Recent am avut prima experiență de reciclare pe rit nou. Aia cu sticle marcate, pentru care statul îți ia câte juma de leu de recipient și dacă nu le duci la reciclat ai pierdut banii.
Când 4-5 sticle înseamnă o franzelă iar tu ai o pensie mizeră sau un salariu de rahat, te duci vâjâind. Că n-ai ce face. Iată cum stau lucrurile.
Mai întâi trebuie ca sticlele pentru care vrei bani să fie impecabil de curate. Dacă nu sunt, aspiratorul ăla de sticle ți le scuipă afară și ai pierdut banii. Apoi, sticluțele drăguțele trebuie să fie intacte. E musai să te porți cu ele cum te porți cu un bibelou. Orice deformare a sticlei îi face rău la stomăcel aspiratorului care refuză să le înghită. Acum, când e iarnă și consumul de lichide e sensibil mai redus, te mai descurci. Dar, întrebarea e, ce vei face la vară?
Stai la bloc, într-un umil apartament, cine știe cu câte neamuri, pe care va trebui să-l împarți și cu sacii plini cu sticle. Căci, repet, nu ai voie să le turtești. Buuuuun. Mai departe, dacă vrei bani pe ele, te duci frumos la un supermarket. Târăști sacul până acolo și te rogi că halitorul de recipiente să ți le înghită pe toate. Dacă n-ai o dihanie d-asta de magazin pe lângă casă, e cam nasol. În cazul meu, cel mai apropiat magazin e un Lidl, aflat la 1,5 km de casă. Eu am mașină dar cei care nu au sunt nevoiți să care sacii cu sticle după ei. Și poate credeți că odată ajunși la magazin s-a încheiat calvarul.
Ei, iată că nu. M-am prezentat regulamentar cu sacul cu sticle la dulapul aflat în holul Lidl. Doar că aspiratorul de sticle nu funcționa. Nu mergea, pur și simplu. Angajații ridicau din umeri. Habar nu aveau de ce nu merge și nici nu știau ce să facă. Eu am băgat sticlele la loc în mașină și am plecat, lăsând în urmă trei cetățeni revoltați care căraseră de pomană niște sticle până acolo și acum erau nevoiți să le ducă înapoi acasă. Și să nu vă imaginați că aspiratorul ăla de sticle e cât un elefant. E cam cât o debara de bloc, ceea ce inseamnă că și când funcționează se umple cât ai bate din palme și va fi golit când vor avea chef reciclatorii să-l golească.
A doua zi, am ajuns cu sacul meu de sticle la Metro Băneasa. Aici, am dat peste o baracă pusă în mijlocul parcării în care am vărât sticlele și am primit o hârtiuță pe care scria că am dreptul să primesc 5,50. Am luat una, alta, dar am uitat să dau hârtiuța la casă ca să scadă suma respectivă. M-am întors la recepție și le-am cerut banii. Șoc și groază! Știți, o să dureze cam jumătate de oră, până facem fișa, până nu știu ce și nu știu cum, zic ele. Am timp, pot aștepta, a fost replica devastatoare pentru angajatele Metro, care, ce să vezi, au scos bănuții în 2 minute.
Ideea e că statul român ne-a trimis la reciclat în curtea ăstora ca pe vite la adăpătoare. Neavând de ales, te duci la supermarket ca să îți iei banii pe sticle. Marea majoritate a celor care fac asta, vrând-nevrând, vor intra în magazin și vor cheltui atât banii luați pe sticle cât și ceva în plus. Cei care vor insista să-și primească banii vor pierde din timpul lor. Deci statul român face ecologeala pe banii, pe timpul, pe nervii și pe cârca românilor. Și, în plus, ne-a transformat in niște clienți permanenți ai marilor lanțuri de magazine.
Practic, am ajuns niște iobagi.
Nu e doar atat. Pentru ca sa reciclezi faimoasele sticle, trebuie sa consumi benzina/energie mult mai multa decat daca le-ai pune in tomberonul normal pentru ambalaje. Deci toata schema e o facatura care nu obtine nici macar ecologeala verzulie pe care o pretinde, dar baga niste bani frumosi in buzunarul firmei de casa careia i s-a facut cadou smecheria.
si ce, consumerismul si lafaiala nesabuita din ultimii 20 de ani e semn de civilizatie? sa faci munti de gunoaie? nu-l admirati voi pe suveranistul Ceausescu? e, pe vremea lui era cam la fel. Nu o sa fie totul perfect din prima, dar e un inceput.
Un echilibru trebuie sa fie in toate.
Schritt für Schritt.