marți, februarie 18, 2025
RECOMANDĂRIFOTO | O tânără româncă l-a dus pe Brâncuși într-un proiect la...

FOTO | O tânără româncă l-a dus pe Brâncuși într-un proiect la NASA! Coloana Infinitului, legătura dintre Pământ și Cosmos: Am vrut să integrăm un SIMBOL românesc într-un proiect internațional

Genialitatea și dragostea de țară merg mână-n mână. O demonstrează o tânără de doar 13 ani, care s-a dus în lumea largă și l-a dus pe Constantin Brâncuși, cu ea.

Sandra Paul, pe numele ei, este o elevă pasionată de sport, lectură și tehnologie. Pe lângă toate acestea, Sandra Paul a scris și o carte și este inventatoare.

Împreună cu un alt român, David Bușu (foto jos), Sandra a proiectat un lift spațial, care ar trebui să ajute omenirea în viitoarele explorări ale Cosmosului.

Proiectul, inspirat parcă din romanele SF, este menit să transporte oameni și materiale în spațiu, la un cost mult mai mic decât cel oferit de rachete.

Dar cei doi tineri nu s-au oprit aici: ei au ținut ca liftul să fie modular, în forma Coloanei Infinite a lui Constantin Brâncuși, pentru a avea o marcă românească.

Sursa foto: Radio Romania Cultural

Proiectul a fost prezentat și la agenția spațială americană, NASA.

„Este un lift spațial care poate ne ajuta să reducem costul transportului oamenilor și materialelor, de 200 ori mai puțin decât la rachetă. Este făcut din nanotuburi de carbon, care sunt de peste 100 ori mai rezistente decât oțelul și 50.000 de particule de nanotuburi încap într-un fir de păr.

VIDEO | O româncă explică de ce s-a întors ACASĂ din Germania: Cel mai nasol e că-ţi ia libertatea. Da, deci nu știi ce înseamnă să fii liber până nu pleci din România.Doar atunci ajungi să apreciezi libertatea pe care o ai aici

Capsulele din care este format acest lift sunt în forma Coloanei Infinitului, a lui Brâncuși, pentru că am vrut să integrăm un simbol românesc într-un proiect internațional.

Liftul are 36.000 de km înălțime și peste 2 milioane de capsule în forma Coloanei Infinitului”, a spus Sandra într-un interviu acordat Televiziunii Române.

Sandra îi îndeamnă pe tineri să nu se mai plângă atât de viața din România, pentru că alții au mult mai puțin. Ea spune că se poate face performanță în țara noastră, dar totul depinde de dorința fiecăruia.

„Performanță este greu să faci oriunde, pentru că depinde de noi. Performanța depinde de cât timp ești dispus să aloci pentru asta, dacă vrei.

VIDEO | Av. Florentin Țuca: Dacă părinții pun în mâna copilului întâi telefonul și apoi poveștile lui Harap-Alb, au pierdut partida / Eminescu avea imensă dreptate: trebuie să creștem organic, nu să mimăm niște modele care ne sunt străine

Noi mereu ne plângem, dar suntem norocoși față de alții: avem o familie, avem un loc unde să stăm și te ajută să te gândești că poate te plângi puțin cam mult pentru ceea ce ai și există alții care nu au unde să stea, nu au o familie și totuși au zâmbetul pe buze. Atunci te gândești că ceva este în neregulă cu mine”, a menționat tânăra elevă de la Liceul Internațional de Informatică București.

Sandra Paul, deși este inventator și scriitoare debutantă, afirmă că este foarte importantă socializarea interumană, reală, nu digitală.

Ea le transmite tuturor „Să aibă zâmbetul pe buze și să citească zilnic!” și să nu uite „să ieșim, să comunicăm, să socializăm”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE