marți, martie 18, 2025
ȘTIRIVIDEO | PLX - 145, proiectul de lege suspectat că ar legaliza...

VIDEO | PLX – 145, proiectul de lege suspectat că ar legaliza Barnervernetul românesc, a fost retrimis la comisii

PLX – 145, proiectul de lege suspectat că ar legaliza Barnevernetul românesc, a fost retrimis la comisii, a anunțat președintele AUR, George Simion.

„Am reușit să ducem la comisii PLX-145, legea cu copiii, cu vaccinarea, cu condițiile de trai. Mai sunt multe alte legi, avem nevoie de susținere populară ca să blocăm aceste legi, pentru că încă o dată spun: avem doar 10% din voturi, va fi alta situația în 2024, dar s-ar putea să nu mai avem țară până atunci.

Pentru legea cu orașele de 15 minute, pentru legea cu guvernanța corporativă, pentru legile educației, ieșiți în stradă”, a spus George Simion.

PLX-145 sau „legea pentru organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie” a fost contestată de societatea civilă, pe motiv că ar introduce niște „condiții de risc” în urma cărora copilul ar putea fi luat din familie, deși nu este clară exprimarea legiutorului.

Mai mult, opozanții susțin că nou înființatul „Observator Național al Copilului” ar fi un fel de Barnevernet românesc.  Familia Bodnariu, cea care a atras atenția lumii întregi după Barnervenet – instituția de protecție a copiilor din Norvegia – le-a răpit copiii, afirmă că noua lege din România este traducerea celei din Norvegia.

 

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Păi da, Starea de Libertate, Calea Neamului sau cum se mai numește acum partidul lui Târnoveanu, cheamă lumea la proteste, în fața Parlamentului. Pe grupurile wtassap, unii chiar sunt agresivi în limbaj…că dacă nu ieși înseamnă că nu îți pasă, că ești spălat pe creier, ce mai, oricum nu așa patriot și deștept ca ei. Acești deștepți nu au dreptul să cheme lumea în stradă: AUR are doar 10% și pentru că deștepții fuduli nevoie mare Pompiliu, Târnoveanu, Dan Chitic, etc., în 2020 urlau din toți bojocii să nu se ducă lumea la vot, că ce “HAUR”, că STS, că toate partidele (evident, în afară de cel nou înființat al dl Târnoveanu) aceeași mizerie. Ieșiți în stradă mai ales voi, boicotarii! Puțină smerenie nu v-ar strica. Dacă nu erați proști și fuduli, în mod cert, oricum ar fi sau n-ar fi AUR, cu peste 30% sigur o lege criminală ca asta nu ar fi fost pe ordinea de zi a Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE