ACTUALITATE PS Varlaam: Cea mai persecutată religie din întreaga lume este cea creştină

PS Varlaam: Cea mai persecutată religie din întreaga lume este cea creştină

PS Varlaam Ploieşteanul a vorbit, duminică, la slujba de priveghere oficiată în cinstea Sfântului Dimitrie, despre persecuţiile actuale îndreptate împotriva creştinilor şi a subliniat că religia creştină este cea mai persecutată la nivel global, transmite Basilica.ro.

Peste 90% dintre cei care suferă pe motive de credinţă religioasă sunt creştini, a spus Episcopul vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, citând statisticile organizaţiilor care urmăresc pe plan global libertatea religioasă.

„De obicei când vorbim despre persecuţii ne referim la persecuţiile din Imperiul Roman, dar astăzi suntem martori la informaţiile care circulă pe toate canalele de ştiri despre o mulţime de creştini care sunt decapitaţi, arşi de vii, bunurile lor şi bisericile în care se închină sunt aruncate în aer în foarte multe ţări în care Biserica lui Hristos este persecutată”, a explicat PS Varlaam.

De-a lungul istoriei, a subliniat PS Varlaam, Biserica a trecut prin mai multe perioade grele, din care a ieșit victorioasă.

„S-a luptat mulţimea creştinilor cu mâinile goale cu cel mai puternic imperiu, cu cel Roman, apoi aproape un secol s-a  luptat în Rusia sovietelor şi jumătate de secol în ţările comuniste cu cea mai odioasă ideologie anticreştină şi, de fiecare dată, Biserica a ieşit întărită potrivit cuvintelor unui teolog apusean din secolul al II-lea: Sângele martirilor este sămânţa creştinilor”, a precizat PS Varlaam.

Totodată, părintele Episcop Varlaam a rezumat viața Sfântului Dimitrie, guvernatorul Tesalonicului, care a „renunțat de bunăvoie la demnitățile înalte ale acestei lumi, fiind un tânăr de aproximativ 30-35 de ani când a murit plătind cu sângele său credința sa desăvârșită în Mântuitorul Iisus Hristos care Însuși și-a dat sângele pentru cei care vor crede în El”.

Ierarhul a îndemnat să-i urmăm Sfântului Dimitrie exemplul în credinţă şi să fim mărturisitori ai lui Hristos în fiecare moment al vieţii noastre.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 10.636 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Articole relaționate

Cele mai citite