Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat luni susţinerea faţă de realegerea lui Donald Trump şi i-a acuzat pe opozanţii acestuia – democraţii- că au împins lumea la „imperialism moral”, relatează Reuters, citată de News.ro.
„Încurajăm victoria lui Donald Trump, pentru că ştim că diplomaţia guvernelor democrate americane se bazează pe imperialismul moral”, scrie premierul ungar într-un editorial în cotidianul ungar Magyar Nemzet.
„Noi am fost forţaţi să urmăm acest model înainte. Nu ne-a plăcut. Nu vrem să revenim la el”, afirmă Orban.
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumesc.
Mihai Șomănescu
Publisher R3Media