Sfântul Iacob a îmbrățișat viața de sihastru din tinerețe. Nu se cunoaște locul nașterii Sfântului Iacob și nici eparhia pe care a păstorit-o. Știm că a fost episcop și că în vremea împăratului Constantin Copronim (741-775), a îndurat multe prigoniri și chinuri pentru că s-a opus celor care luptau împotriva sfintelor icoane.
Troparul Sfântului Iacob Mărturisitorul
Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata Iacob, intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
Tot pe 21 martie,Biserica face pomenirea:
– Sfantului Ierarh Toma, patriarhul Constantinopolului;
– Sfintilor Mucenici Filimon si Domnin;
– Sfantului Cuvios Viril, episcopul Cataniei;
– Sfantului Serapion din Sidon.
Biserica Ortodoxă îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Viaţa sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis. Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea şi, fiind foarte învăţat, ajunsese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, şi-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Aşa a ajuns să cunoască nişte actori pe care i-a convertit la creştinism prin pilda vieţii sale exemplare. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una dintre căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reuşit să-l despartă de erezie, aducându-l la dreapta credinţă. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte. Sfântul Serapion a ajuns şi la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.