Věra Jourová, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, a criticat, miercuri, blocarea conturilor preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, pe reţele de socializare online, cerând reglementări mai stricte în domeniul tehnologiei informaţionale.
„Deşi cred că instigările iresponsabile la violenţă ale preşedintelui Trump necesită măsuri, este clar că nu putem continua în acest mod. Faptul că marile grupuri online pot reduce la tăcere un preşedinte al SUA în funcţie pe baza unor criterii neclare şi fără supervizare poate fi periculos pentru libertatea de exprimare”, a declarat Věra Jourová, porivit site-ului Politico.eu.
„Sunt necesare reglementări mai stricte, obligaţii cu caracter mai puternic şi o responsabilitate mai mare pentru companiile digitale”, a subliniat Věra Jourová.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
Legea Serviciilor Digitale şi Legea Pieţei Digitale, anunţate recent de UE, „vor spori responsabilităţile platformelor digitale şi vor clarifica reglementările privind conţinutul ilegal şi trebuie să devină realităţi”, a subliniat Věra Jourová.
Reţeaua de socializare online Facebook, platforma de microblogging Twitter şi site-ul de conţinut video YouTube au blocat conturile preşedintelui SUA, Donald Trump, invocând violenţele produse la Capitoliu săptămâna trecută.