ACTUALITATEVine o iarnă cu facturi record la energie | România și-a umplut...

Vine o iarnă cu facturi record la energie | România și-a umplut depozitele cu cel mai scump gaz de import din toată istoria sa, maximul fiind atins în iulie, cu 1.592 de dolari pe mia de metri cubi

La finalul săptămânii trecute, România avea depozitele de gaze pline în proporție de 85%, la nivelul întregii UE fiind atins un grad de umplere de 88%. Vestea mai puțin bună este că goana după alimentarea cu gaze pentru iarna aceasta s-a făcut cu cel mai mare preț din istorie, lucru care se va vedea în facturi.

Potrivit datelor publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru luna iulie importurile de gaze s-au făcut la prețul istoric de 1.592 de dolari/mia de metri cubi. Doar pentru comparație, în aceeași lună a anului trecut importurile s-au realizat la 169 de dolari pe mia de metri cubi. Mai departe, datele de la CEGH, bursa de gaze de la Viena, unde se stabilește de fapt cotația gazului la nivel european, gazul pentru această iarnă a ajuns la peste 2.400 de dolari pe mia de metri cubi.

„O iarnă cu temperaturi mai scăzute poate agrava deficitul de energie, problemele de aprovizionare și poate conduce la întreruperi de energie, precum și prețuri și mai mari“, spune Szabolcs Nemes, managing partner, Roland Berger România.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Pe de altă parte, la finalul săptămânii trecute, Virgil Popescu, ministrul energiei, a precizat după reuniunea extraordinară a Consiliului European că România încă își dorește decuplarea prețului gazului de cel al producției de energie, solicitând propuneri concrete din partea Comisiei Europene pentru reformarea designului pieței de energie. Până la redesignul pieței, între 1 decembrie și finalul lunii martie 2023 România trebuie să reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf.

 

„România a susținut în ambele situații ca reducerea să fie voluntară, dar din păcate, în cazul orelor de vârf, doar Bulgaria, Grecia, Croația și Ungaria au fost alături de noi. În schimb, am obținut flexibilități suplimentare privind modul de identificare a orelor de vârf la nivel național“, a anunțat ministrul. În general, orele de vârf sunt seara, în intervalul 18-20 si dimineața, intervalul 8-10. Până la închiderea ediției, nu era clar cum se va aplica această măsură și dacă România este oricum obligată să o aplice în contextul în care în primul semestru al anului consumul național de energie a scăzut cu 5%. Nici de la nivel european și nici pe plan local nu s-a comunicat care este referința față de care se va calcula reducerea de 5% a consumului de energie în orele de vârf.

O altă decizie prevede impunerea unui plafon de 180 de euro/MWh pentru producătorii de energie din surse regenerabile, nucleare, cărbune sau hidro, excepție făcând producătorii de energie pe bază de gaz natural.

„Veniturile producătorilor de energie vor fi plafonate la 180 de euro/MWh de la 1 decembrie până la 30 iunie 2023, sumele care depășesc acest plafon urmând să fie utilizate pentru a finanța măsurile de protecție a consumatorilor finali de energie electrică“, a mai precizat Virgil Popescu. Printre noile măsuri se urmărește instituirea unei contribuții de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui și al rafinăriilor, demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf, conform Ziarul Financiar.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • Iulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisipIulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisip
    Eșecul României în relația cu UE trebuie decontat de SRI și SIE, instituții care dirijează toată politica internă (probabil toate partidele parlamentare și multe extraparlamentare), externă, presa, și patronează dezastrul… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate