joi, martie 27, 2025
ACTUALITATEVIDEO | Ministrul Educației, Daniel David, e de acord cu anularea alegerilor....

VIDEO | Ministrul Educației, Daniel David, e de acord cu anularea alegerilor. Stupefiant: Ministrul dă exemplu de bune practici tratamentul la care a fost supus Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

Noul ministru al educației, Daniel David, s-a declarat de acord cu decizia de anulare a alegerilor prezidențiale, afirmând că el crede în instituțiile statului.

Prezent la podcastul „Pe Drept Cuvânt”, găzduit de avocatul Florentin Țuca, ministrul educației a spus că tot ce s-a prezentat în public despre anularea alegerilor îl convinge că CCR a luat decizia corectă.

El a mai spus că unele informații poate vor apărea peste „30-40 de ani”.

„Dvs știți că nu s-a bazat, eu nu știu că nu s-a bazat (pe informații solide – n.r.). Pretindem că trăim într-o lume pe care o creăm ca-n povestea lui Făt-Frumos. Sunteți un avocat cu impact social. Când a fost ucis JFK, Watergate-ul…sunt informații care se dau la niveluri diferite în timpul ăla și altele pe care le aflăm după 30-40-50 de ani. Eu sunt un om care tinde să creadă în instituțiile statului. Mai ales când se coroborează lucrurile între ele.

Faptul că ai avut o decizie a CSAT-ului, pe baza unor inputuri din zona diferitelor servicii, faptul că acele informații – mult mai multe decât am văzut noi în spațiul public – Curtea Constituțională a analizat și a luat o decizie, Departamentul de Stat al SUA a întărit și a confirmat acest lucru, Comisia Europeană la fel. Mie, ca unui om care trăiesc într-o democrație, îmi ajunge”, a spus David.

În continuare, David a făcut un avertisment sumbru pentru cei care cred în democrație, dând exemplu felul în care a fost tratat Julian Assange, după ce a făcut publice dezvăluirile cunoscute sub numele de „Wikileaks”.

„Ați văzut ce s-a întâmplat cu scurgerile Wikipedia (Wikileaks – n.r.). și ați văzut ce-au făcut statele democratice cu cel care a dat acele informații publice”, a spus David. (de la minutul 42:00)

Amintim că Assange a fost ținut aproape 14 ani prin închisori, fiind supus torturii și altor tratamente inumane.

Assange a fost eliberat abia anul trecut.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE