manifestul A Treia Forță, dând filmul înapoi acum, făcea clar acest lucru de atunci. Nu întâmplător, începând cu al doilea mandat al lui Iohannis (2019-24), aceștia vor fuziona politic, moral și intelectual, degenerând astăzi probabil în cea mai complicată și profundă criză politică a establishment-ului democrat și/ sau neoconservator. Nu puteai fi decât radical, mai exact singur. E o surpriză să îi vedem pe Ioan Bogdan Lefter făcând potecă prin studiourile unor Prelipceanu and the company sau pe Mugur Ciuvică bătând palma cu Băsescu în bătălia pentru instrumetalizarea politică a serviciilor și Europa. Și, totuși, asta e situația.

Cele două fețe ale aceleiași monede și-au dat mâna. Problema ambelor tabere, recunoscută inegal de-a lungul timpului, a fost dintotdeauna România profundă, așa cum le-au diagnosticat încă de atunci acești apostoli ai A Treia forță. Ceea ce a început să se vadă din 2020, culminând cu noiembrie – decembrie 2024, atunci când alegerile prezidențiale sunt anulate pentru a împiedica un candidat din afara establishment-ului politic să le câștige, pe Călin Georgescu, găsind-se cu toții de aceeași parte a istoriei, e o confirmare a diagnosticului de atunci.

În orice caz, A Treia Forță nu avea niciun aliat sau prieten la ora aceea. Nu erai radical. Erai doar singur.

“Am venit prea devreme”, era exclamația nebunului lui Nietzsche. Au venit acasă și ne-au pus pe masă un manifest al României profunde (2008), o colecție de eseuri, impecabile prin diagnoza pe care o puneau, prin limpezimea problematizărilor și savoarea stilului. E o eseistică aici, jos pălăria! Nu întâmplător, a fost panică în zona mainstream. Altfel cum poți explica modul în care s-a căutat expedierea manifestului și a oamenilor lui doar cu câteva articole de reacție pur retorice, din partea unor Horia R. Patapievici și Vladimir Tismăneanu și a prietenilor lor?! Ca să nu mai discutăm de ideea unui dosar conservator, făcut din textele unor celebrități precum William Buckley Jr., Allan Bloom sau Russell Kirk și publicat în Idei în Dialog, în februarie 2009, care nu era altceva decât un talmeș balmeș de articole fără legătură semnate de neoconi și paleoconi (adversari ai tuturor).

Evident, dosarul nu putea fi lăsat de izbeliște și valorificat printr-o exprimare mai mult sau mai puțin a atașamentelor. Astfel, Vlad Topan, Bogdan Duca sau Mihail Neamțu s-au implicat în același dosar cu comentariile lor, iar rezultatul e un ghiveci confuz, întins pe multe pagini.

Contribuția lor nu avea darul de lămuri ceva —nu asta era intenția, să ne înțelegem—, avea darul în schimb de a arăta afilierea sau orientarea grupului, într-un mediu în care aceste diferențe nu prețuiau mai mult decât părul pierdut din coada unui câine pentru proprietarul lui, evitând extinderea confruntării, de pildă, la un Paul Gottfried, acest mare istoric american al mișcării conservatoare din tradiția unor Russell Kirk și Robert Nisbet, cu un pedigree academic impecabil, care mai era și evreu pe deasupra. Gottfried a scris și a vorbit despre neoconii de la Dunăre nominalizându-l, de pildă, pe Vladimir Tismăneanu*****. A conferențiat aici******. L-au ocolit.

Acești apostoli ai României profunde nu au venit la noi cu mâna goală, să ne înțelegem. Au venit cu traduceri, cu bibliografii, dar și însoțiți de personalități, precum John Medaille, un proeminent economist conservator american catolic (tradus la noi prin eforturile lui O. Hurduzeu) și, cum spuneam, Paul Gottfried, mediat de M. Platon.

România profundă?

Ca să mă autocitez, România profundă era serios zdruncinată la ora aceea de politicile de reformă și liberalizările anilor ‘90-2000, care nu erau în realitate altceva decât un program de transferare a controlului asupra economiei în alte mâini (private și/ sau străine) și dezindustrializare a țării. Și, oricum, se uita în altă direcție.

De pildă, populația ocupată în agricultură și economia de subzistență se dublează la începutul anilor 2000 față de 1989 (ceea ce reprezintă un paradox, direcția distributistă a manifestului României profunde e probabil cea mai pregnantă, în timp sărăcia explozivă din anii ’90, lăsată fără soluții, începea să găsească soluții de ieșire din situație părăsind țara, în special după 2002-3), în 2004 economia abia își recucerea nivelul din 1989, iar lupta politică dintre parlament și președintele jucător din a doua parte a anilor 2000 (cu suspendarea președintelui și referendumul de demitere, 2007, referendumul de reducere a parlamentului la 300 etc), continuând în deceniul următor prin adâncirea ei (extinderea temei corupției și acțiunile binomului tot mai eficiente, un nou referendum de demitere a președintelui în 2012), la care se adaugă criza financiară 2009-12, vor acapara toate energiile și atenția românilor.

A Treia Forță se adresa unei Românii care se uita în altă parte. Niciun partid nu era pregătit să valorifice această viziune, fiindcă nici nu există unul. De fapt, întregul centru politic și intelectual (care conta, stânga/ dreapta) le stătea împotrivă într-un fel sau altul, întrucât era mai mult sau mai puțin o clonă politică a globalismului american, bine diagnosticat chiar de ei înșiși în propriul manifest.

Astăzi România profundă pare să se fi trezit. Asta nu înseamnă că va tăbărî pe manifestul A Treia Forță a lui Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon. Și chiar dacă o va face, s-ar putea să nu fie suficient. E nevoie de un partid politic capabil să pună în valoarea viziunea acestora, să facă legătura dintre unii și ceilalți. Dar e nevoie și de un context.

Contextul a venit. Contextul mai larg, care ne-a clonat aceste elite neoconservatoare în anii ‘90 – 2000 (astăzi contopite), s-a schimbat. Amintiți-vă că dacă anii 90 – 2000 sunt tulburați de panica aruncată în sistem de unii neoconi americani, precum Samuel Huntington și evident de întreaga agendă globalistă a administrației Clinton, și anume că am putea fi parte a unei alte civilizații decât cea occidentală, elita luând lucrurile în serios și pornind războiul cu România profundă (dezindustrializarea cu efecte economice și sociale cataclismice e justificată mai ușor, scandalurile de colaboraționism din anii 2000, care zguduiau biserica, sunt conduse chiar de neoconservatori ca Pleșu și Patapievici, via CNSAS, reformele lui Marga din educație zguduiau și ele aceeași casă din direcția lor șamd), venirea lui Trump la Casa albă, mai cu seamă acum, schimbă datele problemei din temelii. În orice caz, e o altă panică în sistem din direcția opusă.

România profundă s-a trezit, manifestul ei a fost scris cu aproape 20 ani în urmă, vechi adversari ai acestei Românii atunci au rupt rândurile acum și au trecut în tabăra ei, o expresie politică există, ea crește astfel încât astăzi a devenit cea mai importantă formațiune din România în sondaje. Dar lipsește ceva.

Pe scurt, lipsește un partid real conservator. Nu avem decât un partid reacționar, de lider (AUR), născut mai mult sau mai puțin ca reacție la o criză de legitimitate de adâncime a centrului. E nevoie de o viziune pe care s-o dea și în jurul căreia să adune oamenii. Or această viziune este A Treia Forță, acest manifest al României profunde născut din durerile României profunde cu peste 15 ani în urmă, într-un efort de a ne trezi la realitate.

Nu au făcut-o atunci. A făcut-o altceva acum, dar e rolul nostru acum să luăm lucrurile de unde le-au început ei —nu avem nevoie de alte diagnostice sau argumente, să ne înțelegem, lucrurile nu s-au schimbat, în afară de faptul că ce părea speculație atunci, astăzi e realitate brută—, și să le dăm direcția care trebuie.

_________

* Ovidiu Hurduzeu și Mircea Platon, A Treia Forță. România Profundă, Logos 2008, https://pdfcoffee.com/ovidiu-hurduzeu-mircea-platon-a-treia-forta-romania-profunda-pdf-free.html

** John Medaille și Ovidiu Hurduzeu, A treia forță. Economia libertății. Renasterea României Profunde, Logos 2009, https://101books.club/carte/descarca-ovidiu-hurduzeu-a-treia-forta-economia-libertatii-renasterea-romaniei-profunde-pdf

*** Paul Gottfried, Mișcarea conservatoare, Logos 2009;

Neoconservatism – Ft. Paul Gottfried, https://youtu.be/1BjDzOYV0f8?si=lpHZ3WgHGiuyBhxZ

**** Mircea Platon și Gheorghe Federovici, Măsura vremii. Îndemn la normalitate, Renașterea 2009, Source: e-religie.ro https://share.google/EvZCyEN866XJG9qOH

***** Paul Gottfried, Neoconii de la Dunăre, Paul Gottfried (Traducere de Mircea Platon), https://culianu.wordpress.com/2009/05/04/neoconii-de-la-dunare-paul-gottfried-traducere-de-mircea-platon/?fbclid=IwY2xjawMyhH1leHRuA2FlbQIxMQABHpHrhh6jKYlzKySVIDOUEjf1u4NlLqi8TvCrKxwYDcJsD_Yrg7KWz7XGxseN_aem_PHbIwnHT0q68zNAE8Ld68Q

În engl:

https://www.takimag.com/article/neocons_on_the_danube/

****** Paul Gottfried ,,Worrying about Europe’s historic nations” / Ce se întâmplă cu națiunile istorice ale Europei

Conferință susținută la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, 1 iunie 2010 (în trad. Lui Mircea Platon), https://www.ziuaveche.ro/international/geopolitica/de-la-iasi-conservatorul-american-paul-gottfried-ii-indeamna-pe-romani-la-rezistenta-nationala-9295.html/?fbclid=IwY2xjawMyhqdleHRuA2FlbQIxMQABHvOPQ_wXV6vT6oj6–LMudmK8DvNWT9J8ViN9IanCKNxWTMvqrlL6ncyX3a9_aem_-jxGSEpXjkXe_zDhKnM1ew

Alternativ: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/27/prof-univ-dr-paul-gottfried-cine-a-gandit-la-dezradacinarea-europenilor-a-provocat-dupa-1990-si-dezradacinarea-romanilor/