ACTUALITATEVIDEO | Shinzō Abe, fostul premier conservator al Japoniei, a fost asasinat....

VIDEO | Shinzō Abe, fostul premier conservator al Japoniei, a fost asasinat. Naționaliștii chinezi și-au exprimat bucuria la aflarea veștii, în ciuda declarațiilor oficiale venite de la Beijing

Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit vineri, după ce a fost împușcat în timp ce susținea un discurs la un eveniment electoral din orașul Nara, relatează BBC. S-au auzit două focuri de armă înainte ca fostul premier, în vârstă de 67 de ani, să se prăbușească. Medicii au încercat în zadar să-l salveze pe fostul prim-ministru care a fost împușcat în gât și în piept. Atacatorul a fost reținut și ar fi folosit o armă artizanală, potrivit Reuters.

Inițial, oficialii chinezi și-au exprimat șocul la vestea tentativei de asasinat asupra fostului premier japonez Shinzo Abe. Ministerul chinez de externe a transmis că ”speră că acesta va fi în afara pericolului și își va reveni în curând”.

În ciuda declarațiilor oficialilor de la Beijing, pe Weibo, naționaliștii chinezi și-au exprimat bucuria la aflarea veștii, relatează BBC. Multe dintre cele mai apreciate comentarii de pe platforma socială sunt cele care ”salută” incidentul, unele mesaje fiind chiar batjocoritoare, inclusiv comentariile la postările postului de televiziune de stat CCTV pe Tik Tok.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Abe este o figură nepopulară în China datorită încercărilor sale de a construi relații strânse cu SUA.

Medicii care au încercat să-l salveze au confirmat, într-o conferință de presă, faptul că fostul premier nu prezenta semne vitale în momentul în care a fost adus la spital. Abe a pierdut foarte mult sânge fiind grav rănit la gât și inimă, iar transfuziile au fost în zadar. Shinzo Abe a fost declarat mort la ora 5.03 p.m., ora locală.

Fostul premier susținea un discurs electoral în momentul în care a fost împușcat. El făcea campanie pentru Partidul Liberal Democrat, fără însă a candida personal la alegerile legislative de duminică. De altfel, el s-a retras din funcție în 2020 din motive de sănătate, conform HotNews.

Cine este atacatorul

Atacatorul său, un bărbat de 41 de ani, a fost arestat sub acuzația de tentativă de omor, conform agenției Kyodo. Potrivit presei japoneze, atacatorul și-a confecționat singur arma cu care a tras, în Japonia fiind interzise armele de foc.

Tetsuya Yamagami, un bărbat de 41 de ani din Nara, se afla în spatele scenei unde Abe și începuse discursul, la câțiva metri. Îmbrăcat cu un tricou gri, pantaloni maro și purtând mască chirurgicală, nu s-a opus când a fost pus la pământ de echipa de securitate a fostului premier. Postul Fuji TV a relatat că suspectul este un fost membru al forţelor de apărare maritime, informație neconfirmată oficial de Ministerul japonez al Apărării.

Postul japonez NHK relatează că Yamagami ar fi declarat poliției că este „nemulțumit de Abe şi a vrut să-l omoare”.

Martorii oculari au povestit că l-au văzut pe bărbat ținând în mâini ce au descris ca fiind o armă de dimensiuni mari cu care a tras de două ori.

Shinzō Abe, un adept al conservatorismului

Abe, care se afla la Nara pentru a ține un discurs de campanie înaintea alegerilor pentru camera superioară, ce urmau să aibă loc duminică, a fost un politician conservator cunoscut în principal pentru politica sa în domeniul economic „Abenomics” și pentru că a pledat pentru un rol mai proeminent pentru Armata Japoniei împotriva amenințărilor tot mai mari din partea Coreei de Nord și a unei Chine tot mai asertive.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului  R3media.

După ce a demisionat brusc din funcția de premier în 2007, la numai un an în funcție, el a revenit pentru un al doilea mandat în 2012 , angajându-se să revigoreze o economie stagnantă, să relaxeze limitele unei constituții pacifiste de după cel de-al doilea război mondial și să restabilească valorile conservatoare.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar  Zeontal, pulbere dentara, cu continut de 100% pulbere de zeolit natural și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Când a deminsionat în 2020, Abe nu își îndeplinise principala ambiție politică – de a revizui constituția „pacifistă” a Japoniei, care interzice țării să folosească forța militară pentru a rezolva disputele internaționale. În ultimele săptămâni, el şi-a exprimat sprijinul pentru creșteri semnificative ale bugetului de apărare al Japoniei, invocând invadarea Ucrainei de către Rusia ca dovadă că Japonia ar trebui să rămână vigilentă în cazul unei invazii chineze a Taiwanului.

Este primul asasinat comis contra unui fost sau actual premier din anii 1930, perioada militarismului japonez de dinainte de război.

În 2007, primarul din Nagasaki a fost împușcat și ucis de un gangster yakuza. Șeful Partidului Socialist Japonez a fost asasinat în 1960 în timpul unui discurs; un tânăr l-a atacat cu o sabie scurtă de samurai, conform Adevărul.

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

  1. Hai și la noi. Nu de alta dar, altfel, puliticienii ăștia ne vor lichida ca națiune.
    Cum ar trebuie să ieșim în stradă și pe modelul vestelor galbene sau al celor din Sri Lanka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate