Premierul maghiar Viktor Orban a răspuns tăios omologului său olandez, Mark Rutte, cel care spusese că Ungaria nu are ce căuta în UE după legea care protejează minorii de promovarea homosexualității și a transgenderismului.
Orban a spus că aceste critici au la bază o mentalitate colonială, scrie Reuters.
„Este o abordare colonială”, a declarat vineri Orban la postul public de radio. „Pur și simplu nu se gândesc la ce pot și ce nu pot spune despre o altă națiune și despre legile altei țări”, a mai afirmat el.
Replica de la vârful statului maghiar vine după ce și alți oficiali de la Budapesta, de rang mai mic, au răspuns Olandei.
Ministrul maghiar al Justiției, Judith Varga, a explicat că legea nu se referă la homosexuali, ci la părinți și libertatea acestora de a-și crește copiii așa cum doresc.
„Legea nu se referă la homosexuali, (ci) la modul în care părinţii vor să îşi educe copiii în materie de sex. Ungaria nu doreşte să părăsească UE. Dimpotrivă, vrem să o salvăm de ipocriţi”, a scris ea, pe Twitter, citată de R3media.
Reamintim că 17 țări din Uniunea Europeană au semnat o scrisoare de protest împotriva Ungariei, amenințând-o inclusiv cu trimiterea în fața Curții Europene de Justiție.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a denunțat, de asemenea, proiectul de lege.
Ursula Von der Leyen a declarat miercuri că proiectul de lege „discriminează în mod clar persoanele pe baza orientării lor sexuale”.
„Legea este împotriva tuturor valorilor, valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, iar aici vorbim despre demnitatea umană, despre egalitatea și drepturile fundamentale ale omului”, a spus ea.
;Mark rutte e un porc globalist
FELICITARI VIKTOR ORBAN !
Este cam de porc cum mUE ii promovează cu obstinație pe poponari și este doar inceputul.