Silviu Predoiu, fost șef al Serviciului de Informații Externe, le-a bătut obrazul intelectualilor care l-au susținut pe Nicușor Dan. El a făcut declarațiile la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”.
Generalul în rezervă și-a arătat indignarea de faptul că Nicușor Dan și-a încălcat toate promisiunile din campanie. Acesta i-a criticat pe intelectualii care au semnat o scrisoare comună, în care îi îndemnau pe români să-l voteze pe Nicușor Dan, ca o „garanție” că țara noastră își va urma parcursul european.
„Nicușor, Dan, care declara în campanie că nu va accepta niciun compromis, vine ca președinte și spune:
- compromisurile acoperă mai multe nuanțe
- depinde ce nuanță de compromis.
M-aș duce la cei 70 și de intelectuali care au semnat acea scrisoare publică în care cereau românilor să voteze cu Nicușor Dan. Este singura garanție a unei Românii europene și oneste. Și aș vrea să întreb pe doamna Blandiana, pe domnul Liiceanu, pe toți pe care îi respect ca intelectuali: „De ce vă băgați, domnule, unde nu știți?” sau veniți și spuneți că ați greșit”, a precizat Predoiu la emisiunea „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”.






















