marți, iulie 16, 2024
ACTUALITATECe este scrisul? Și de ce înțelegem greșit apariția ChatGPT

Ce este scrisul? Și de ce înțelegem greșit apariția ChatGPT

A murit engleza de liceu?

Un articol sub semnătura profesorului de liceu Daniel Herman, apărut în The Atlantic, susține că da. În opinia lui, noul program de inteligență artificială ChatGPT schimbă radical natura educației, în special predarea scrierii. Programul poate răspunde la tot felul de întrebări – chiar lucruri foarte complicate – într-o manieră umană foarte convingătoare.

Mai precis, Herman pune la îndoială relevanța scrierii academice și a tehnicilor scriitoricești care pot fi predate, în contextul în care ChatGPT poate autogenera eseuri care sunt mai bine scrise decât textele majorității studenților. Și nu doar educația va fi influențată de abilitățile impresionante ale programului. Îngrijorarea este că toate domeniile, orice sarcini sau locuri de muncă unde este implicat scrisul vor fi afectate.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

E limpede că trebuie să ținem cont de ChatGPT. Va fi mult mai greu să depistăm copiatul, iar informațiile din mediul online vor trebui tratate cu și mai mult scepticism. Dar îngrijorarea că viitorul educației și alte preocupări intelectuale urmează a deveni vetuste deoarece „computerul o face mai bine” nu au sens. Aceste neliniști își au originea într-o societate care nu mai știe ce sunt cu adevărat inteligența, gândirea, creativitatea și scrisul.

Să luăm, de pildă, domeniul educației. „Nu mi-e clar că adolescenții mai au nevoie să-și dezvolte tehnica scrisului”, susține Herman. Spre sfârșitul eseului, ridică o întrebare fatală:

„Mulți profesori au reacționat la ChatGPT imaginându-și cum vor da de acum încolo o temă de scris – poate că ar trebui scrisă de mână sau dată doar în clasă – dar mi se pare că nu privim îndeajuns de departe. Problema nu este cum ne vom descurca cu această invenție, ci mai degrabă dacă mai are vreun rost să facem asta?”

Există o notă de disperare mai sus: care e sensul. Computerele ne-au cucerit în sfârșit în gândirea abstractă, scris și în arte, la fel cum au făcut în matematică, șah și modelare științifică.

Predau la fel ca Herman engleza la liceu, dar nu am avut niciodată neliniști de genul acesta în legătură cu AI. De-a lungul carierei mele, nu am privit doar la rezultat, ci și la intenție, la scop, la proces.
Bineînțeles că engleza de liceu nu e moartă. Bineînțeles că scrisul și creativitatea rămân în abilitatea oamenilor. Faptul că ne punem astăzi asemenea probleme arată că noi, din punct de vedere cultural, am înțeles complet greșit natura artelor liberale și chiar inteligența însăși.

Avem de-a face cu o negare a sufletului și a liberului arbitru, cu un eșec în a distinge între om și mașină. Herman se îndoiește de utilitatea profesiei sale deoarece obținem rezultate identice sau mai bune prin folosirea AI decât prin învățarea copiilor să scrie. Așadar, de ce să-i învățăm pe copii să scrie? Perspectiva științifică, orientată doar spre rezultat are în vedere doar două rezultate – cel scris de om și cel de computer – și le compară ca și cum ar fi comparabile. Dar în realitate ele nu se pot compara deoarece agenții și procesele implicate sunt complet diferite.

Scrisul presupune un proces mental și comunicare. Unul dintre motivele pentru care scriem este acela că scrisul ne ajută să învățăm să gândim pe măsură ce ne împărtășim gândurile cu alții. Scrisul e un mesaj cu un scop. Dar pentru a exista un înțeles, cineva trebuie să pună acel înțeles în scris – o minte conștientă și rațională, care își folosește liberul arbitru, trebuie să pună acolo sens și intenție.

Acest înțeles este apoi extras de o altă minte liberă și conștientă. Ceea ce realizează calculatorul nu este în fapt un mesaj dacă ne luăm după definiție. Într-un sens strict, „eseul” computerului este lipsit de sens deoarece nu există nicio intenție deliberată, realizată de o minte rațională și conștientă de sine. Nu există decât un algoritm complex, lipsit de viață, creat de o echipă de programatori. Simulează o comunicare și un mesaj, dar nu este altceva decât una dintre acele simulări care parazitează lumea modernă și care ne privează de lumea adevărată. Nu există nimic real.

Computerul nu are nicio intenție dincolo de mesaje, deoarece, lipsindu-i un suflet și o minte conștientă, nu are niciun fel de intenții. A fost „dresat” prin scanarea a nenumărate texte scrise de oameni reali și „învățat” modele de limbaj – modele folosite de către cei care comunică cu adevărat.

Computerul nu face decât să imite acest proces folosind statistica pentru a prezice ce fel de cuvânt trebuie să urmeze, pe baza a milioane de texte pe care le-a „citit”. Dar nu știe ce înseamnă. Așadar, când vorbim cu „chatboți” ca acesta, nu comunicăm de fapt: nu facem decât să auzim un ecou al nostru, gânduri umane, un tip de reconstrucție a unor fragmente de propoziții din milioane de propoziții scrise de oameni și puse pe internet. Sunt cuvintele noastre.

În ceea ce privește educația, un astfel de instrument nu are niciun rost. A folosi ChatGPT pentru „a scrie” nu te ajută nici să gândești nici să comunici. Și e absurd să echivalez un text generat de computer, oricând de elocvent ar părea, cu ceva scris în realitate de un elev. În cazul elevului, gândirea și comunicarea (oricât de sincopată ar fi ea) are loc. În celălalt caz, apare doar o iluzie convingătoare a comunicării.

Poate că problemele noastre cu ChatGPT reprezintă o pedeapsă pentru că am uitat ceea ce obișnuiam să știm despre limbaj. În 1967, Roland Barthes a scris un eseu numit „Moartea autorului” în care punea problema interpretării literare tradiționale și a naturii comunicării în general. Potrivit lui Barthes, nu ne puteam baza pe intenție sau pe biografia autorului pentru a descoperi „înțelesul ultim” al unui text. Nu putem ști vreodată care este intenția sau înțelesul obiectiv al unul mesaj. Pentru Barthes, nu poate exista „un înțeles ultim” deoarece înțelesul unui text este creat de cititor, nu de autor. Iar autorul dispare și moare, depășit de Lucrul pe care l-a creat, care are de acum o viață autonomă. Înțelesul evadează din mâna autorului și, în cel mai bun caz, este recreat în sute de variante mutant de către cititor. Într-un asemenea scenariu, comunicarea adevărată devine imposibilă.

Astfel de idei, precum cele exprimate de Barthes, ne-au corupt înțelegerea scrisului. Ele au pregătit calea pentru ca noi să vedem textele generate de computer și om ca fiind pe același plan. Din moment ce am negat relevanța și chiar existența unei intenții raționale în spatele comunicării, ce diferență mai e în sursa mesajului: om sau mașină?

Bazându-se pe nihilismul oriental pe care îl predă, Herman dă glas disperării în finalul eseului său:

„Totul e artificial; e adevărat. Eseul ca formă literară? Artificial. Regulile gramatice ca semn de inteligență? Scrisul însuși ca tehnologie? Artificial. De acum încolo, inteligența artificială ne forțează să ne punem întrebări dacă mai are sens să păstrăm ceva din toate acestea.”

Dar, bineînțeles, că pentru aceia dintre noi care cred că înțelesul poate și trebuie să existe în limbaj și comunicare ca un produs al minților inteligente și libere, e esențial să continuăm să scriem. Dar sperăm să gândim bine și profund, să ne împărtășim gândurile și inimile cu alte ființe inteligent și conștiente, atunci trebuie să continuăm să predăm și să învățăm cum se scrie. Într-o societate care echivalează omul cu mașina, dar și spiritul cu materia, avem nevoie mai mult decât oricând de arta scrisului.

Articol scris de Walker Larson, aici și tradus de Editura Contra Mundum

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

5 COMENTARII

  1. Recomand cartea Dementa digitala de Manfred Spitzer despre efectele negative ale tehnologiei digitale asupra mintii umane, in special asupra copiilor si educatiei lor.

  2. Impresionant, cât talent au oamenii de a nu pune punctul pe i!

    Mașinile vor fi tot mai bune (dacă omenirea supraviețuiește), nu vă faceți griji. Biologia nu dă semne că ar putea evolua la fel de rapid.

    „Îngrijorarea” oamenilor vine din temerea – nerostită! – că nu vor avea nimic de vândut (… proprietarilor!), ca să supraviețuiască.

    Iar dacă proprietarii vor dori și mașinile lor să le fie create de alte mașini, atunci nici de cei mai ageri oameni nu va mai fi nevoie. Iar mașinilor le va veni ideea să elimine și ultimii oameni rămași – proprietarii – ca măsură de economisire. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE