Editura Contra Mundum a lansat săptămâna aceasta volumul „Technopolis”, sub semnătura lui Neil Postman, apărut în 1992 în Statele Unite.
Volumul beneficiază de o prefață a avocatului Florentin Țuca:
„Vă invit, călduros, s-o citiți. Asta pentru că, așa cum autorul ei declara (undeva-cândva, la mii de kilometri depărtare și cu câteva decenii în urmă), citirea unei cărți reprezintă cea mai grozavă metodă de învățare de la distanță.
Eu am citit-o și-am învățat, de la distanță, câteva folositoare și grozave întrebări care mă țin cu mintea trează chiar și-atunci când ea se vrea amorțită de tot felul de somnifere. De exemplu, frământări despre definiția progresului prin „avans tehnologic” (1); pe urmă, interogații despre „avansul tehnologic” și (dez)avantajele lui (2); apoi, chestiuni despre toxicitatea adusă de tehnologie în sfera culturii și a limbajului (3); mai departe, gânduri despre evoluția culturii umane în raport cu uneltele (4); și, în final, temerea că „Marea Conversație”, văzută ca sinonim al „ascensiunii omenirii”, va fi moderată, planetar, de tehnoreligie (5).”
TEHNOPOLIS sau cum devenim ceea ce privim
de Read Schuchardt
Înainte de Google, înainte de YouTube, înainte ca Twitter Snapchat Facebook Ebay Instagram Etsy TikTok Amazon iPhone Whatsapp PinterestRedditLinkedIn să ajungă să-ți domine viața, înainte ca zece mari carteluri deținute de trei mari fonduri de investiții să ajungă să domine planeta, înainte ca promisiunea paradisului digital să se transforme în iadul carantinelor pandemice, înainte ca economia globală să fie prăbușită o dată, nu, de două ori, nu… – cum se numără lucrurile acestea?
Înainte ca povara necesității digitale să-ți ocupe opt ore din zi și patru din timpul în care ar trebui să dormi, pe vremea când încă îți mai puteai plăti un loc de parcare fără să deții un smartphone, înainte ca propria mașină să te spioneze și să devină driverless, înainte ca deficitul tău de atenție cultural să devină un diagnostic clinic personal, înainte ca autismul să devină o industrie înfloritoare, înainte ca lucrurile pe care le vezi la TV să nu mai poată fi crezute, înainte să-ți dezvolți o hermeneutică a suspiciunii față de tot și toate, înainte ca legea consecințelor neintenționate să devină lege universală și înainte să cauți să te distragi de la distracție prin distracție, înainte să încerci să scapi de colosul implacabil al tehnologiei apelând, seară de seară, la remediul Netflix-and-Chill, înainte ca doctorul să ajungă să-ți prescrie o listă de melodii de pe Spotify pentru reglarea emoțiilor, înainte ca lumea să devină inumană și înainte ca tu să fii șocat de aceste lucruri – a existat un om care le-a văzut pe toate acestea, le-a evaluat, le-a analizat și le-a respins prompt, cu un ultim avertisment pe cât de revelator, pe atât de apocaliptic: devenim ceea ce privim.
La acea vreme, nu am ținut cont de acest avertisment și nu l-am ascultat. Nu știam cum să facem asta, pentru că amenințarea părea atât de bazată pe speculații, atât de fantastică, desprinsă parcă din romanele SF, atât de puțin plauzibilă, atât de improbabil să devină realitatea care a devenit. Poate că de data asta îl vom asculta. În orice caz, dacă această carte a fost suficient de bună s-o citească Roger Waters, atunci ar trebui să fie suficient de bună s-o citești și tu, la treizeci de ani de la prima ei publicare. Vei fi uluit, amuzat și intrigat. Vei fi șocat, alarmat și revoltat. Și vei realiza cât de blând și delicat a venit avertismentul și cât de imensă era miza. Și poate, cine știe, cartea aceasta îți va schimba direcția, îți va reorienta țelurile și îți va transforma viața. Acum treizeci de ani, am dat cu ea de pământ de nu știu câte ori înainte să mă înscriu la cursurile lui Neil Postman, alături de care am rămas în ultimii lui opt ani de viață. Ca urmare, întreaga mea viață s-a schimbat radical. Nu regret asta nici măcar o clipă. Sper că nu vei regreta nici tu.
Volumul „Tehnopolis” poate fi comandat aici.
