Clientul nostru, fraierul nostru sau cum suntem prostiți pe banii noștri

Ne-am obișnuit atât de mult să fim batjocoriți pe banii noștri, încât nici nu mai băgăm în seamă ce ni se întâmplă. Ni se pare că e cool, modern, avangardist, să fim călcați în picioare de marile lanțuri de magazine și de corporații.

Mi-a trăsnit asta prin cap în timp ce mă canoneam prin depozitul Ikea să dau jos de pe un raft un mare pachet ca să-l car la casă, să-l plătesc și să-l târăsc la mașină. Că așa e cool în ziua de azi, să-ți cari singur marfa pe care tot tu ai plătit-o. Mă întrebam dacă nu cumva s-au inspirat din faza aia când Tom Sawyer și-a pus amicii să văruiască gardul matusii Polly și a mai încasat și cadouri de la ei. Și în timp ce făceam forță cu marfa în cârcă am început să trec în revistă relația negustor-client împământenită la noi de câțiva ani.

Mai întâi a fost factura electronică. Marii jucători de pe piața de telefonie au fost pionierii facturii electronice. Aproape cu lacrimi în ochi ne-au explicat că dacă renunțăm la factura tipărită salvăm pădurea și planeta. Pe vremea aia, Greta trotineta era cât genunchiul broaștei căci altfel Orange și Vodafone ar fi transformat-o în icoană și i-ar fi pus mecla pe facturile electronice. După telefoniști s-au luat toți. Treaba cu pădurea e însă doar momeală pentru fraieri. Băgând pe gâtul clienților țidula electronică, băieții au redus substanțial numărul de angajați și au diminuat cheltuielile cu hârtia, poșta etc. Tot vrăjeala cu “salvăm pământul” ne-au servit-o și giganții Lidl, Kaufland, Mega Image, Carrefour ș.a.m.d. Ani de zile, când mergeai la magazine să cumperi ceva, te puneau să le plătești punga. Indiferent dacă lăsai la ei 10 lei sau 1000 de lei, dacă nu dădeai și banu pe pungă, plecai acasă cu marfa în brațe. La piață, țăranul îți dădea pungă gratis fie și numai pentru o legătură de mărar dar la magazin, corporația îți cerea bani. Mulți, puțini, nu contează. E vorba de bun simț și de respect pentru client. După ce a apărut lupta pentru salvarea pământului iar bietele vaci au fost declarate dușmani ai planetei cu tot cu bășinile lor, marile magazine s-au transformat în apărători ai ecosistemului. Și asa au apărut pungile verzi. Ne-au explicat că pungile pe care ei le-au conceput special pentru noi sunt “eco friendly” și le putem folosi cu încredere că nu afectează natura. Doar că tot noi le plătim și p-astea. Până și cele mai mizere pungulițe costă 10 bani iar alea mai pricopsite câțiva lei.

La câți mușterii au pe zi, cam cât credeți că bagă ăștia în buzunare numai din pungi? Sigur, atunci când Lidl și Kaufland au început cruciada pugilor prietenoase nu s-a găsit nimeni să-i întrebe de ce au fost de acord cu distrugerea unor baze sportive și a unor parcuri pe care au crescut sediile lor, așa cum s-a întâmplat în Brașov, de exemplu. De asemenea, presa a păstrat tăcerea și asupra vânătorii de terenuri pe care prietenii naturii au declanșat-o prin toate ungherele orașelor. Rezultatul e vizibil cu ochiul liber: ambuteiaje, poluare, spații verzi rase de pe fața pământului, viața oamenilor distrusă. Una e să existe și alta e să își facă loc pe unde au ei chef și cum au ei chef. Mai departe…

Acum a sosit vremea să fim digitalizați. Tactica e aceeași peste tot. Te duci la magazin și din 10 case e deschisă doar una. Când se face o coadă de 15-20 de persoane, oamenii încep să zbiere. Cu chiu cu vai se mai deschide una „pentru dumneavoastră”, de zici că ți-au facut un mare favor. În același timp, un angajat te poftește la casele expres unde îți scoți din coș singurel produsele, le scanezi, le pui înapoi în coș, freci bonul de un senzor și îți iei tălpășița mai digitalizat decât la venire. Rezultatul? Angajați mai puțini și economii mai mari. În Carrefour Băneasa, zonă cu mari pretenții, nu mai există nici o casă cu casier. Dacă ești un bătrân analfabet digital n-ai ce căuta acolo. Kaufland și Lidl trag tare la rândul lor să ajungă la această performanță. Recent, în Decathlon Băneasa, toate cele 10 case deservite de casieri erau închise iar o domniță te punea să faci treaba casierului la casele expres. Dar până și atunci când le faci treaba au pretenții. Te duci la Kaufland cu un rucsac de sticle și borcane ca să le reciclezi, în spiritul vremii, și să nu mai umpli tomberonul, dar ce să vezi! Sticlele reciclabile trebuie să aiba o anumită dimensiune iar maculatura nu se primește. De prețuri nu mai zic. Toți merg la ciordeală, încearcă să te facă, mai ales dacă ești bătrân, nu vezi bine, nu ești atent la preț sau la etichetă. Toată șleahta merge pe prețuri fracționate și lasă impresia că de fapt primești aproape de pomană. Mi se pare oribilă ipocrizia ăstora și felul în care încearcă să te prostească pe față prin reclame mizerabile, prețuri ascunse și lozinci din ciclul “noi salvăm pământul”.