România a stabilit ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă a capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă, de 4.920 MW, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență privind decarbonizarea sectorului energetic, publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, anunță News.ro, citat de Rost.
„Având în vedere eliminarea treptată a producției centralelor electrice pe cărbune, în scopul asigurării continuității și siguranței alimentării cu energie electrică, precum și a funcționării sigure și stabile a Sistemului Energetic Național, punerea în funcțiune a noilor capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile și gaze naturale pregătite pentru blending-ul cu hidrogen este de maximă importanță.
Suplimentar, pentru acoperirea deficitului de capacitate creat prin eliminarea cărbunelui din mix-ul energetic, se are în vedere punerea în operare până în anul 2030 și a unor noi capacități de producere hidroelectrice și capacități energetice nucleare.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Prin proiectul de act normativ se stabilește ca încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă să se realizeze până la data de 31 decembrie 2030, prin retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă a capacității energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă, de 4.920 MW.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Urmare a restrângerii activităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune și de extracție a lignitului și a huilei necesare, reducerea numărului de personal prin ieșirea la pensie și/sau a concedierilor colective.
O parte a personalului disponibilizat va putea fi absorbit de activitățile de punere în siguranță a exploatărilor miniere și ecologizare a terenurilor. Disponibilizările de personal ca urmare a închiderii definitive și ireversibile a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă și a carierelor și minelor aferente au impact asupra ratei de ocupare a forței de muncă și asupra ratei șomajului.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În prezent, impactul nu poate fi cuantificat întrucât o parte importantă a personalului disponibilizat va fi reîncadrat pentru activitățile de punere în siguranță a exploatărilor miniere și ecologizare a terenurilor”, se arată proiectul de OUG al Ministerului Energiei.
Cărbunele reprezintă o sursă importantă de producere a energiei electrice, acoperind în medie între 17,35%, în anul 2020, și 19,66%, la nivelul datei de 31 martie 2022, din producția totală de energie electrică la nivel național, potrivit datelor privind „Starea sistemului energetic național în timp real”, postate pe site-ul Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Până la data de 31 decembrie 2021 au fost scoși din funcțiune, definitiv și ireversibil, 1.695 MW, respectiv grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW, grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, ambele aparținând Complexului Energetic Oltenia, precum și cele 5 grupuri energetice de 210 MW ale CTE Mintia – Deva, urmare aprobării date de Adunarea Creditorilor debitorului Societății Complexul Energetic Hunedoara.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Sper sa nu ne spuna Johannis ca Dragnea este de vina.
Ticalosii ne distrug fara mila tara, in indiferenta generala a populatiei. PSD PNL sint capturati unei clici de interese straine in principal germane. Ce va face Romania cind vintul nu va batea si soarele va fi acoperit de nori? De unde va aduce energie electrica ? Daca nu va importa va intra in colaps. Cum a ajuns Ungaria, cea fara resurse sa devina exportator de energie electrica? Daca era disponibila energia nucleara prin fuziune, as fi inteles inchiderea mineritului, dar acum nu este justificat.
Cred că nici nuclearele, nici eolinenele și nici solarele nu fac mai mult curent decît consumă.
După cum mint că hidrocarburile ar fi din putrefacția materiei vii, ca să dea de-nțeles că se termină, la fel mult mint cînd e vorba de orice altă formă de energie.
o sa vina johanis si o sa ne spuna ca a crescut pretul energiei din cauza rusilor.
Deja a făcut-o.