Un pensionar din Brașov a devenit viral pe rețelele de socializare după ce a început să plângă în momentul în care și-a vândut Dacia veche de 34 de ani, iar noul proprietar a vrut să plece cu mașina.
Norocel Alexe Buzdugan, cel care a achiziționat mașina de la Vasile, l-a invitat pe acesta în garajul său unde are mai multe mașini vechi pe care le colecționează.
Bărbatul a fost mecanic de locomotivă și are vârsta de 74 de ani, iar în primă fază a evitat să-și vândă mașina. După ce a văzut locul în care mașina sa urmează să ajungă dacă va fi vândută, bărbatul s-a convins că autovehiculul va fi păstrat în condiții bune și a decis să accepte propunerea.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Am urcat în mașina dumitale și am venit aici. Când am văzut, mi-am dat seama că e un club deosebit. Când am venit aici, m-ați cucerit! Nu am vândut-o pentru bani, că nu stăteam în suma aia. Daca nu vedeam ce e aici, nu o dădeam”, a spus bărbatul pe TikTok.
„Nu regret, numai că ceva s-a rupt în noi. A fost ca și copilul nostru. Luată de nouă, nu am avut niciodată neplăceri, nu am avut evenimente, ne-a dus aproape toată țara, pe la toate mănăstirile… Am făcut aproape toată țara cu ea și n-am avut nicio zgîrietură!“, a mai spus bărbatul.
Noul proprietar al Daciei, Norocel Alexe Buzdugan, a achiziționat mașina chiar de ziua sa.
„Dacă nu simțeam că mi-o dați cu inimă bună, credeți-mă că nu o luam! (…) M-a sunat de ziua mea și mi-a spus: Haideți să mergem, să facem actele! A fost o surpriză!“, spune noul proprietar al mașinii.
Acum, cei doi au hotărât ca de fiecare dată când bărbatului i se face dor de fosta sa mașină, să vină la garaj să o vadă și chiar să se plimbe cu ea.
@norocelalexebuzdu Buna ziua tuturor!azi am avut placerea vizitei domnului Vasile,la Daciuta lui!acest video sper sa lămurească toate întrebările si suspiciunile!!!si din nou îi mulțumesc domnului ca a întreținut-o atat de bine timp de 34ani!!!Dacia nu se vinde,ea va rămâne in mica mea colecție!!!
@norocelalexebuzdu Buna ziua tuturor!azi am avut placerea vizitei domnului Vasile,la Daciuta lui!acest video sper sa lămurească toate întrebările si suspiciunile!!!si din nou îi mulțumesc domnului ca a întreținut-o atat de bine timp de 34ani!!!Dacia nu se vinde,ea va rămâne in mica mea colecție!!!
materialism jegos.