luni, decembrie 9, 2024
ACTUALITATEVIDEO Satanism la Eurovision, pus în scenă de reprezentanta „non-binară” a Irlandei....

VIDEO Satanism la Eurovision, pus în scenă de reprezentanta „non-binară” a Irlandei. Cântăreața afirmă că practică vrăjitoria și îi respectă pe sataniști pentru că „trăiesc în lumină și sunt atât de amabili”

Reprezentata Irlandei în finala Eurovision, Bambie Thug, a fost acuzată de satanism în timp ce interpreta piesa „Doomsday Blue”, informează site-ul Mihailneamțu.

Cântăreața irlandeză a fost acuzată de satanism, după ce pe scena Eurovision de la Malmo a realizat un ritual ce pare desprins din vrăjitorie și ocult

Pe scenă, cântăreața s-a îmbrăcat într-un costum de baie în culorile trasngedenrismului și a purtat două coarne. De altfel, ea însăși se descrie „non-binară” și o practicantă a vrăjitoriei.

„Cred că este amuzant că sunt etichetată ca satanistă”, a spus ea. „Nu practic altceva decât vrăjitoria și singurul zeu căruia mă rog este universul în multele sale forme.

Dar îi respect pe sataniști și, din puținii pe care îi cunosc, ei trăiesc în lumină și sunt atât de amabili”, a adăugat Bambie Thug .

Bambie Thug are, de asemenea, un tatuaj cu o pentagramă inversată pe mâna dreaptă. Acest simbol este adesea asociat cu satanismul și face parte din sigilul lui Baphomet – unul dintre simbolurile principale ale bisericii lui Satan.

România nu participă anul acesta la competiție.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE