vineri, martie 28, 2025
ACTUALITATEVIDEO | Reputatul analist, George Friedman, verdicte fără perdea: În acest moment,...

VIDEO | Reputatul analist, George Friedman, verdicte fără perdea: În acest moment, NATO nu mai există. Europa este fragmentată, ca înainte de 1945, ce garanții să ofere?

Reputatul analist american George Friedman spune că, în acest moment, NATO nu mai există.

Din punctul său de vedere, organizația tratatului atlanticului de nord (NATO), mai funcționează doar pentru reuniuni și mese comune.

În același timp, Friedman consideră că europenii nu pot oferi niciun fel de garanții Ucrainei, pentru că nu există decât o colecție de state cu interese diferite, nu o entitate unitară.

„Europenii nu sunt o țară, ci un continent. Neutralitatea Ucrainei este garantată numai dacă americanii primesc ceea ce doresc, mineralele și rușii primesc o garanție că NATO nu va intra în Ucraina.

Dar în acest moment, NATO nu mai există, decât pentru a găzdui cine, întâlniri, orice altceva.NATO era o armată, sub comanda unui comandament aliat suprem în Europa.

A existat un tratat, potrivit căruia, un atac asupra unei le angaja pe toate celelalte, nu sub comandă națională, ci NATO. Era condusă de un comandant suprem.

În acest moment, NATO este o „petrecere” de tipul „vino așa cum ești”. Așa cum văzut în Ucraina, NATO nu a putut oferi un răspuns concertat”, a spus Friedman, într-un dialog cu Ed D’Agostino, de la Mauldin Economics.

Potrivit lui Friedman, Europa s-a reîntors la starea de dinainte de al doilea război mondial, adică o colecție de state, cu politici diferite.

„În acest moment, Europa este ca într-un moment de dinainte 1945. Nu al ideologiei, dar al fragmentării. Deci, ce „garanții” de securitate pot oferi europenii?

Garanțiile de neutralitate ale Ucrainei sunt date de faptul că nimănui nu-i mai pasă. Din păcate, Ucraina a fost câmpul de luptă al schimbării, dar în sine, nu are nicio importanță.

Ucrainenii vor ajunge, în final, vătămați într-un mod tragic. Dar asta este istoria și istoria nu este blândă”, a mai spus Friedman.

În ceea ce privește relația SUA – Rusia, reputatul analist consideră că o apropiere dintre cele două țări era inevitabilă, mai ales la atâția zeci de ani de la încheierea Războiului Rece.

„Un președinte american ar fi spus: de ce am în față planuri de război cu Rusia. Nu de asta am nevoie, ci ar spune ce-a spus Orban, din Ungaria: războiul rece s-a terminat, de ce nu vă întâlniți?”, a spus Friedman.

„Politica internă a Statelor Unite a împiedica o înțelegere cu Rusia, dar acum se vor înțelege prin cazul Ucrainei. Morala este că președintele nu face ce vrea, ci ce trebuie.

Era inevitabil ca acest pseudo „război rece” cu Rusia să se termine”, a continuat el.

În concluzie, lumea lui Trump va fi una mai sigură pentru America, în care rușii nu vor mai fi o amenințare, iar China va fi izolată.

„Dar când dăm un pas în spate și ne uităm: vedem o Rusie mai slabă și mai prietenoasă cu Statele Unite, la o Europă fragmentată în care NATO nu mai este o problemă, în care Uniunea Europeană nu mai este o entitate, tratăm cu țările europene pe rând, și la o Chină care este izolată de orice aliat major, ei bine, acum vedeți o lume foarte diferită și o lume foarte sigură pentru America. Urmează haosul la noi acasă”, a spus Friedman.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE