Binecunoscutul site american lifesitenews nu mai poate folosi canalul de youtube, după ce gigantul media a decis că unul dintre videourile postate încalcă „regulile comunității”, informează un buletin de presă.
Conform redactorului șef al siteului LifesiteNews, videoul intitulat „Doctor canadian distruge „isteria publică nefondată” despre Covid 19” ar conține „dezinformări medicale”.
În consecință, Youtube a șters videoul și a interzis administratorilor canalului Lifesitenews să mai publice ceva timp de o săptămână.
Mai mult, Youtube a acordat canalului respectiv o primă penalizare, anunțând administratorii că dacă va mai acumula două penalizări în interval de 90 de zile, va lua măsura ștergerii definitive a Lifesitenews de pe platformă.
Canalul de Youtube al Lifesitenews are peste 200.000 de abonați din întreaga lume.