Autorităţile vor să monteze anul acesta 600 de radare fixe pe cele mai importante drumuri naţionale şi autostrăzi. Măsura vine în contextul în care România rămâne ţara europeană cu cei mai mulţi morţi în accidente rutiere raportat la numărul de locuitori. Specialiştii consideră însă că, pentru a creşte siguranţa în trafic, e necesară şi dezvoltarea reţelei de drumuri, dar şi o mai bună educație rutieră, informează TVR.
Cele aproximativ 600 de radare fixe ar urma să fie instalate pe DN 1 și DN 7, șosele care leagă Capitala de cele mai importante vămi cu Ungaria, dar și pe Autostrada Soarelui.
„Aceste sisteme de supraveghere au şi o componentă de a depista viteza de deplasare a autovehiculelor, însă au şi capacitatea de a citi numărul de înmatriculare şi de a verifica dacă certificatul de înmatriculare al acelui autoturism este ridicat, dacă are inspecția tehnică periodică valabilă”, a precizat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt, Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru TVR1.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Noile radare ar urma să fie instalate anul acesta, iar costul este estimat la 12 milioane de euro.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Păstura crudă și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Sunt în plan și alte investiții: 1.000 de sisteme de limitare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere video, până la sfârșitul anului 2025.
Specialiștii consideră, însă, că sunt necesare și măsuri complementare, pentru a descuraja excesele de viteză: investiții în șosele moderne și o mai bună pregătire a viitorilor șoferi.
Autoritățile vor să reducă numărul accidentelor cu 25% în următorii 3 ani.
Conform celor mai noi statistici, țara noastră este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul deceselor pe șosele raportat la populație: 85 de cazuri la un milion de locuitori. Media europeană este de două ori mai mică.