sâmbătă, iunie 15, 2024
ACTUALITATEVIDEO | Klaus Iohannis „a decis“: Profesorii nu mai au pentru ce...

VIDEO | Klaus Iohannis „a decis“: Profesorii nu mai au pentru ce să facă grevă | Educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine cu ocazia proiectului meu, România Educată

Aflat la Chișinău, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre greva din învățământul din România.

Șeful statului a apreciat că „prima dată când educaţia a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu, România Educată”.

„Ştim cu toţii că educaţia se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire, este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis şi dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta oamenii au foarte supăraţi când în Parlament din proiectul de lege a fost scoasă exact partea cu salarizarea, fiindcă acolo, iniţial, a fost prevăzut într-un articol că salarizarea în învăţământ, la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie. Cred că este de foarte mult bun simţ să nu începe de sus, să începi din medie. Când a fost scos acest articol oamenii s-au simţit jigniţi şi de aceea am spus, din capul locului, că solicitările lor sunt legitime. Odată şi odată trebuie să vedem că li se cuvine mai mult decât au primit până acum. Asta este partea de bază, principială”, a spus Klaus Iohannis.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Profesorii nu mai au de ce să facă grevă”

Klaus Iohannis consideră că Guvernul le-a acordat profesorilor cele cuvenite, iar aceștia trebuie să se întoarcă de marți la școală.

„După ce s-a negociat în repetate rânduri, şi după ce au fost la mine şi am discutat cu Guvernul, cred că s-a văzut că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat un pic abordarea.

Guvernul a decis să le acorde în principiu două lucruri importante. Primul, care nu este foarte dezbătut în public, dar mie mi se pare cel mai important este recunoaşterea prin act normativ a dreptului de a avea o grilă de salarizare care porneşte de la salariu mediu pe economie. Şi asta îi va pune pe dascăli exact acolo unde le este locul natural în ecosistemul economic.

Acest lucru a fost garantat deja prin ordonanţa de urgenţă care s-a dat astăzi. Al doilea lucru, tot uşor de înţeles, oamenii au spus – bun şi până atunci? Până atunci există creşterile salariale care au fost statuate astăzi prin ordonanţă de urgenţă, prin care cadrele didactice primesc lunar 1.000 de lei în plus la salariu şi personalul nedidactic primeşte 400 lei lunar.

Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu şi lung grila de salarizare care va fi în noua lege a salarizării unice, dar a avut grijă şi pe termen scurt să existe această compensaţie în plus, fiindcă oamenii au spus, pe bună dreptate, când va apărea noua lege?

Şi Guvernul a introdus în această ordonanţă că legea, chiar dacă apare poate mai târziu şi se acordă aceste creşteri doar în tranşe, totuşi se garantează că la nivelul anului 2024 cel puţin 40% din această creştere pe noua grilă va fi realizată efectiv. Deci sunt trei lucruri foarte importante.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă, dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi media, Guvernul le spune ceva sau eu, ei se duc şi le consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază, de aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această ordonanţă, indiferent de cum se negociază. De ce?

Fiindcă noi toţi şi eu şi Guvernul şi coaliţia au înţeles că sunt solicitări legitime şi le garantează indiferent de ce se negociază cu aceşti reprezentanţi ai sindicatelor. Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă grevă. Pe termen mediu şi lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creşteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris prin ordonanţă garanţii că Guvernul se va ţine de ce a promis.

Atunci eu cred că foarte mulţi dascăli care oricum au considerat că deja este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac”, a spus Klaus Iohannis.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE