Prima săptămână din decembrie este una care ne trece de la o extremă la alta. Începem cu un prim episod mai consistent de iarnă și în zonele joase, care aduce strat de zăpadă inclusiv prin București, pentru ca finalul de săptămână să vină cu ploi abundente și temperaturi de final de martie, început de aprilie.
Luni 30 decembrie:
Noaptea de Sfântul Andrei vine cu minime ușor pozitive prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei (0 – 1, 2 grade), iar prin Dobrogea avem valori de 3 – 5, 6 grade. În nordul Olteniei și al Munteniei, în centrul și nordul Moldovei, prin Banat și Crișana vorbim de valori de la –1 spre –2, 03 grade, iar în Transilvania și Maramureș minimele coboară spre –4, –5 grade. Și mai frig va fi în zonele montane, unde ne apropiem de pragul de ger, cu valori de –6, –8, –9 grade.
Maximele nu trec de 1 – 3 grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția Olteniei, unde vorbim de valori de 4 – 6 grade, în timp ce în zonele montane avem valori negative, de la –3 spre –5, –6 grade.
Despre precipitații vorbim mai ales în sud-estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde se acumulează cantități de la 10 spre 20 de l/mp, vorbim de tot alaiul de precipitații: ploi, lapoviță și ninsori.
Marți, 1 decembrie:
Prima zi de iarnă calendaristică și Ziua Națională a României vine cu minime negative la nivelul întregii țări, valori de la –1 spre –3 grade, mai scăzute în zonele deluroase ale Munteniei, Olteniei, Moldovei, prin Transilvania și Maramureș (-4 spre –6. –7 grade), în timp ce în zonele montane temperaturile coboară spre –9, –11 grade. Estul extrem al Dobrogei este singura zonă din țară unde vorbim de minime ușor pozitive, spre 1 grad.
Maximele rămân modeste pentru prima zi de decembrie, cu valori ușor negative prin Muntenia (-0 spre –2 grade), respectiv 1 – 3 grade în restul țării. Mai cald va fi în Banat, unde atinge și 4 – 5 grade, iar prin zonele montane nu trecem de –3 spre –5 grade.
Precipitații slabe cantitativ sunt posibile doar prin estul extrem al Dobrogei.
Miercuri 2 decembrie:
O nouă noapte foarte rece, cu minime care ajung, prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Munteniei și zonele montane la valori de –6 spre –8, –9 grade. În Oltenia, restul Munteniei, nordul și centrul Moldovei tot de minime negative vorbim, de la –2 spre –4 grade, în timp ce în sudul Moldovei și Dobrogea avem valori pozitive, de 1 – 3 grade.
Maximele nu cresc, nu scad, tot de valori de la 1 spre 3, 4 grade vorbim la nivelul întregii țări, cu posibil un 5 – 6 grade prin sudul Banatului și al Transilvaniei. În zonele montane maximele rămân negative, –2 spre –4, –5 grade.
Precipitații slabe tot prin estul extrem al Dobrogei.
Joi, 3 decembrie:
Tot o noapte cu minime negative, de la –1 spre –3, –4 grade la nivelul întregii țări, cu –7 spre –9, –10 grade prin zonele montane.
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania avem parte de o încălzire semnificativă, astfel că maximele ajung la 7 – 9, 10 grade, la fel și prin Dobrogea. În restul țării vorbim de temperaturi normale pentru data din calendar, 3 – 5 grade.
Precipitații slabe prin Banat și, izolat, prin nordul Munteniei.
Prognoza detaliată o puteți citi aici
Legături utile:
Facebook.com/PrognozeMeteo
Instagram.com/PrognozeMeteo
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.