Membrii Alianței Părinților (AP) au sărit în ajutorul victimelor inundațiilor recente, care au avut loc în județele Suceava și Neamț, informează un comunicat al asociației.
Potrivit sursei citate, membrii AP au distribuit două tone de ajutoare și 2.000 de lei către sinistrații care aveau copii minori.
„Alături de alte asociații, Alianța Părinților s-a deplasat în zona calamitată, cu două transporturi de ajutoare, vineri 1 și sâmbătă 2 august. Echipele au fost coordonate de Ciprian Arsene de la Organizația Neamț și Claudiu Cotfas de la Organizația Bacău. Au fost distribuite aproximativ două tone de ajutoare, în valoare de peste 12.000 lei, constând în alimente neperisabile, saltele, lenjerii, haine, încălțăminte, veselă, articole de curățenie, o mașină de spălat, un frigider, două rezervoare de apă de 1 m3, unelte.
Toate ajutoarele au fost distribuite direct celor mai afectate familii din localitate. A fost de asemenea împărțită suma de 2.000 lei sinistraților care aveau copii minori.
Costul deplasării a depășit suma de 2.000 de lei.
Menționăm că cea mai mare parte a ajutoarelor au provenit din contribuțiile și donațiile unor persoane particulare sau firme private.
După distribuirea ajutoarelor, membrii echipelor au lucrat la degajarea căilor de acces și la îndepărtarea mâlului din locuințe.
Membrii Alianței Părinților care au participat la acțiunea de ajutorare din localitatea Broșteni:
- Claudiu Cotfas
- Ciprian Arsene
- Nicu Moței
- Ionuț Buzariu
- Mihai Colcer
- Ștefan Colcer
- Bogdan Mihai
- Gheorghe Dăscălescu
- Răzvan Munteanu
- Ionuț Vâlcu
- Adrian Ciora
- Dragoș Ioniță
În urma deplasării și a evaluării situației din teren, s-au identificat mai multe familii cu copii, ale căror case au fost afectate, dar pe care vor să și le reconstruiască, urmând să se evalueze posibilitatea de a fi ajutate mai consistent în viitorul imediat, atât material cât și financiar”, sună comunicatul AP.
Dacă doriți să sprijiniți această acțiune de solidaritate, o puteți face donând în contul bancar al Alianței Părinților RO11BRMA0999100076392152






















