vineri, septembrie 13, 2024
ACTUALITATECetățeni vietnamezi surprinși în timp ce vânează popândăi pe un câmp din...

Cetățeni vietnamezi surprinși în timp ce vânează popândăi pe un câmp din Timișoara. Animalele sunt protejate de lege

Câțiva cetăţeni vietnamezi au fost surprinși în timp ce săpau pe un câmp din Timişoara în căutare de popândăi, animale protejate de lege, pentru a-i mânca, informează Stiripesurse.ro.

Poliția a demarat o anchetă după ce vietnamezii au fost filmați în apropierea platformei industriale din zona Şag-Freidorf, din sudul oraşului Timişoara, în timp ce săpau mai multe gropi. Aceștia au reuşit să prindă câteva exemplare de popândăi pe care le-au pus în bidoane de plastic.

Pozele au ajuns la Asociaţia pentru Susţinerea, Promovarea şi Aplicarea Drepturilor Animalelor (A.S.P.A.D.A.). La rândul său, asociaţia a sesizat atât Poliţia, cât şi Garda de Mediu, deoarece popândăii sunt specie protejată.

„Solicităm respectuos anchetarea săvârşirii unor acte de cruzime şi rele tratamente împotriva animalelor, uciderea cu intenţie şi fără drept, braconaj a unor specii protejate de lege cuprinse în Anexă 4A Specii de interes comunitar, Specii de animale şi de plante care necesită o protecţie strictă la O.G. 57/2007 specia Popândău (Spermophilus citellus (Citellus citellus) (Popandau, Suită). Menţionăm că am anunţat şi Garda de Mediu Timiş. În fapt, în data de 26.03.2023 am primit un mesaj pe mesageria asociaţiei de la fotografi care au surprins, fotografiind în zonă, în mai multe rânduri, un grup de vietnamezi care prindeau popândăii pentru a-i consuma. Din informaţiile pe care le deţin, o comunitate de vietnamezi ar fi în proximitatea Fabricii de Zahăr”, se arată în denunţul penal depus de Anamaira Varga Manolea, preşedinte al Asociaţiei.

Agenţii de la Poliţia Animalelor au început cercetările.

„La data de 28 martie 2023, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş a fost înregistrată o sesizare ce priveşte acte de braconaj a unor specii protejate de lege. Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Popândăul este un mic mamifer ce trăieşte şi in România şi este una dintre speciile protejate prin lege.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Chips-uri de Creveti, Neprajite, 200g – Sa Giang, Vietnam –
    chips-uri-de-creveti-neprajite-200g-sa-giang-vietnam
    20,00 RON
    Ingrediente: amidon de tapioca (contine sulfiti), 10% creveti, zahar, sare, usturoi, regulator de aciditate: acid citric si carbonat de sodiu, potentiator de …

  2. poza nu e reprezentativa pt. “popândău”
    va rugam sa refaceti lucrarea.

    (stim cum arata vietnamejii;
    -americanii le-au dat 7’000’000 de tone de bombe,
    aviz amatorilor)

    • 7’000’000 de tone s-ar socoti in mega-tone nucleare:
      -in bombe nucleare ar fi trebuit MAI MULTE!

      (“crevetii vietnamezi”,
      delicattesa ceaushista
      -sa fie la ei acolo,
      condimentata cu dioxina)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE