joi, februarie 29, 2024
ACTUALITATEVREMEA | Prognoza Meteo pentru săptămâna 11–17 octombrie 2021 : Vin ploile...

VREMEA | Prognoza Meteo pentru săptămâna 11–17 octombrie 2021 : Vin ploile care salvează agricultura!

Știm cât de mult ați așteptat aceste vești, cei care sunteți implicați în agricultură. Vin ploile mult așteptate în Bărăgan, Dobrogea și sudul Moldovei, ploi care, putem spune, vor salva sezonul agricol de toamnă. Odată cu dislocarea anticiclonului est-european de la nivelul țării noastre, avem parte de avansul unor depresiuni și fronturi care vor aduce ploi consistente pe tot parcursul săptămânii. Vorbim așadar de o săptămână cu ploi în fiecare zi (cu excepția zilei de duminică), iar cantitățile așteptate să cadă vor rezolva, în mare parte, problema secetei din sudul țării. Astfel, prin Oltenia, Muntenia se vor acumula 40 – 50 l/mp, iar prin sudul extrem al acestor regiuni dar și prin Dobrogea putem aștepta și 60 – 80 de l/mp. Prin Banat, sudul Moldovei, nordul Transilvaniei, zonele montane se pot strânge 15 – 20 de l/mp iar în restul țării așteptăm 5 – 10 l/mp.

Prin zonele montane, dar mai ales pe creste, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare și putem vorbi de un strat de zăpadă care, prin nordul Orientalilor, Meridionali, să poată ajunge și la 5 – 7 cm.

Temperaturi

Începem săptămâna cu temperaturi maxime cuprinse, în cea mai mare parte a țării, între 14 – 16, 17 grade, cu valori mai scăzute doar prin zonele montane și Oltenia (10 – 12 grade), în timp ce pe creste avem parte de maxime în jurul a 6 – 7 grade.

Ziua de marți deja aduce o răcire evidentă, astfel că prin Moldova (nordul regiunii), Transilvania, Maramureș, zonele deluroase din Banat și Crișana nu mai depășim 9 – 10 grade, în timp ce în restul țării maximele urcă spre 13 – 15, izolat 16 grade (prin estul Munteniei). La munte răcirea devine și mai evidentă, cu valori de cel mult 5 – 7 grade.

Pentru restul săptămânii vorbim de valori termice cuprinse între 11 – 13, 14 grade, iar în zonele montane nu trecem de 6 – 7 grade. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor fi cuprinse, în mare parte din țară, între 4 – 6 grade, cu valori mai scăzute mai ales prin nordul Moldovei, zonele montane, depresiunile Transilvaniei, Maramureș, dar și ușor mai ridicate, spre 9 – 10 grade, luni prin Banat și Oltenia, marți și miercuri prin sudul Munteniei și Dobrogea.

Continuarea prognozei, aici.

Legături utile:

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

https://t.me/PrognozeMeteo

https://www.tiktok.com/@prognozemeteo

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE