duminică, iulie 14, 2024
ACTUALITATEBasmele, politica și omul de azi

Basmele, politica și omul de azi

Dora d`Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica) era de părere că dacă vrei să înțelegi un popor, studiază-i poezia populară și basmele. Și avea dreptate. Dacă te gândești la basme, fiecare are ceva să te învețe.

În Croitorașul cel viteaz, de pildă, este prețuită îndrăzneala și istețimea; în Ali Baba și cei patruzeci de hoți, este pedepsită lăcomia și prețuită cumpătarea; Califul și cadiul accentuează asupra înțelepciunii; în Cenușăreasa și Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, sunt pedepsite egoismul, invidia și răutatea și prețuite modestia și răbdarea; în Lebedele, puterea de sacrificiu; în Povestea lui Harap Alb, supunerea, bunătatea și curajul, în Capra cu trei iezi, ascultarea de părinți; în Povestea porcului, e pus preț pe curajul de a îndrepta lucrurile, oricât de mult te-ar costa. Șamd.

Pe scurt, oricâte exemple am căuta, fiecare basm se prezintă cu o învățătură detectabilă ușor. Așa îți poți face și o idee despre valorile morale care sunt prețuite într-o cultură sau alta, ca să revenim la cuvintele Dorei d`Istria.

Dar eu cred că lucrurile nu se opresc aici, iar cel puțin basmul românesc, basmul eurasiatic etc, care nu au cunoscut revoluția iluministă/ rațiunii prea devreme, și împotriva căreia s-au ridicat atunci un Hoffmann (la propriu, de pildă, în Piticul roșcovan) sau Frații Grimm (adânc preocupați de promovarea folclorului și a credințelor populare, expulzate dintr-o societate a progresului și secularizării), au reușit într-o măsură mai mare să rămână circumscrise unei lumi inspirate de spiritualitatea Bisericii.

Dincoace, în sfera de influență a iluminismului, basmul s-a deschis mai mult spre idei politice liberale și exprimări realiste. În Croitorașul cel viteaz (Frații Grimm, 1812), de pildă, fantasticul e cvasi-inexistent, istețimea croitorașului fiind singurul avantaj real, care îl va aduce în cele din urmă la conducerea împărăției pe el, un biet croitoraș; în Motanul încălțat, această societate înaltă bazată pe ranguri și avere e transformată într-o convenție goală, de vreme ce un țăran tot atât de sărac ca un homeless și mai prost decât propriul motan poate fi făcut în același timp un marchiz bogat și ginere al împăratului. Iar în Cenușăreasa, realizezi că în orice servitoare zace o prințesă care are deja toate virtuțile femeii nobile, precum modestia, respectul, buna-cuviință (ceea ce nu au, de pildă, surorile și mama ei vitregă), și, ceea ce e esențial, are nevoie de extrem de puțin, precum o simplă schimbare în ținuta exterioară pentru a ajunge la vârful societății, ca soție a prințului moștenitor. Ce se întâmplă în aceste condiții cu această lume de prinți, prințese și status quo, dacă o simplă cenușăreasă poate fi oricând luată drept una dintre ei?

Știm că acest lucru nu a rămas la basm. Nevoia de a-i da un caracter mai realist s-a făcut repede simțită. Mark Twain, de pildă, face același lucru în Prinț și cerșetor, unde pentru o vreme un cerșetor este luat drept prințul moștenitor și urcat pe tron, iar prințul real ia locul prietenului cerșetor în casa acelui londonez sărac. Diferențele reale dintre ei erau suficient de vagi, odată schimbate hainele, pentru ca fiecare să fie luat drept celălalt. Bernard Shaw aduce și mai aproape de noi această idee în Pygmalion, când o florăreasă semianalfabetă, culeasă de pe străzile Londrei, e dată de profesorul Higgins drept contesă în înalta societate, și încă una strălucitoare care îi cucerește pe toți. Și asta doar în baza unei introduceri scurte în arta conversației și a prețiozităților aristocrației britanice. Iar exemplele pot continua.

Basmele sau poveștile din ‘epoca rațiunii’ fac asemenea lucruri. Fermentul liberal, care a dus în cele din urmă la revoluțiile pe care le cunoaștem, nu putea să lase copiii pe dinafară. Poveștile de azi, cvasi-dezbrăcate de fantastic și/ sau puse în chei tot mai realiste și contextualizate sau istorizate, nu au preluat mai puțin valorile liberale ale elitelor dominante, de la poveștile lui Edmondo de Amicis (descoperirea omului de jos și intrarea lui în istorie sociale, începând cu revoluțiile secolului XIX, la Amicis, este continuată în jos cu descoperirea copiilor din aceste familii de italieni nevoiași) la Trei grăsani ai lui Iuri Oleșa (ideea revoluției populare) și altele, o traiectorie dusă încă și mai departe astăzi. Mulți părinți se declară oripilați de această invazie de povești tot mai sărace și teziste, precum Frumosul din pădurea adormită (Ana Ripka Rus), care este nici mai mult nici mai puțin decât rescrierea vechiului basm al lui Charles Perrault/ Frații Grimm, Frumoasa din pădurea adormită, în cheia inversării rolurilor și a unui realism adus nu întâmplător mai aproape de noi și istorizat. Simptomatic pentru ceea ce inundă azi rafturile pentru copii, din nefericire.

Basmul din zona Europei orientale în schimb și-a păstrat mai multă vreme traiectoria (religioasă). În Punguța cu doi bani, poți specula prezența unor idei liberale, întrucât o situație socială extrem de inegală, bazată pe lăcomie și rapt, amintind de situația socială a țăranilor din perioada fanariotă și a Regulamentului organic (care a venit ca o înrăutățire a lucrurilor, după cum știm, prin extinderea marii proprietăți, apariția arendășiei și introducerea sistemului de învoieli), este corectată de un cocoș (nimeni altcineva) în favoarea unui bătrân sărac și singur. Dar în realitate, poveștile cu cocoși sunt mai complicate, de pildă, Cocoșelul de aur (Pușkin). În povestea lui Pușkin, un împărat va fi aspru pedepsit de cocoșul de aur pentru faptul de a-și fi încălcat făgăduiala față de bătrânul care i l-a adus. Cocoșelul de aur este radarul împărăției, capabil de a sesiza din timp orice amenințare externă a împărăției, dar și instrumentul prin care justiția va fi înfăptuită. În Biblie, cocoșului îi este apreciată priceperea (Iov 38, 36) sau agerimea (Pildele lui Solomon 30, 31), dar intră în istorie ca cel care l-a trezit pe Sf. Petru din somnul conștiinței. În teatrul lui Victor Eftimiu, Cocoșul negru (1913), el este cel care prevestește vremurile întunecate care se abat asupra regatului. Iar în Muzicanții din Bremen, el va fi asociat cu un judecător.

În basmul lui Creangă, în schimb, cocoșul aparține unui bătrân lipsit de mijloace, iar dacă el este cel care îl va ridica pe bătrân la nivelul material al unui latifundiar, despuindu-l pe cărpănosul boier, ca pedeapsă pentru lăcomia lui, el nu poate fi redus la morala din Motanul încălțat. Bătrânul nu își însușește vreo poziție sau titlu boieresc în societatea medievală românească, așa cum se întâmplă în cazul Motanului încălțat. Basmul lui Creangă nu ne spune nimic despre asta. Și nici nu e cazul, fiindcă ceea ce contează este că o ordine a lucrurilor a fost încălcată, lucru tolerat probabil de multă vreme, judecând după bogăția boierului și sărăcia moșului, angajate practic într-un joc cu sumă nulă.

Cultura creștină orientală moștenea convingerea că, de vreme ce creația aparține lui Dumnezeu, omul nu poate fi atunci decât un administrator, întru totul supus Stăpânului lui, precum în parabola administratorului nedrept (Luca 16, 1-13) sau în pilda lucrătorilor la vie (Marcu 12, 1-12). Nu întâmplător, de la Vodă la familiile de boieri, lumea medievală românească, dincolo de răspunderea pe care o purta mănăstirilor și bisericilor, avea obligația de a-i susține pe cei mai dezavantajați dintre ei. Milostenia nu era înțeleasă ca un rezultat al mărinimiei personale, ci ca o obligație derivată din poziția pe care o ocupai în societatea medievală (stewardship theory). Iar săracul nu putea fi considerat un întreținut, întrucât era creația lui Dumnezeu. Or într-o astfel de calitate, era perfect îndreptățit să participe la bunurile lui Dumnezeu. Milostenia primită, nu întâmplător, nu reprezenta o umilință pentru el, adică era un drept, nu expresia unei condescendențe. Astfel, avem mărturii de bolnițe, azile și spitale pentru bolnavi și săraci, adică exact acei oameni care nu pot plăti. Aceste instituții de binefacere sunt ctitorii ale elitei boierești și ale lui Vodă, alături de biserici și mănăstiri, care coboară până în evul mediu timpuriu, așa cum este bolnița de la Simirdeni sau de la Vodița, atestate deja în secolul XIV, spitalul de pe lângă Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitoria lui Vladislav (1523) șamd. În mod egal, breasla calicilor din Moldova e instituită prin hrisovul lui Vodă, întărită de alții după el, și subvenționată prin mecanisme de genul cutia milei și/ sau serviciul public de ajutorare, precum azilurile. Și asta fără să mai discutăm de caracterul obștesc sau devălmaș al satului, bazat în linii generale pe gestionarea colectivă a problemelor și solidaritatea membrilor lui.

Cum putea fi pusă atunci problema boierului, un personaj altfel putred de bogat, care jinduiește la cei doi bani ai cocoșului? Într-o astfel de cultură, nu putea fi pusă altfel decât a fost pusă deja în basmul lui Creangă. Un cocoș ca toți cocoșii devine dintr-odată un soi de cocoș fermecat, care are conștiința că este furat, pentru a deveni fără să vrea instrumentul unei justiții superioare, care pare să guverneze ordinea acestor oameni, deranjate de lăcomia fără margini a boierului. În afara unei supra-ordini morale, cocoșul bătrânului nu este altceva decât o fantezie jucăușă, fără alt conținut. Iar întreprinderea babei de a se îmbogăți de pe urma găinii, o limită a acestei imaginații sau un capriciu de autor. Dar tocmai pentru că totul este circumscris acestei supra-ordini morale, boierul este pedepsit pentru lăcomia lui de un cocoș, moșul devine bogat, iar baba nu se alege decât cu o mărgică. Creangă, care a cules acest basm care este probabil o creație populară, nu ne dă alte detalii, fiindcă nici nu sunt cerute. Povestea, deși schematică, se încadrează într-un firesc al lucrurilor. Era normal ca lucrurile să fie îndreptate în acest mod.

Punguța cu doi bani este publicată în 1876 în „Convorbiri literare”, o perioadă în care povestirile pentru copii în Occident începeau să se deschidă spre expresii tot mai realiste și/ sau contextualize, cu Charles Dickens, Jules Renard, Jules Verne, Edmondo de Amicis etc.

Este meritul acestor anomalii de dezvoltare, ca să spun așa, de a păstra pentru noi până mai ieri pline de sens aceste basme. Aici am subliniat caracterul meta-realist al Punguței cu doi bani, care iese din schemele de povestire tot mai adaptate la transformările din Europa liberală a secolului XIX. Dar atâtea și atâtea exemple pot fi citate, Stan Pățitul sau Dănilă Prepeleac, unde puterea, pe care o au asupra dracilor, le dă voie să convertească niște situații dezavantajoase în cele mai profitabile rezolvări, o anecdotică de curată inspirație biblică și monahală, care se întinde de la marea trimitere a apostolilor, care capătă putere asupra demonilor, între altele (Matei 10, 9-15), la marea mișcare anahoretică din primele secole creștine de a smulge deșertul  demonilor.

Prâslea cel Voinic și merele de aur sau Fata moșului și fata babei, care sunt basme ale călătoriei/ coborârii inițiatice, par mai puțin specifice culturii acestei lumi, întrucât intuiția tranziției spre un alt om, mai bogat și triumfător sau superior și veșnic, care este rezultatul unei inițieri, o întâlnești mai mult sau mai puțin și la alte credințe. Dar mediul lor e această cultură populară de tradiție orientală creștină, care are această conștiință a omului vechi și muritor sau vechiul Adam din literatura Sf. Ap. Pavel, care trebuie depășit.

Și exemplele pot continua.

Dacă astăzi aceste basme își pierd căutarea, încetează să mai fie captivante sau ridică dificultăți de limbă, este și pentru că lumea în care aceste basme s-au născut a murit. Ce sens mai poate avea o călătorie inițiatică, dacă problema omului vechi care trebuie înlocuit a dispărut? Călătoria a devenit din secunda următoare o aventură mai mult sau mai puțin spectaculoasă, iar accentul s-a dus pe ceea ce emoționează și oferă o rezolvare mai aproape de simțul realității și standardele noastre.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

5 COMENTARII

  1. Vă era mila de lup. Merita dacă nu o pedeapsă cu probațiune, măcar închisoare vreo 10 ani, presupun.
    Nu, mămicile care mai au ceva în cap și le citesc copiilor basmul lui Creangă, cu această concluzie închid cartea, și anume: ați văzut ce au pățit iezii cei mari, dacă nu au ascultat de mama lor. Ați văzut că cine a ascultat de mămica lui a scăpat.
    Majoritatea mămicilor însă nici măcar nu le mai citesc Ion Creangă. Sunt cucerite de noua psihologie pozitivă, care le îndeamnă să elimine din meniul copiilor poveștile cu zmei, lupi, balauri, mume ale pădurii etc, întrucât aceștia sunt scoși din joc în mod violent. Și nu pot tolera violența.
    Bun, Capra cu trei iezi e un basm auzit de Creangă prin satele din Moldova. Lumea satului românesc e constituită în jurul bisericii, ceea ce înseamnă că realitățile de ordin spiritual predomină. Lupii, zmeii, balaurii etc sunt toți spirite, imagini ale răului. Și atunci lupta cu ei e o luptă care se duce într-un alt registru decât cel al unei violențe fizice sau corporale. E nevoie de regulă de o inițiere, tânărul nu poate da lupta așa cum se găsește, iar la final, după ce și-a dovedit capacitățile și răul a fost eliminat, el și lumea salvată de el intră într-o eră de armonie și belșug, care sunt beneficiile vieții creștine de fapt. Lipsa de interes pentru detaliile de ordin realist e elocventă.
    Ar fi trebuit să vi se explice la vremea respectivă.
    Biblia folosește un asemenea limbaj războinic uneori (Efeseni 6, 14-18), iar bisericile au sfinți pictați purtând lănci sau săbii. Nu e o invitație la a deveni violenți, se înțelege, ci o codificare a unei lumi prioritar spirituale. În acest mediu a înflorit această cultură populară pentru copii.
    Concluzia ascultării de părinți e cea mai la îndemână, dar și cea mai săracă. Imaginea lupului este imaginea unui rău de factură spirituală. Focul, fără nicio legătură cu autodafeul medieval, este cel mai adecvat mijloc de eliminare a lui, fiindcă are și o funcție purificatoare. Pe de altă parte, focul este ales ca instrument al justiției pentru că ar fi fost nu știu cum să pui în mâna unei capre, o mamă îndurerată de fapt, un buzdugan sau vreo sabie. În plus, în basme femeile se folosesc de alte virtuți și abilități, mai puțin de forță și mânuirea armelor, care sunt apanajul bărbaților.
    Ceea ce e interesant la Capra cu trei iezi e că ai o capră oarecare angajată în luptă, nu un erou special. Ceea ce înseamnă că povestea e în egală măsură una pentru părinți. Copiii sunt cei mai vulnerabili, iar educația și protejarea lor e prin tradiție în sarcina mamelor. Mai mult, atunci când din peisaj lipsesc bărbații care să le protejeze, și ele pot ieși biruitoare asupra răului.
    La sfârșitul basmului e un bocet: caprele din sat se adună să plângă iezii și să-i mulțumească caprei că le-a scăpat de lup. Ceea ce e semnificativ, fiindcă atmosfera de doliu colectiv te întoarce la satul românesc și logica unei supraordini morale și spirituale care îl constituie. Ademenirea lupului la masă nu mai poate fi privită ca o răzbunare personală, fiindcă lupul reprezenta o problemă colectivă. Ci ca o încercare de restabilire a acestei ordini tulburate de lup.

  2. Sa nu pierdem vremea cu detalii. Este esential ca basmele clasice, sa spunem asa, in primul rand cele romanesti, dar si cele straine, contin aspecte legate de morala crestina si nu numai. “Traduse”, explicate copiilor de azi (pt. care telefonul e un fel de semizeu) si intelese de catre acestia, nu poate decat sa fie cu folos pentru ca lucrurile nu se vor schimba niciodata. Lacomia, necinstea si multe alte mizerii nu vor dispare niciodata, de aceea este important ca tinerii aflati la inceput de viata sa capete putina intelepciune…
    Cel putin, Harap Alb este o capodopera. Doar sa vrei sa pricepi ca nu e chiar asa o filosofie.
    Toate astea sunt asemanatoare pildelor lui Hristos care niciodata nu se vor “invechi” pentru ca au legatura cu natura umana, dar trebuie sa mai si vrei sa pricepi sau mai pe scurt, cum se spune, Dumnezeu iti da (minte sa zicem) dar nu-ti baga si in traista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE