Una din liniile de atac ale campaniei nicușordaniste, dintre cele mai bine găsite, a fost agitarea spectrului „aventurii” în care ar intra România dacă ar câștiga Simion. Într-adevăr, cu Simion era o doză de imprevizibil. Evident, nu radical. Contrar propagandei mincinoase a spectrului rusesc, alegerea lui Simion ne situa nu cu fața către Rusia, ci ne reașeza în tabăra MAGA.
În acest moment există o falie în lagărul occidental. SUA lui Trump vs Europa binomului franco-german. În termenii narațiunilor: America populistă vs marile puteri europene globalise sau America trumpistă vs Europa liberală. Alegerea lui Simion ne-ar fi propulsat în tabăra MAGA – MEGA, alături de Italia, Ungaria, și, poate, alte state europene unde se duc alegeri în această perioadă (dacă iese conservatorul PiS, Polonia, poate Portugalia).
Ar fi fost riscantă această reașezare? Nu știm prea multe, cert e că erau multe necunoscute.
Franța, deja implicată și anterior în România, a reușit să câștige alegerile aici și să ne păstreze în tabăra binomului franco-german așa cum arată el acum.
Pe plan intern, asta ar reprezenta „stabilitate”, pentru că ne-am reconfirmat adeziunea și afilierea la Europa lui Macron. Această stabilitate este, însă, doar de formă, doar aparentă.
Sunt la fel de multe necunoscute, există un grad de imprevizibilitate cu privire la Europa aceasta și la ce se va întâmpla pe parcurs. Noi pur și simplu ne-am ales o tabără într-un moment în care în Occident se duce o competiție dură internă. Este această alegere mai puțin „aventuroasă”?
Nu văd niciun argument rațional pentru care să cred că da. Vom fi dependenți de o formulă care se află sub puternică presiune și care nu știm dacă va rezista pe termen mediu. Nu cred că vom reuși să avem prieteni în SUA prea curând.
Pe plan intern, nu am niciun fel de așteptări de reconciliere, politici de atenuare a decalajelor, de reglare a economiei. Spre deosebire de predecesorii săi, Nicușor Dan e departe de agresivitatea exploziv-grobiană a lui Băsescu și de agresivitatea pasivă a lui Iohannis.
Asta s-a văzut și în campanie, deși a avut momente în care a arătat că, dacă e pus în rol, poate fi și „rău”. Însă omul este un monument de lipsă de empatie și de inteligență socială chiar și prin comparație cu Iohannis. El este orientat strict către sarcini, nu către oameni, și pe alea într-un mod foarte propriu și personal.
Or asta reprezintă în sine o aventură, căci el va fi radical dependent de anturajul și consilierii săi. Nicușor Dan nu există ca atare, el este o hologramă, iar asta are în comun cu Simion, cu toate că ultimul e un șmecheraș care știe ce face și ce se întâmplă cu el.
Asta e, am avut de ales între două simulacre, două holograme. Iar când te uiți la consilierii lui ND, lucrurile devin foarte clare: adepți duri ai războiului – inclusiv nuclear – cu Rusia, adepți ai războiului intern împotriva conservatorilor, adepți ai politicilor libertariene în economie.
Anturajul lui ND ne arată că aparenta carte a stabilității e doar un fals. „Sistemul” care a câștigat nu este cel care a fost până acum. A câștigat aripa dură, represivă intern, extremist neoliberală. Nu cea care a încercat manufacturarea unei „stabilități” sub ultimul mandat Iohannis.
Dacă vor exista limite la această agendă, ea va fi, eventual, din cauze externe. România se va angaja pe un teritoriu necunoscut, din toate punctele de vedere. O aventură, poate ultima?
