O erezie bântuie printre noi: maniheismul. O tară veche, ascunsă însă în hainele noi ale „clarității morale.” Și nimic nu orbește mai mult decât falsul sentiment că tu vezi și știi. „Păcat n-ați avea dacă ați fi orbi, dar pentru că spuneți că vedeți, păcatul vostru rămâne”, mustra Mântuitorul pe farisei.
Mai nou, în numele acestei „clarități morale”, dacă nu faci paradă de anti-rusism, nu ești creștin. Toate sunt evidente: neghina sunt rușii, grâul sunt ucrainenii și aliații lor. Așa că ce mai lipsește este lopata care să arunce neghina pe foc: ea deja a fost scoasă din lanul de grâu, triată, „filtrată”, cum se face cu simpatizanții rușilor din zonele re-ocupate din Ucraina. Te și miri că oamenii aceștia mai au (sic) încă credință, având în vedere că Mântuitorul nu se prea grăbește să dea foc la neghina deja culeasă de ei. „Nu știți cărui duh slujiți?” Îi întreba Același pe ucenicii Săi când Îi cereau să coboare foc din cer să nimicească pe cei răi.
Biserica se pronunță cu privire la acest război anume în ecteniile dătătoare de pocăință ale liturghiilor. Acolo înțelegi acest conflict duhovnicește. Comentariile diverșilor purtători de vorbe ai instituțiilor și „conservatorismului” nu fac altceva decât să întineze cu necurățiile fariseismului acel îndemn obștesc spre pocăință, spre îmblânzirea asupritorilor, spre paza celor asupriți, spre încetarea vrajbei, căci da, acest război e fratricid. Orice e în plus față de aceste ectenii, e de la oameni. Iar oamenii pun de la ei, își exhibă idiosincraziile, obsesiile, fobiile. Adaugă rău peste rău, vrajbă peste vrajbă.
O asemenea crispare este fariseică pentru că se face că nu pricepe câte mâini murdare sunt amestecate în acest război lumesc, prea lumesc, ca toate războaiele. Acești orbeți manihiei vor să ne convingă, ca altădată alții, că războiul din Ucraina este unul sfânt, de vreme ce o parte este imaculată, iar o alta damnată deja (ca să folosesc un limbaj mai fachiric, așea). Singurul război sfânt este cel duhovnicesc, în rest, după cum găsim în Scripturi, războaiele se duc între fiare-imperii. Sunt interese maculate intercalate în Ucraina. Există Albioane perfide care în văzul lumii întrețin războiul, multiplicând zilnic morții, soldați și civili. Asta nu este strigător la cer? Poate mi se va răspunde că o pace dictată de asupritor nu e o pace dreaptă. Dar când ne-am uitat ultima oară la harta acestei părți de lume, am constatat vreo linie dreaptă? Vreun popor, măcar unul singur, mulțumit de istoria sa recentă? Sau poate mi se va răspunde că dacă i se dă satisfacție Orcului-șef, atunci urmează alte țări, alte agresiuni.
Adică nu doar că sunt manihei, ei citesc și în globul de sticlă. Prevăzători, după ce au lins cizmele europene care au adus Rusia în poziția de azi, vor să-mi dea lecții despre viitor.
Manihei nebuni și orbi…
