Orașul suedez Luleå a decis să renunțe complet la flota sa de autobuze electrice achiziționată în 2017, după ani de probleme tehnice, costuri ridicate și dificultăți de exploatare, relatează publicația CarUp. „A fost un experiment nereușit”, a declarat un oficial al societății publice de transport din localitate.
Municipalitatea suedeză cumpărase atunci, printr-un contract de leasing, șapte autobuze electrice produse de compania finlandeză Linkker.
Un proiect ambițios
Investiția a fost estimată la aproximativ 30 milioane de coroane suedeze, echivalentul a circa 2,7 milioane de euro.
La momentul achiziției, proiectul era prezentat drept primul pas al unui plan amplu prin care orașul intenționa să treacă integral la transport public electric până în anul 2020.
Începutul a fost greu
Totuși, autobuzele s-au confruntat cu dificultăți încă din primii ani de exploatare, ceea ce a compromis extinderea programului.
Una dintre cele mai mari probleme semnalate a fost sistemul de încălzire insuficient pentru condițiile climatice nordice.
Deși vehiculele au fost proiectate și fabricate în Finlanda, autoritățile locale au constatat că acestea nu reușeau să încălzească adecvat habitaclul pe timpul iernii.
Temperaturile scăzute și deschiderea frecventă a ușilor în stații făceau ca aerul cald să se piardă rapid, iar sistemele instalate nu puteau compensa eficient pierderile de căldură.
Pasagerii au reclamat în repetate rânduri condițiile de călătorie.
Conducătorii autobuzelor, păreri negative
Probleme cu mașinile electrice au fost relatate și de șoferi.
Volanul autobuzelor era montat într-o poziție fixă, fără posibilitatea de reglare, ceea ce a provocat disconfort și dureri cervicale în rândul conducătorilor auto.
Potrivit operatorului local, numărul concediilor medicale în rândul șoferilor a crescut semnificativ după introducerea vehiculelor electrice în circulație.
Totodată, autonomia autobuzelor s-a dovedit dificil de estimat în condiții reale de exploatare.
Probleme tehnice
Operatorul a raportat mai multe situații în care vehiculele indicau un nivel suficient al bateriei, însă aceasta se descărca mult mai rapid decât estimările sistemului, ceea ce a dus la opriri neprevăzute în traseu.
Flota s-a confruntat și cu numeroase defecțiuni tehnice, inclusiv probleme la porturile de încărcare și la convertoarele DC-DC, ceea ce făcea imposibilă încărcarea unor vehicule.
În plus, municipalitatea susține că intervențiile tehnice și suportul oferit de producător au fost lente și insuficiente.
Autobuzele electrice au devenit prea costisitoare
Situația s-a complicat și mai mult după ce Linkker și-a încetat activitatea de producție în 2023 și a intrat în insolvență.
În aceeași perioadă, autoritățile din Luleå au decis să retragă autobuzele din exploatare, considerând că reparațiile deveniseră prea costisitoare și dificil de realizat.
În prezent, autobuzele au fost scoase la vânzare și cumpărate la un preț redus de o companie din Estonia, care intenționează să le repare și să le utilizeze în zone mai puțin solicitate ale țării.
Reprezentanții municipalității suedeze au declarat presei locale că sunt „ușurați” că au reușit să renunțe la vehiculele problematice.
Potrivit acestora, costul total al proiectului a depășit 40 milioane de coroane suedeze, adică peste 3,6 milioane de euro.
„A fost un experiment nereușit, dar ne simțim ușurați că am scăpat de ele”, a declarat Ulf Nordin, managerul de flotă al operatorului suedez de autobuze.
Vehicule electrice în transportul public din România
În România, tranziția către transportul public electric a accelerat puternic în ultimii ani, mai ales prin proiecte finanțate din fonduri europene și prin PNRR.
Printre orașele cu cele mai mari flote de autobuze electrice se numără București, unde STB a introdus în circulație 100 de autobuze electrice.
La Iași operează deja peste 50 de astfel de vehicule și își extinde infrastructura de încărcare.
Craiova dispune de una dintre cele mai mari flote electrice din țară, cu zeci de autobuze articulate și de capacitate medie.
Cluj-Napoca și Brașov au investit masiv atât în autobuze electrice, cât și în infrastructură modernă pentru transport ecologic.
Un caz aparte este Turda, devenit primul oraș din România unde transportul public urban este realizat exclusiv cu autobuze electrice.
