joi, septembrie 21, 2023
ACTUALITATEAv. Gheorghe Piperea dă de înțeles că ar putea candida la președinție:...

Av. Gheorghe Piperea dă de înțeles că ar putea candida la președinție: Românii sunt pentru o Europa a națiunilor, iar nu a birocrației iresponsabile și de psihiatrie de la Bruxelles, pentru o planetă a oamenilor, iar nu a naziștilor senili care ne vor reduși la 800 de milioane, ca acum 500 de ani

Avocatul Gheorghe Piperea a spus, într-un interviu, că va „intra în cursa electorală”, la un moment dat, dar deocamdată face un exercițiu de informare a cetățenilor pe subiectele de interes.

Piperea spune că discuția despre alegerile din 2024 a început pentru că este nevoie de o diversiune de la problemele actuale. Avocatul acuză presa că ascunde „sub preș” problemele reale ale societății.

„Așa cum spuneam mai sus, a patra putere în stat, presa, a fost capturată de multișor de puterea economică, o putere a banului, care a devenit o putere globală, cu propriile legi a-naționale, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat. Da, este și incapacitate intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața. Dar este și dependență economică atroce. Nu doar că presa depindea deja de publicitate în urmă cu 20 de ani: acum depinde și de marile platforme online sau de rețelele de socializare. Fără acces acolo, fără prezența acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar pentru acces, trebuie să te supui „standardelor comunității”, să fii politically correct, să îți semnalizezi permanent virtutea de a crede doar în informațiile oficiale. Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii și pe care încercam să le ocolim prin tot felul de metode și șopârle. Numai că acum acest lucru a devenit imposibil: suntem la un click distanță de neutralizarea ca identitate digitală sau de faliment”, a spus Piperea într-un interviu acordat jurnalistului Cornel Nistorescu în Cotidianul.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Piperea afirmă că principalii favoriți la funcția de președinte, Laura Codruța Koveși și Mircea Geoană, nu se deosebesc prin nimic.

„O fi și comoditate, cine știe – probabil că lumea vrea un stil de prezidențiale ca în SUA, cu doi candidați ireductibili (mă rog, nu cred că dna Kovesi și dl Geoană sunt chiar diferiți, ambii fiind ultra-progresiști și globaliști). Numai că s-a văzut unde a dus stilul american – SUA și lumea au un „lider” de toată stima în persoana dlui Biden, care nu mai știe dacă dă mâna cu persoane reale sau cu fantome…”, a spus avocatul.

El mai zice că românii s-au săturat de globalism și vor normalitate, iar acest lucru este arătat de toate sondajele de opinie.

„Da, lumea chiar vrea altceva, s-a săturat de ciorbe re-încălzite. Mai mult de 2/3 dintre românii, testați chiar de institutele de sondare a opiniei publice pe care le-am criticat mai sus, sunt pentru suveranism, sunt pentru mai puțin progresism globalist, sunt pentru o Europa a națiunilor, iar nu a birocrației iresponsabile și de psihiatrie de la Bruxelles, pentru o planetă a oamenilor, iar nu a naziștilor senili care ne vor reduși la 800 de milioane, ca acum 500 de ani”, a menționat Piperea.

În final, avocatul a schițat un „program” în 13 puncte, în care s-ar putea defini în cursa electorală:

„– Președintele României trebuie:
– să redea poporului încrederea în democrație,
– să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,
– să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului,
– să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție,
– să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea,
– să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei, la libertatea comerțului,
– să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice),
– să garanteze proprietatea individuală,
– să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare,
– să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților,
– să facă din educație, cercetare științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene,
– să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului,
– să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, religioasă)”.

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

CITEȘTE MAI MULT

3 COMENTARII

  1. Deci așa se explică și toată gargara călduță cu de toate pentru toți. Ar fi bine măcar ca de-acum să fie prezentat și cu ce a făcut concret, că de proteste, vorbe și “ar trebui” și “să se facă” cred că-i lumea sătulă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

37,000FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate