vineri, martie 29, 2024
ȘTIRIVIDEO | Părintele Calistrat, acuzat că a lovit o femeie. Părintele se...

VIDEO | Părintele Calistrat, acuzat că a lovit o femeie. Părintele se apără spunând că a reacționat după ce sora femeii i-a pus piedică. Cele două au agresat verbal alți enoriași

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, este acuzat de către o femeie că a lovit-o, atât pe ea cât și pe sora ei, informează Libertatea.

În spațiul public au apărut imagini video în care se vede cum o preot o lovește pe o femeie în curtea unui lăcaș de cult. Sursa citată precizează că ar fi vorba despre părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni.

Contactați de Libertatea, oficiali ai IPJ Iași confirmă că cercetează cazul după ce două femei au depus plângere aseară împotriva preotului Calistrat. „La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că atât ea cât și sora sa au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor legale”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași.

Părintele Calistrat Chifan a reacționat, afirmând că a fost agresat primul de către femeia respectivă și sora sa: mai întâi verbal, iar apoi i-au pus piedică. Părintele spune că femeile făceau scandal printre enoriașii prezenți la slujbă, la Sfântul Maslu.

„Mare problemă nu s-a întâmplat. Unu. Acolo este un cimitir într-o coastă, unde mai vin enoriaşi din afară şi îşi iau locul. Iar fetele astea, au 2-3 locuri, şi cred că au deviaţii de comportament sau puţină isterie. Pentru că de când au luat locurile de acolo, au început să creeze un conflict printre credincioşii de la biserică. Şi eu le-am spovedit de câteva ori, că au mama moartă de Covid. Şi s-au dus la un preot mai tânăr, frumușel, dar cuminte… Și eu i-am zis să aibă grijă cu ele. Apoi el s-a dus la o mănăstire şi a stat vreo săptămână acolo că era răcit, şi s-au dus după el. L-au căutat și acasă, la mama lui.

Eu le-am interzis, în paraclis cât stau eu aici şi spovedesc, voi nu mai aveţi ce căuta aici. Eu le-am provocat la discuţii, să vorbim corect.

La un moment dat, au început să agaţe femeile din biserică. Dar ce fel de femei? Femei care au o mai mare apropiere de preoţi. Noi acolo unde spovedim, totul e transparent. Şi le-am spus, aici nu mai intraţi şi atunci s-au luat de Haralambie. Apoi de Petrachim. Şi părintele le-a spus să nu mai filmeze, să nu mai fotografieze. Şi le-au luat la rând, pe o profesoară de matematică i-au stricat oglinda, o alteia i-a spus că de ce pune aghiazma în sticluţă… După aia s-au luat de unul domn Bogdan care cânta la strană…

Eu le-am zis, călugării nu se însoară, nu fac copii, să se ducă, că mai sunt bărbați în oraș.

Şi au zis că mă dau în judecată că le-am stricat imaginea. Una a zis că mă dă în judecată, că e magistrat din ăsta… Şi apoi au început să scoată oamenii din Biserică.

Mi-e jenă de ele, că sunt două femei cu probleme de comportament… Dumnezeu să le lumineze!
Aseară au scos o avocată din biserică de la Maslu, şi i-au spus ‘Cârpo, o să ştergem cu tine pe jos! Iar ai venit?’

Eu citeam moliftele sfântului Vasile şi erau clar că erau pregătite de isterie. Şi eu le-am explicat cele 4 puncte conform legiii pe care ele le încălcau. Că nu au voie să filmeze, să se ia de lume, să jignească persoane. Si mi-au zis ‘Ştii tu, gunoiule, legea!’

Și au început să mă filmeze. Şi am luat o pe una şi am împins-o. Şi au ieşit afară şi mi-au spus că mă blesteamă.

Eu m-am dus în continuare la spovedit, şi între timp a venit agentul de poliţie, chemat tot de ele. Şi oamenii care erau acolo au dat declaraţii. Dar ele au mai făcut scandal şi în altă parte. Că ele au reclamat că nu e drept dealul în cimitir.

Eu am crezut că e o chestie banală, nu ştiam că a ajuns şi pe aici.

Nu vreau să acuz pe nimeni, poate să fie şi un aranjament sau o simplă coincidenţă.

Facem teatru în faţa oamenilor şi nu a mai călcat de atunci. Am 60 de ani, tu eşti o mucoasă, nu sunt bărbatul tău. Vii în ograda manăstirii şi ţii autoritate tutelară de stăpân. Dumnezeu să o ierte şi cei ce s-au uitat să nu creadă vreo prostie. Nu sunt agresiv, sunt cel mai paşnic om, dar mă scoţi din papuci dacă eşti aşa. Aseară şi-a întrecut limita. Dacă nu-mi punea piedica sora, nu reacţionam nici eu. Sor-sa mă filma cu telefonul mobil şi ea mi-a încălcat toate regulile. Oamenii s-au bucurat şi au zis că dau toţi declaraţii.

Mai multă lume a avut tangenţe cu ele. Sunt uşor deviante, sunt două suflete. Dar până la ce limită poţi răbda. Când faci chestii obraznice, doreşti să spurci imaginea mănăstirii. Vii tu o măciucă nemăritată să faci teatru în faţă la câteva sute de oameni. Ce să discut eu cu ea? Eu le-am zis doar să nu filmeze. Ce e prea mult strică. Mai mult a fost ficţiune”, a spus părintele Calistrat pentru BZI Iași.

Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor a comentat astfel incidentul: „Am primit aceste imagini video și, desigur, se vor cerceta atât fapta în sine, cât și contextul ei. Până la această oră, la Centrul Eparhial din Iași nu s-a primit nici un fel de reclamație. În orice caz, este absolut regretabil, condamnabil și categoric nu onorează pe nimeni un astfel de gest. Omenește vorbind, fiecare dintre noi avem limite și neputințe. Creștinește este însă să căutăm a răbda până la capăt și să binecuvântăm pe cei ce ne-ar provoca, căutând acele soluții care să fie și legale, și nesmintitoare”.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

2 COMENTARII

  1. Cind estin vizita , trebuie sa pastrezi decenta . Cind esti pus pe scandal mergi la balamuc ! Parca parintele Calistrat nu fuse calomniat .

  2. Calistrat asta oricum e luat tare pe aratura, are invataturi stricate, e pro inseminare in vitro, dar e bun povestitor si are priza la lume, pentru cine nu vedea pana acum, poate a devenit mai clar. Toate vedetele astea isi dau in petec la un moment dat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE