În perioada următoare, vor fi luate măsuri pentru a fi crescută capacitatea de tranzit prin România a cerealelor ucrainene de la 2 la 4 milioane de tone în fiecare lună, a declarat ministrul Transporturilor şi al Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României au discutat vineri, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu:
„Am căzut de acord că trebuie accelerate exporturile de cereale ucrainiene în contextul atacurilor pe care dumneavoastră le ştiţi din ultimele săptămâni asupra porturilor ucrainene de la Reni şi Ismail. În cadrul acestor întâlniri, am subliniat importanţa rutelor de transport româneşti terestre, pe cale ferată, dar şi navale pentru menţinerea unui flux continuu pentru exporturile şi importurile din Ucraina. Din perspectiva transportului pe Dunăre, Canalul Sulina este singura cale navigabilă viabilă pentru aceste transporturi şi de aceea este important să optimizăm capacitatea acestei rute”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, notează Agerpres.
Potrivit acestuia, România își propune creşterea capacităţii de tranzit a cerealelor care provin din Ucraina, astfel încât de la peste 2 milioane de tone, cât este în prezent tranzitul lunar, să se ajungă la 4 milioane de tone, lunar.
„Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru găzduirea acestor discuţii importante şi pentru tot cea făcut în sprijinul Ucrainei”, a subliniat ambasadorul Kathleen Kavalec.
La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE – Ucraina au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Jim O’Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska – director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
Reamintim că Polonia a solicitat Comisiei Europene un miliard de euro pentru investiţiile necesare a fi făcute în infrastructură, astfel încât Varşovia să poată majora tranzitul de cereale şi alte produse agro-alimentare ucrainene, după cum a relatat R3media.

Stirea asta este de bine sau de rau, cum comenteaza “redactia”? Daca mai publicati multe stiri de la ziarici.ro va mai citeste Pulea Spataru. Cand mai cereti bani cititorilor mai bine adresati-va la ziarici.ro.
Când o să mai cerem bani cititorilor, ne vom baza pe cei care au bun simț și inteligență, adică aceia care au donat și până acum.
Nu e cazul matale și nici nu vă reținem.
Si asta in timp ce Ucraiana limiteaza prin lege drepturile minoritatii romanesti …bine ne face! Noi sintem f bine pe la festivalurile sataniste…daca nu ne trezim vom disparea ca natie cu guvernantii pe care ii avem in frunte….
Avem plin podul de multumiri din partea sua/ue pentru ce facem gratis pentru ei. Guvernul psdnl de tradatori continua lupta impotriva poporului care ia ales. Am mai trecut noi in istorie prin vremuri grele cu conducatori tradatori si ne-am descurcat.
sua: multumim romania ca ajutati ucraina(ale carei pamanturi sunt in proprietatea noastra, implicit profiturile)