Sunt singura vox veritas. Singura categorie de români de care noi, cei de acasă, ar trebui să ținem seama. Nu numai electoral. Dar mai ales electoral!
Cu care să fim în permanent contact. De unde să luăm empatic pulsul societății într-o formă neviciată. Cu care să ținem canalele de comunicare deschise. Departe de mass-media coruptă și aservită. Departe de deturnarea prin manipulare și minciună. Departe de controlul sistemului.
Marginalizații
Românii din diaspora, pare că sunt singura categorie, în deplinătatea ei, care înțelege ce se întâmplă. Singura care dă dovadă de acuitate electorală. Ducând greul cel mai greu. Acela de a muncii departe de familie, de casă, de copii și părinți. Sunt acei români care și-au asumat exilul și au creat din acesta o formă demnă de a trăi. Sunt totodată, aceia care se tem cel mai mult că le vor fi luați copiii de către sistem, pentru că nu pot fi lângă ei.
Pentru că muncesc la distanță pentru ei! Sunt aceia care se află între ciocan și nicovală și se gândesc permanent: oare pe care parte lovitura e mai blândă? Pe cea de ciocan sau pe cea de nicovală? E mai bine să te lași strivit sau lovit? Ei sunt cei care sunt departe de drepturi și libertăți. Ei sunt cei mai terfeliți de politicienii și instituțiile din România; ținuți departe forțat. Izgoniți!
Puși la cozi interminabile atunci când vine vorba să voteze. Ei sunt sufletele care căutându-L pe Dumnezeu au ajuns să ridice biserici pe tărâmuri atee, or să cumpere biserici de la atei. Ei (ca și noi toți, mai mult sau mai puțin – înainte de a pleca forțați de lipsa siguranței de mâine, a unui loc de muncă etc.) au fost loviți din toate părțile, până când au luat decizia cea mai grea. Au cedat în fața sistemului opresor.
Un sistem vicios
n cei 35 de ani de la Revoluția confiscată, marivodajul clasei politice din România și-a confirmat eficiența prin arestarea statului de drept, prin implementarea unui sistem de control ocult intangibil poporului și pe care poporul, chiar dacă îl percepe, nu-l poate dezvălui. Un sistem despre care chiar dacă poate vorbi restrâns, nu-l poate deconspira, devoala. Și mai ales condamna. Sistemul impunității clasei politice viciate. Al protectoratului de tip pretorian. Sistemul obedient doar intereselor străine țării. Al supunerii și predării necondiționate.
Suspinul sufocat ia amploare în rândul românilor dinafară, or dinăuntru. Pentru românul dinafară, fondul este unul al neputinței depline, căci cântărește puțin din punct de vedere electoral. Pe când la cel dinăuntru, fondul este asigurat de pervertire prin puținul pe care, când și când, politicianul și sistemul i-l aruncă în scârbă, pentru a-i mai stoarce un vot. O rețetă care a funcționat fără sincope, prelungind de fiecare dată această agonie pentru încă 4 ani.
Chiar și astfel, românii din diaspora par a fi cei mai sănătoși dintre noi. Dau tonul. Strigă prin vot. Ei dețin votul de calitate. Iar noi ne facem că nu auzim, uitându-ne mai lesne în gura câtorva propagatori ai sistemului. Românii din diaspora știu ce se află dincolo de propagandă, pentru că văd diferența dintre bine și rău mai clar: acolo unde se află, s-au dărâmat biserici, iar progresismul este mult mai avansat.
Acolo copiii sunt separați deja de părinți, supuși educației sexuale și „identității de gen”. Acolo sunt adoptați de doi bărbați sau două femei, sub camuflajul unei pseudo-familii și abuzați sexual.
Acolo familia adevărată este lovită în fiecare membru: mamă, tată, copil, bunic etc. Acolo pe fondul consumului de droguri „tinerii frumoși și liberi” se preschimbă în zombi pe străzi. De aceea diaspora este singura care vede limpede direcția către care alunecă ușor și România. Țara lor!
Refuzul
Punând în cântar voturile de acasă cu cele dinafară, comparația devine dramatică. Întrucât cantitatea decizională este în tabăra celor nesupuși exilului, segregării de țară și de familie. Și nici progresismului avansat. A celor care nu au simțit încă pedeapsa deplină a sistemului; asemănându-se cu bolnavul obișnuit cu boala sa.
Refuzând revenirea la starea de sănătate, libertate, democrație pe care le-a pierdut prin lipsă îndelungată de reacție și de experiență. Din acest motiv: să ne păstrăm cu toții în rugă; cu inimi alipite; cu frunți adăpostite în poala lui Dumnezeu, implorându-I dreptatea și unitatea poporului român mult încercat!
Cu noi este Dumnezeu!
Să nu idealizăm, totuși. Cum ar fi sunat tonul și care ar fi fost conținutul mesajului în anul de grație 2014?
De unde a pornit sloganul …e psd? Etc.
Adevărul e că, față de noi, au simțit mai acut “binefacerile” progresismului. Mai ales efectele imigrației cu populații non-albe și non-creștine. Și, nu în ultimul rând, deteriorarea nivelului de trai în țările unde locuiesc (adevărul e că, de exemplu, în București se trăiește mai bine, în general, decât în Birmingham – am lucrat și eu un an acolo). În Anglia, un pachet de țigări Players, care era maxim 7,50 lire în 2017, acum e 11 lire.
Să recunoaștem, mulți își doresc să se reîntoarcă pentru că simt că nu mai e de trăit în Occident. Este logic să voteze acum formațiunile naționaliste, așa cum văd că autohtonii țărilor respective își îndreaptă atenția spre partidele considerate de Extremă Dreapta. Să luăm un român din Marea Britanie, a văzut cu ochii lui ce înseamnă represiunea statului neomarxist, în august, când a aruncat în închisoare bătrâni și copii britanici numai pentru că fluturaseră un steag al șării prin fața unei moschei.
Îmi doresc din tot sufletul ca românii plecați să se întoarcă acasă, indiferent din ce motive. Dar trebuie recunoscut faptul că meritul cel mai mare îl au românii care au stat aici și au muncit și luptat în țara lor pentru țara lor și acum au ieșit la vot, votând partidele naționaliste.