Așa numita gripă spaniolă (1918-1920) a durat un pic mai mult de doi ani, în contextul în care nu existau vaccinuri, iar populația din țările occidentale era deopotrivă sărăcită și prost hrănită. Gripa a afectat în special tinerii ce participaseră în război (imaginați-va deci 2-3 ani de armata, trăind în fiecare zi cu spaima morții, hrănindu-te cu hrană militară și dormind în tranșee, pe frig, pe umezeală sau căldură), precum și bătrânii. După doi ani, pandemia a fost ridicată….virusul de atunci probabil nu a dispărut – dar fie că s-a adaptat cu oamenii și oamenii cu el, fie că nu a mai găsit suficiente gazde să se multiplice.
Astăzi, țările occidentale au parte de hrană din belșug, servicii medicale de înaltă performanță, vaccinuri, iar singura spaimă pe care o traiesc este frica de boală în sine. Prin contrast, ce probleme au tinerii de astăzi? Li se răcește cafeaua prea repede? Pierd la jocuri online? Îi strâng blugii? Mama nu le mai dă bani de țigări?
În aceste condiții, întreb cât timp mai este populația disponibilă să suporte restricțiile de tip stare de alarmă – cu măști, lockdown, restricții de circulație, doze de rapel la fiecare 6 luni sau mai des?
După câte încă alte doze de vaccin va fi dispusă să zică “ajunge!”? Câți bani mai trebuie să facă Pfizer și distribuitorii săi autorizați: Ursula von der Leyden, Biden, Trudeau, Câțu, Boris Johnson sau Macron? Cât timp medicii și imunologii își vor mai ține gura în fața idei vehiculate masiv că imunitatea trebuie reîncărcată periodic ca bateria de la telefon?
În curând se fac doi ani. Ceasul ticăie. Încep să iasă la iveală conflicte de interese. Apar scurgeri de informații din interior.
Fiziologic, generația de astăzi nu este mai vulnerabilă decât cea de acum un secol, dar este dispusă mai mult să asculte de „știință”, care își ajustează mesajul după cum e nevoie – vaccinaților le spune una, nevaccinaților le spune alta.
Cât mai este așadar populația – și mă refer în special la cei ce au ascultat cuminți directivele de sus cu gândul că făcând așa o să ajute revenirii la normal – dispusă să rabde? Asta e întrebarea!
