vineri, martie 29, 2024
ACTUALITATEVIDEO | Deputații AUR din Parlamentul României au fost agresați de separatiștii...

VIDEO | Deputații AUR din Parlamentul României au fost agresați de separatiștii din Transnistria. Acordul de liberă trecere nu e respectat la Tighina

Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor și-au petrecut noaptea, în semn de protest, în corturile instalate lângă autocarul formațiunii, blocat miercuri, 23 iunie 2021, de milițienii din regiunea transnistreană, la punctul de control ce separă orașul Varnița din raionul Anenii Noi de Tighina.

„Am înnoptat în corturile din fața autocarului AUR, blocat de ieri de la ora 15.00 în Varnița/Tighina de separatiști, dar dimineața devreme militari fără semne de identificare ne-au separat cu forța în două grupuri, unii colegi sunt sechestrați în autocar, alții, inclusiv eu și Vlad Bilețchi am fost scoși în afara așa-zisului punct de trecere… AUR nu cedează…”, a anunțat Valeriu Munteanu, candidat pe listele AUR.

La fața locului s-a deplasat o comisie parlamentară din România, formată din patru persoane, care are rolul de a monitoriza situația din regiune și a se asigura că nu se comit abuzuri împotriva cetățenilor aflați acolo. Totuși, unul dintre deputații din Parlamentul României, Daniel-Gheorghe Rusu, a fost bruscat de militarii separatiști.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Potrivit reprezentanților AUR, la autocarul staționat înainte de așa-zisa ”vamă transnistreană” au fost aduși ofițeri ruși care nu permit accesul la apă, hrană sau toaletă.

„Noi protestăm împotriva regimului separatist care nu dă explicații sau documente pentru acțiunile ilegale și criminale pe care le întreprind pe teritoriul Republicii Moldova. Separatiștii au devenit foarte obraznici și agresivi, în această dimineață au agresat câțiva deputați în Parlamentul României și au încercat cu forța să elimine câțiva membri AUR din sânul protestului. Nu vor nici în ruptul capului să dea un document: refuz de trecere / intrare, pentru că înțeleg foarte clar că acesta va constitui un temei pentru încă un dosar de rezonanță la CEDO. Solicităm Președintelui Republicii Moldova – dna Maia Sandu să convoace de urgență Consiliul Suprem de Securitate. Comisia Unificată de Control să intervină pentru a lua act de ilegalitățile comise și pentru a da o soluție!”, a menționat Vlad Bilețchi, liderul AUR.

Incidentul a pornit în după-amiaza zilei de 23 iunie 2021, atunci când candidații AUR la alegerile parlamentare din 11 iulie au încercat să treacă punctul de control din Varnița spre Tighina cu scopul de a desfășura campania electorală pentru cetățenii din regiunea transnistreană, dar au fost blocați de milițienii separatiști.

Poartă simbolurile naționale aproape de suflet. La propriu! Cumpără un tricou cu stema României și vei contribui la susținerea siteului R3media.

În acest sens, Alianța pentru Unirea Românilor solicită două lucruri: fie să se permită accesul în regiunea transnistreană pentru ca formațiunea să poată face campanie electorală conform legislației în vigoare, fie așa-numitele autorități nerecunoscute de la granița ilegală să ofere un document scris în care să fie motivat clar refuzul de intrare, pe care formațiunea să îl pună la dispoziția Comisiei Electorale Centrale, dar și a tuturor observatorilor internaționali responsabili de soluționarea conflictului transnistrean. Reprezentanții AUR au precizat că nu vor pleca de acolo până nu va fi îndeplinită una dintre cele două cerințe.

Totodată, la Varnița au sosit mai multe mașini cu susținători ai AUR, care au dorit să ia legătura cu cei de la fața locului, însă nu li s-a permis accesul cu autoturismele, iar în momentul de față nu se mai permite accesul nici pe jos. În zonă sunt câteva zeci de persoane îmbrăcate în uniforme militare, care restricționează accesul, potrivit InfoPrut.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE