miercuri, noiembrie 26, 2025
ACTUALITATEA murit Ion Iliescu, cel de-al doilea președinte din istoria României și...

A murit Ion Iliescu, cel de-al doilea președinte din istoria României și primul lider post-comunist al țării / Va fi înmormântat cu preot, la cererea familiei

Ion Iliescu, al doilea președinte din istoria României, a trecut la cele veșnice la vârsta de 95 de ani.

Acesta era internat, din luna iunie, la spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, cu probleme de sănătate.

În ultimul timp, starea sănătății acestuia se degradase.

La cererea familiei, Ion Iliescu va fi înmormântat cu preot, după cum anunță, în exclusivitate Adevărul Bisericii.

Acum 30 de ani, Iliescu se declarase „liber-cugetător”, dar se pare că spre sfârșitul vieții pământești s-a întors la Hristos.

Biografie

Născut la 3 martie 1930 în Oltenița, într-o familie muncitorească, Ion Iliescu a urmat studii liceale la București, apoi a fost trimis în Uniunea Sovietică, unde a absolvit Institutul Energetic din Moscova. După întoarcerea în România, a ocupat diverse funcții în cadrul Uniunii Tineretului Comunist și Partidului Comunist Român (PCR), inclusiv cea de ministru al Tineretului.

În anii ’70 a fost înlăturat din structurile centrale ale partidului și numit în funcții administrative în provincie. Deși a făcut parte din nomenclatura comunistă, a fost marginalizat în perioada în care Nicolae Ceaușescu și-a consolidat controlul absolut asupra partidului și statului.

Rolul în Revoluția din 1989

După prăbușirea regimului Ceaușescu, Iliescu a devenit una dintre cele mai vizibile figuri ale noului regim politic. A preluat conducerea Frontului Salvării Naționale (FSN), care a preluat puterea după Revoluția din decembrie 1989. A fost ales președinte al României în mai 1990, în urma primelor alegeri libere după căderea comunismului, și a fost reales în 1992.

Mandatele prezidențiale

În perioada 1990–1996, România a trecut printr-un proces dificil de tranziție economică și politică. Guvernările sprijinite de Iliescu au promovat o reformă graduală, criticată de unii pentru ritmul lent și pentru menținerea influenței unor structuri vechi ale fostului regim.

După o pauză de patru ani, Iliescu a revenit la Cotroceni în urma alegerilor din 2000, într-un context marcat de instabilitate politică și ascensiunea lui Corneliu Vadim Tudor și a Partidului România Mare (PRM).

În timpul celui de-al treilea mandat (2000–2004), România a înregistrat progrese majore în planul politicii externe:

  • Aderarea oficială la NATO în 2004;
  • Finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, deschizând calea pentru integrarea efectivă în 2007.

Viața politică după 2004

După încheierea mandatului din 2004, Ion Iliescu s-a retras treptat din viața politică activă, rămânând însă președinte de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), formațiune care a succedat Frontului Salvării Naționale.

A fost implicat în mai multe dosare penale legate de evenimentele din decembrie 1989 și începutul anilor ’90, inclusiv Dosarul Revoluției și cel al Mineriadelor, fiind acuzat de crime împotriva umanității. Până în prezent, aceste procese nu s-au încheiat cu o decizie definitivă.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Nu post-comunist, ci neo-comunist. In biografie ar trebui sa scrie de chemarea armatei ruse si de mineriade. Nu merita funeralii nationale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE