„Eu, eu, eu. Această frică de a fi lăsat în urmă” scria undeva Antoine de Saint-Exupery (cel mai probabil, în „Citadela”).
Deschid acest articol, așadar, prin a vă vorbi despre mine, despre acest eu. Împreună cu Tatiana Petrache, redactor-șef al revistei „Familia ortodoxă”, am început de puțină vreme o serie de emisiuni pe youtube, dedicate tematicii sociale, educației, credinței. Nu știu cât o să ne țină energiile și finanțele (necesare costurilor de producție, deloc mici), mai ales că, dacă ar fi să îl credem pe Nicolae Iorga, românii încep multe proiecte cu entuziasm și chiar aplomb, dar apoi renunță treptat, din lipsă de consecvență și tenacitate.
Este soarta multor proiecte românești de notorietate și impact mult mai mare. Îmi vine acum în minte exemplul unor reviste sau ziare interbelice, unele scoase aproape de un singur om. Este cazul „Biletelor de papagal”, care s-a bucurat și de câțiva colaboratori, dar în esență s-a sprijinit pe semnătura și munca titanică a unui singur om, a inițiatorului ei, Tudor Arghezi. Câțiva ani de zile (1928,1929, 1930) simpaticul ziar micuț, portocaliu, în straniu format îngust, a apărut aproape zilnic, foarte așteptat și cumpărat de publicul cititor. Dar cât să poți continua astfel, o muncă frumoasă, nobilă, însă de uzură, mai ales când nu reușești să coagulezi în jurul tău un nucleu suficient de mare și de fidel de colaboratori?
Nu, nu sunt pesimistă. Dimpotrivă, las desfășurarea evenimentelor și în grija Proniei, care uneori ne duce în direcții dorite de noi, alteori contrare voii noastre, dar care se dovedesc a ne fi fost mai utile, până la capăt. Mai ales o femeie, de multe ori atunci când constată că un drum profesional i se închide, poate regăsi cu bucurie acel timp eliberat astfel, consacrându-l pentru alte mărunțișuri, cum ar fi familia sau pasiunile sale. Sunt puțin ironică (nu, nu cred că sunt mărunțișuri) și, totodată, în contratimp cu opinia curentă, poate. Dar iată ce citeam, ca viziune similară, într-un număr din „Magazin istoric” (decembrie 2024), despre „Mărioara, regina sârbilor, croaților și slovenilor”. Iată așadar ce declară ea însăși, fiica reginei Maria, căsătorită cu regele Alexandru al Yugoslaviei:
„Mai presus de toate, o femeie nu ar trebui să aparțină acelei clase care crede că a fi alături de copii este o pierdere de timp. Nu este așa! Te poți distra alături de ei mai bine decât în oricare altă situație. Pot fi și ei buni camarazi”. Ea mai spunea că femeile renunță la ideile bărbaților despre viață și se întorc la viața de familie. Par să fi obosit de o viață publică, să-și dea seama că majoritatea bucuriile țin de legăturile de familie cât mai durabile. A compara atitudinea ei cu actualele concepții ar fi anacronic. Colaborarea ei cu asociația „Mama și copilul neprotejați” a fost însă un lucru pozitiv pentru societatea patriarhală a vremii. Regina a fost un susținător generos al acestei organizații și a recunoscut importanța păstrării demnității mamelor. La inițiativa acesteia, Ministerului Politicii Sociale i-a fost transmisă o propunere prin care se precizează că mamelor necăsătorite, care nu au o situație sigură din punct de vedere financiar, ar trebui să li se acorde prioritate la angajare, iar ministerul a acceptat propunerea. (citat din articolul semnat de cercetătoarea Andelija Miladinovici, Institutul de Studii Balcanice, Belgrad).
Deja pentru a scrie acest text, a trebuit să fac o pauză din gătitul unui ghiveci pe care, de altfel, am sfârșit prin a-l arde într-o margine de oală. Știți acel ghiveci minunat de vară, la care totul e simplu de făcut, mai puțin tocarea legumelor. Practic, după ce legumele sunt curățate și tăiate mărunt, el se face singur, de preferat în sosul propriu de roșii, sau în foarte puțină apă. Cel mai bun așa îmi iese, fără apă adăugată, dar cu bulion și roșii zemoase suficiente, după o rețetă publicată de Trinitas, de la mănăstirea Slănic de Argeș. E o porție de vară acolo, de culoare și de muncă răsplătită cu rod. De producție proprie, cum nu avem solar, deocamdată au fost doar ceapa și verdeața. În rest, o piață de lângă gara din Pitești a furnizat roșiile, vinetele, cartofii, morcovii, usturoiul. Am uitat să iau ardeiul gras, dar aromele au fost suficiente. Și arsura aceea, resimțită la amestecare cu lingura de lemn, nu s-a mai resimțit și în farfurie. Sau poate foamea este, într-adevăr, cel mai bun bucătar. Oricum, totul a fost închis apoteotic cu un pepene de Dăbuleni, de la oltenii ce dorm în piață, la fața locului, în cabina camionului sau înveliți în pături, sub prelata care le acoperă și marfa. Am conchis cu familia că, orice spectru de austeritate se prefigurează în această vară, trebuie să păstrăm un buget de pepeni, fie și de am face credit de nevoi personale pentru asta.
Așadar, când un proiect profesional nu merge, ne întoarcem mai cu spor la gătit, la grădinărit, la citit. La trăit, până la urmă. Există și așa în societate o inflație de sfaturi, de voci, de contexte și oportunități. Gândul acesta, mai ales, m-a preocupat. De ce încă o emisiune? Pentru sfaturi și dialog? Pe de o parte, aș răspunde că da, deoarece omul este o ființă socială, care are nevoie de acest dialog nu doar ca să crească, ci și ca să se definească. Pe de altă parte, sunt voci (poate chiar și cea a conștiinței proprii) care ne temperează: medice, cura te ipsum. Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Înainte de a arăta leac și drum pentru alții, ia seama la tine însuți. Iată cum spune, așa de frumos, sfântul Ambrozie de la mănăstirea Optina:
„Fiecare din noi trebuie să se îngrijească mai mult de sine însuși, de sufletul său și de folosul său sufletesc, pentru că, după cuvântul Apostolului, fiecare din noi va da socoteală lui Dumnezeu pentru sine. Pe când noi am încurcat borcanele, drept pentru care și suntem cu toții mai înclinați să-i învățăm pe alții și ne străduim nu numai să convingem, ci și să destrămăm convingeri și să dovedim cu tot felul de argumente. Lucrarea mântuirii se săvârșește însă foarte simplu, așa cum spune Apostolul: căutați pacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12, 14), precum și: purtați-vă poverile unul altuia, și așa veți împlini legea lui Hristos (Gal. 6, 2). Să lăsăm toate în judecata lui Dumnezeu și să le dăm uitării, îngrijindu-ne doar de mântuirea noastră; făcând așa, putem dobândi și pacea sufletească, părăsind pretențiile față de ceilalți. Dacă ei nu fac așa, ei vor răspunde pentru faptele lor – iar noi să ne îngrijim de noi înșine, și ne este de ajuns aceasta. Domnul îi cheamă pe toți deopotrivă, iar a fi între cei aleși depinde de omul însuși.” (cartea „Învățături duhovnicești” – Sfântul Ambrozie de la Optina, editura Sophia, pag 50)
Rămâne de meditat.
În încheiere, o invitație la a explora canalul de youtube amintit, către un dialog cu Jonathan Pageau: https://youtu.be/BjoCl_WfcMw?feature=shared
În edițiile următoare, veți putea asculta două interviuri luate medicului Ioanei Gobej și scriitorului Mircea Platon.
Activitatea canalului de youtube poate fi susținută financiar și prin abonare la revista Familia ortodoxă. https://familiaortodoxa.ro/2023/03/09/abonare/
Sau donații de sprijin în contul RO29 RNCB 0081 0637 1254 0001, deschis la BCR, sucursala Izvor; ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA FAMILIEI ŞI COPILULUI.
