duminică, martie 23, 2025
ACTUALITATEVictor Pițurcă, antrenorul cu cele mai multe meciuri pe banca naționalei: Ne-am...

Victor Pițurcă, antrenorul cu cele mai multe meciuri pe banca naționalei: Ne-am vândut țara! Pe ţara asta trag toţi! Americani, nemţi, francezi, englezi … Ne-au luat tot! Am dat tot!

Victor Pițurcă, fost mare fotbalist și antrenorul cu cele mai multe meciuri pe banca echipei naționale a României, a acuzat clasa politică de „vânzarea țării”. El a spus, într-un cadrul unui podcast, că România a fost prăduită de toată lumea: americani, nemți, francezi, englezi.

Pițurcă a contrazis Comisia Europeană, organul care spunea într-o postare că integrarea României în UE a adus „produse alimentare de calitate”. Dimpotrivă, spune tehnicianul, țara noastră a fost invadată de produse proaste și scumpe.

„În România, în momentul de față sunt aduse fructele, legumele, carnea de cea mai joacă calitate. Și prețurile sunt la fel de mari ca în Franța. Dacă ar fi să comparăm cu preturile în Spania, Italia, Franța sunt magazine mult mai ieftine ca în România”, a spus Pițurcă, scrie Digisport.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Fostul golgheter al României a spus că țara noastră este atacată de „toată lumea”.

Pe România trage toată lumea! Sunt foarte îngrijorat. A apărut chestia asta, că ne-am vândut ţara. Sunt total de acord. Ce se întâmplă în ţara noastră… Pe ţara asta trag toţi! Americani, nemţi, francezi, englezi … Ne-au luat tot! Am dat tot! Nu ştiu ce mai avem noi.

În ţara asta atât de bogată, în care oamenii ar trebui să fie fericiţi, am ajuns ca pensionarii să nu-şi mai poată plăti energia, gazele şi aşa mai departe. Nu pot mânca o pâine, o lubeniţă, cum spunem noi în Oltenia, pentru că pieţele sunt acaparate de anumite persoane şi vin produse de un leu care sunt vândute cu 8, 9, 10 lei”, a spus Pițurcă.

Antrenorul cu cele mai multe calificări pe banca României a acuzat politicienii că nu le pasă de oameni.

„În ultimii ani nu am avut un om politic interesat de oameni. Ei nu înţeleg că sunt aleşi, votaţi ca să aibă grijă de acei oameni.

Îi doare undeva de oameni! Nu-i interesează. Chiar nu-i interesează. Vine preşedintele şi spune ‘pregătiţi-vă, pregătiţi-vă că va fi rău!’ Păi, domnule preşedinte, oamenii te-au pus acolo ca să nu fie rău. Dumneata nu vorbi şi ne spune că va fi rău, că ştim cu toţii lucrurile astea, ci fă ceva ca să nu ne fie rău”, a menționat Pițurcă.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. ne-am vandut toti tara, de la vladica la opinca, nu sunt numai politicienii vinovati. Inclusiv 4-5 mil de emigranti, inclusiv cei care si-au vandut proprietatile pe nimic la straini, inclusiv cei care muncesc pe la firme straine in tara. Atata timp cat dam numai vina pe altii nu vom rezolva nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE