vineri, aprilie 19, 2024
ACTUALITATEVIDEO | Ludovic Orban: Vaccinarea obligatorie mi se pare o idee bună,...

VIDEO | Ludovic Orban: Vaccinarea obligatorie mi se pare o idee bună, în schimb trebuie gândite mai bine stimulentele, decât penalitățile

Liderul Partidului Național Liberal și președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban a participat vineri la evenimentul „Parlamentar pentru o zi”, organizat de deputatul liberal al diasporei, Valentin Făgărășian. În cadrul evenimentului, Ludovic Orban a participat la o simulare de întâlnire a Biroului Permanent Județean, iar la final a răspuns la întrebările tinerilor participanți.

Vaccinarea fiind cea mai de actualitate temă și obligativitatea acesteia, într-o formă sau alta, fiind o propunere ce este luată în serios de autorități, președintele PNL a răspuns unei întrebări legate de proiectele tinerilor cu detalii legate de proiectul vaccinării obligatorii.

„E un proiect de lege cu vaccinarea obligatorie care e retrimis la Comisia de Sănătate pentru că avem niște sancțiuni pe care… Mă rog, eu nu sunt de acord [cu sancțiunile]. Ideea în sine mi se pare corectă, eu sunt un partizan al vaccinării.

Pe de altă parte, tipul de sancțiuni care erau prevăzute în vechiul proiect sunt niște sancțiuni care nu sunt, după părerea mea, normale. E o idee bună.

Va genera un soi de vaccinare care să aibă un caracter obligatoriu, dar în schimb trebuie gândit foarte bine mai degrabă stimulentele decât penalitățile.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Drehervei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Totdeauna în jurul vaccinării e o temă, știți că sunt anti-vacciniștii, care reprezintă un curent în societate pe care personal eu nu pot să-l înțeleg, dar e un curent extrem de puternic care are o capacitate extraordinară de a inventa tot felul de năzbâtii care să-i sperie pe oameni. De asta, pentru a contracara, trebuie făcute campanii de vaccinare foarte inteligente… Pare un proiect interesant.”, a declarat fostul premier, Ludovic Orban.

Evenimentul s-a desfășurat în format „hibrid”, atât cu participare fizică, în clădirea Palatului Parlamentului, cât și online. Un redactor R3media a participat online la simularea ședinței și a adresat scris, după cum se cerea, patru întrebări pentru Ludovic Orban. În schimb, a primit răspuns doar la una singură.

Întrebare: Cum considerați că ar trebui să fie atitudinea Statului Român în politica externă?

Răspuns: „Să-și apere interesele. Să conteze. Să aibă reprezentanți care să aibă capacitatea care să creeze punți, legături solide, iar în materie de relații internaționale se știe foarte clar că sunt foarte importante relațiile interumane.

Capacitatea de a-ți face prieteni, capacitatea de a comunica și în alte cadre decât cadrele formale, cadrele informale, crearea de legături pe toate nivelele posibile – de la personalul diplomatic, până la diplomația parlamentară și inclusiv până la diplomația companiilor, diplomația economică și diplomația ONG-urilor.

Trebuie să existe punți de legături și o coordonare pentru a apăra interesele românești în politica internațională.”, a răspuns Ludovic Orban.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Celelalte trei întrebări, fiind mai directe, mai puțin generaliste, nu au fost selectate pentru a-i fi adresate fostului premier, deși erau între primele scrise în secțiunea dedicată întrebărilor.

Întrebarea a II-a: Cum se împacă ideea de liberalism, care este despre libertatea omului, cu vaccinarea obligatorie?

Întrebarea a III-a: Potrivit INS, în anul 2020 s-a înregistrat cea mai mică rată a natalității din România din ultimii 90 de ani. Ce soluții are Guvernul în legătură cu această criză demografică?

Întrebarea a III-a: Senatul României și-a dat acordul față de propunerile Comisiei Europene legate de „Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025”, document care prevede termeni precum „copii intersexuali”, „familii curcubeu” sau inclusiv ideea de libertatea copiilor de a face operații de schimbare de sex fără acordul părinților (măsură care este deja implementată în alte state). Cum comentați aceste poziții asumate chiar și de Senatul României? Sunt ele necesare în România?

Secvența referitoare la vaccinarea obligatorie poate fi urmărită începând cu minutul ’39 al videoclipului de mai jos.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

5 COMENTARII

  1. Pai daca ar fi obligatorie, de ce sa mai dai stimulente atunci ?
    Sau poate vrea sa spuna ca stimulentul este de fapt in fel de ajutor de inmormantare…

  2. A luat-o și ăsta razna, credeam că e mai normal decât Câțu, dar stați liniștiți, acum se triază cine e liberal și cine e totalitar.

    Trebuie să luptăm cu această nebunie colectivă. Inclusiv prin sute și mii de procese intentate noului stat totalitar pe care acești trădători și criminali il contruiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE